Acordul de cooperare dintre Ministerul Sănătăţii şi IRCCS Policlinico San Donato din Italia, Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo din Italia şi Asociaţia Inima Copiilor din România a fost prelungit până pe 31 iulie 2022, fiind semnat un act adiţional în acest sens.
Acest program de cooperare a început în anul 2013 şi prevede că echipe de medici italieni şi români operează copii cu malformaţii congenitale cardiace în spitalele din România. Majoritatea intervenţiilor sunt realizate la Spitalul ”Marie Curie”, dar şi în centrele din Iaşi şi Cluj-Napoca. Un alt centru, care urmează să fie inclus în acest program, este la Timişoara.
Din anul 2013 şi până în luna septembrie a acestui an, un număr de 989 de copii au fost operaţi (750 în Bucureşti la Spitalul ”Marie Curie”, 215 – la Iaşi la Institutul de Boli Cardiovasculare “G.I.M. Georgescu” şi 24 – la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.
O altă componentă a acordului vizează instruirea personalului medical în domeniul chirurgiei cardiace, realizarea unui număr de 12 misiuni pe an, menţinerea ratei de mortalitate de 3%, organizarea unui seminar de lucru sau congres internaţional în România pe teme de specialitate.
Pe lângă instruirea care are loc în România, 27 de cardio-chirurgi, medici anestezie-terapie intensivă, cardiologi, perfuzionişti şi pediatri, dar şi asistenţi medicali au beneficiat de programe de instruire în clinica din Italia.
“Este un lucru extraordinar. (…) Programul început de statul român cu Policlinica San Donato a însemnat viaţă pentru bebeluşii din România cu malformaţii cardiace, care altfel nu ar fi avut nicio şansă”, a spus ministrul demis al Sănătăţii, Sorina Pintea. Ea şi-a exprimat speranţa ca Centrul de la ”Marie Curie” să devină independent (fără cazuri transferate în Italia), într-un timp foarte scurt. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.