Ghid de management al cancerului de prostată

Ministerul Sanatatii

Ordinul nr. 1221/2010

 

Cancerul de prostată

Recomandările ESMO pentru diagnosticare, tratament şi monitorizare 

1. Horwich¹, C. Parker¹ & V. Kataja²

Din partea Grupului de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice

¹Department of Clinical Oncology, Royal Marsden Hospital, Sutton, UK;

²Department of Oncology, Vaasa Central Hospital, Vaasa and Kuopio University, Kuopio, Finland

*Corespondenţa se trimite la: ESMO Guidelines Working Group, ESMO Head Office, Via L. Taddei 4, CH-6962 Viganello-Lugano, Switzerland;

E-mail: clinicalrecommendations@esmo.org

Aprobat de Grupul de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice: Februarie 2002, ultima actualizare Octombrie 2008. Această publicaţie înlocuieşte versiunea publicată anterior–Ann Oncol 2008; 19 (Suppl 2): ii45–ii46.

Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv77–iv78, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp135 

Incidenţă şi mortalitate

Incidenţa anuală a cancerului de prostată în Uniunea Europeană (UE) este 78.9/100.000 bărbaţi. Este cel mai frecvent cancer la bărbaţi. În UE mortalitatea anuală este 30.6/100.000 bărbaţi. Deşi incidenţa şi supravieţuirea variază larg între diferitele state ale UE, ratele de mortalitate sunt similare.

Formele subclinice de cancer prostatic sunt frecvente la bărbaţii > 50 ani. Screeningul bărbaţilor sănătoşi prin dozarea antigenului specific prostatic (PSA) conduce la supradiagnosticare şi la creşterea incidenţei. Conform rezultatelor a două studii randomizate publicate recent, efectul screeningului şi al tratamentului precoce asupra mortalităţii rămâne controversat, astfel încât la momentul actual implementarea screeningului populaţional nu poate fi susţinută.

Diagnostic

La pacienţii în cazul cărora există suspiciunea de cancer prostatic ar trebui dozat PSA-ul seric şi efectuat un tuşeu rectal (TR).

Decizia de biopsiere prostatică trebuie luată în funcţie de nivelul PSA, rezultatele TR, dimensiunile prostatei, etnie, vârstă, comorbidităţi, dorinţele pacientului şi eventual rezultatele obţinute la biopsii anterioare. Biopsia prostatică ar trebui efectuată sub ghidaj ecografic transrectal şi ar trebui prelevate cel puţin opt mostre tisulare. În buletinul histopatologic trebuie precizată extensia afectării şi scorul Gleason pentru fiecare mostră analizată.

Stadializare şi evaluarea riscului

Ar trebui evaluate starea generală de sănătate şi comorbidităţile pacientului. Stadiul T se determină prin TR. Pentru cancerul prostatic aparent localizat ar trebui precizat nivelul de risc, unde risc redus înseamnă prezenţa concomitentă a T1/2a, scorului Gleason < 7 şi valorii PSA < 10, în timp ce risc înalt înseamnă prezenţa a cel puţin unul din următorii factori de risc: T3/4, scor Gleason > 7, valoare PSA > 20.

Tratament

Tratamentul bolii localizate (T1-2 N0/X M0/X)

Nu există un consens general în ceea ce priveşte cel mai bun tratament. Pacienţii trebuie informaţii de beneficiile şi reacţiile adverse potenţiale asociate cu fiecare variantă terapeutică.

Pentru cazurile cu risc redus opţiunile terapeutice includ prostatectomie radicală, iradiere externă, brahiterapie prin montarea de implanturi permanente şi supraveghere activă urmată de intervenţie ulterioară la momentul adecvat. Opţiunile de tratament paliativ includ monitorizarea activă şi tratamentul antihormonal.

Supravieţuirea specifică pentru cancerul prostatic în cazul formelor de boală cu risc redus tratate numai prin monitorizare activă este 99% la 8 ani [III, B].

Până în prezent au fost raportate rezultatele unui singur studiu clinic randomizat, care a arătat că prostatectomia creşte supravieţuirea la 10 ani cu 5% comparativ cu monitorizarea activă (73% vs 68%, p = 0,04) [II], dar aceste rezultate nu sunt generalizabile pentru cazurile de cancer prostatic identificate prin screening.

La pacienţii înrolaţi în acest studiu prostatectomia radicală a crescut rata disfuncţiei erectile cu 35% (80% vs 45%) şi a incontinenţei urinare cu 28% (49% vs 21%) [II], dar aceste rezultate nu pot fi generalizate şi pentru centrele chirurgicale specializate.

Iradierea externă ar trebui administrată folosind tehnici conformaţionale, preferabil sub ghidaj imagistic, doza ţintă minimă fiind 74 Gy în fracţii a câte 2 Gy, sau o doză echivalentă [II, B].

Studii prospective nerandomizate au arătat că brahiterapia prin montarea de implanturi permanente conduce la supravieţuire pe termen lung similară cea oferită de prostatectomia radicală, însă cu incidenţă mai mică a incontinenţei urinare şi a disfuncţiei erectile [III, B].

După prostatectomie radicală pacienţii ar trebui monitorizaţi folosind un test cu sensibilitate înaltă pentru dozarea PSA, iar în caz de creştere a acestui marker se recomandă iradierea de salvare a regiunii prostatice [III, B].

Comparativ cu radioterapia de salvare administrată în cazul creşterii PSA, nu s-a dovedit că radioterapia adjuvantă administrată imediat după prostatectomia radicală conduce la creşterea supravieţuirii sau a intervalului liber de boală.

Tratamentul bolii local-avansate (T3-4 N0/X M0/X)

Standardul este tratamentul antihormonal pe termen lung (supresie androgenică sau monoterapie cu bicalutamidă).

La pacienţii care trataţi prin iradiere externă ar trebui realizată supresia androgenică cu un agonist al hormonului eliberator de hormon luteinizant (agonist LHRH) atât înainte şi în timpul radioterapiei, cât şi după radioterapie timp de cel puţin 6 luni [II, A]. Nu se cunoaşte durata optimă a tratamentului antihormonal.

Pacienţilor trataţi pe termen lung cu bicalutamidă monoterapie ar trebui să li se ofere posibilitatea de iradiere a mugurilor mamari (o doză de 8-10 Gy într-o singură fracţie), pentru a preveni ginecomastia dureroasă [II, A].  

Tratamentul bolii metastatice

Prima linie terapeutică ar trebui să fie supresia androgenică prin orhiectomie bilaterală sau administrarea unui agonist LHRH [I, A]. Pentru a preveni acutizarea bolii la începutul administrării agonistului de LHRH ar trebui efectuat o tratament de scurtă durată cu antiandrogeni.

La pacienţii cu boală refractară la castrare supresia androgenică ar trebui continuată. De asemenea, în aceste situaţii ar trebui administrat tratament de linia a doua (ex. antiandrogeni), a treia (ex. corticosteroizi) şi pentru linia a patra ar trebui luat în considerare tratamentul hormonal (ex. estrogen). În formele simptomatice de boală rezistentă la castrare poate fi avută în vedere chimioterapia cu docetaxel administrat la intervale de 3 săptămâni [II, A].

Metastazele osoase dureroase prezente la pacienţii cu boală rezistentă la castrare pot fi tratate prin iradiere externă (o doză unică de 8 Gy este la fel de eficace ca şi regimurile multifracţionate) [II, A].

La pacienţii cu metastaze osoase dureroase în caz de boală rezistentă la castrare ar trebui luat în considerare tratamentul cu stronţiu 89 [II, A]. Durerea osoasă rezistentă la radioterapie paliativă şi la analgezice convenţionale se tratează prin administrarea intravenoasă de bifosfonaţi [III, B]. La bărbaţii cu cancer prostatic rezistent la castrare, cu metastaze vertebrale şi dureri de spate, se recomandă efectuarea IRM de coloană vertebrală pentru a detecta comprimarea subclinică a măduvei spinării [III].

Pacienţii cu boală refractară trebuie trataţi în colaborare cu centre specializate în îngrijiri paliative.

Notă

În parantezele pătrate sunt trecute nivelurile de evidenţă [I-V] şi gradele de recomandare [A-D], aşa cum sunt utilizate în cadrul Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO). Recomandările în dreptul cărora nu este trecut un grad de recomandare au fost considerate adecvate pentru practica clinică de către autorii experţi şi membrii consiliului director al ESMO.

 

Bibliografie

1. Schro¨ der FH, Hugosson J, Roobol MJ et al. Screening and prostate-cancer mortality in a randomized European study. N Engl J Med 2009; 13: 360.
2. Andriole GL, Grupp RL III, Buys SS et al. Mortality results from a randomized prostate-cancer screening trial. N Engl J Med 2009; 13: 360.
3. Thompson IM et al. Assessing prostate cancer risk: results from the Prostate Cancer Prevention Trial. J Natl Cancer Inst 2006; 98: 529–534.
4. Gleave ME, Coupland D, Drachenberg D et al. Ability of serum prostate-specific antigen levels to predict normal bone scans in patients with newly diagnosed prostate cancer. Urology 1996; 47: 708–712.
5. O’Sullivan J et al. Broadening the criteria for avoiding staging bone scans in prostate cancer: a retrospective study of patients at the Royal Marsden Hospital. BJU Int 2003; 92: 685–689.
6. Partin AW et al. Contemporary update of prostate cancer staging nomograms (Partin Tables) for the new millennium. Urology 2001; 58: 843–848.
7. Lu Yao GL, Yao SL. Population-based study of long-term survival in patients with clinically localised prostate cancer. Lancet 1997; 349: 906–910.
8. Bill-Axelson A et al. Radical prostatectomy versus watchful waiting in early prostate cancer. N Engl J Med 2005; 352: 1977–1984.
9. Steineck G. Quality of life after radical prostatectomy or watchful waiting. N Engl J Med 2002; 347: 790–796.
10. Klotz L. Active surveillance with selective delayed intervention: using natural history to guide treatment in good risk prostate cancer. J Urol 2004; 172(5 Pt 2): S48–S51.
11. Dearnaley DP et al. Phase III pilot study of dose escalation using conformal radiotherapy in prostate cancer: PSA control and side effects. Br J Cancer 2005; 92: 488–498.
12. Dearnaley DP et al. Escalated dose versus standard dose conformal radiotherapy in prostate cancer: first results from the MRC RT01 randomised controlled trial. Lancet Oncol 2007; 8: 475–487.
13. Bolla M et al. Postoperative radiotherapy after radical prostatectomy: a randomised controlled trial (EORTC trial 22911). Lancet 2005; 366: 572–578.
14. Lawton CA, Winter K, Murray K et al. Updated results of the phase III Radiation Therapy Oncology Group (RTOG) trial 85–31 evaluating the potential benefit of androgen suppression following standard radiation therapy for unfavourable prognosis carcinoma of the prostate. Int J Radiat Oncol Biol Phys 2001; 49: 937–946.
15. Pilepich MV, Winter K, John MJ et al. Phase III Radiation Therapy Oncology Group (RTOG) trial 86–10 of androgen deprivation adjunct to definitive radiotherapy in locally advanced carcinoma of the prostate. Int J Radiat Oncol Biol Phys 2001; 50: 1243–1252.
16. D’Amico et al. 6-Month androgen suppression plus radiation therapy vs radiation therapy alone for patients with clinically localized prostate cancer: a randomized controlled trial. JAMA 2004; 292: 821–827.
17. Denham JW et al. Short-term androgen deprivation and radiotherapy for locally advanced prostate cancer: results from the Trans-Tasman Radiation Oncology Group 96.01 randomised controlled trial. Lancet Oncol 2005; 6: 841–850.
18. Widmark A et al. Does prophylactic breast irradiation prevent antiandrogeninduced gynecomastia? Evaluation of 253 patients in the randomized Scandinavian trial SPCG-7/SFUO-3. Urology 2003; 61: 145–151.
19. Tannock IF, de Witt R, Berry WR et al. Docetaxel plus prednisone or mitoxantrone plus prednisone for advanced prostate cancer. N Engl J Med 2004; 351: 1502–1512.
20. Petrylak DP, Tangen C, Hussain M et al. Docetaxel and estramustine compared with mitoxantrone and prednisone for advanced refractory prostate cancer. N Engl J Med 2004; 351: 1513–1520.
21. Porter AT et al. Results of a randomized phase-III trial to evaluate the efficacy of strontium-89 adjuvant to local field external beam irradiation in the management of endocrine resistant metastatic prostate cancer. Int J Radiat Oncol Biol Phys 1993; 25: 805–813.
22. Quilty P et al. A comparison of the palliative effects of strontium-89 and external beam radiotherapy in metastatic prostate cancer. Radiother Oncol 1994; 31: 33–40.
23. Saad F et al. Long-term efficacy of zoledronic acid for the prevention of skeletal complications in patients with metastatic hormone-refractory prostate cancer. J Natl Cancer Inst 2004; 96: 879–882.
24. Autier et al. Cancer survival statistics should be viewed with caution. Lancet Oncol 2007; 8: 1050–1052.