Conferința se va desfășura sub egida Asociației Psihiatrilor Liberi din Romania, a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și a Academiei de Științe Medicale.
Fondată în anul 1990, în data de 26 mai, de către 53 de membri, „medici psihiatri, profesori, psihologi, juriști”, printre care și figuri reprezentative precum: Aurel Romila (fost președinte 1990-2020), Constantin Bălăceanu Stolnici, Augustin Buzura, Tudor Vianu, Galina Răduleanu, Valerian Țuculescu, Asociația Psihiatrilor Liberi din Romania (A.P.L.R.) a apărut ca o necesitate democratică, modernă, actualizând lumea psihiatriei românești și prezentând-o într-o nouă lumină în fața psihiatriei mondiale. Astfel, A.P.L.R. a primit recunoașterea oficială, binemeritată a WPO (World Psychiatric Organisation).
Mai multe detalii gasiti aici: http://Asociatiapsihiatrilor.ro
Conferința Națională a A.P.L.R., „Afecțiunile psihice și bolile somatice”, se va desfășura în perioada 1-2 octombrie 2024 la București, Hotel Novotel și va aduna personalități marcante din domeniul psihiatriei, neurologiei, neurochirurgiei, medicinii legale, gastroenterologiei, geriatriei, bolilor infecțioase, diabetului și bolilor de nutriție, alergologiei, oncologiei, endocrinologiei, dar și din alte specialități medicale și chirurgicale.
Evenimentul își propune o abordare holistică privind prevenirea și tratarea tulburărilor mintale, promovând importanța sănătății mintale și menținerea balanței între trup, minte și spirit.
Vă invităm să vă înscrieți la acest eveniment de amploare, cu o înaltă încărcătură științifică, ce va reuni specialiști din țară și de peste hotare, care vă vor prezenta actualități legate de implicarea psihicului în etiologia și evoluția diverselor patologii somatice, dar și modul corect de abordare al acestora.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .