Ghid de management al cancerului esofagian

Ministerul Sanatatii

Ordinul nr. 1221/2010

 

Cancerul esofagian

Recomandările ESMO pentru diagnosticare, tratament şi urmărire

1. Stahl¹ & J. Oliveira²

Din partea Grupului de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice *

¹Department of Medical Oncology and Centre of Palliative Care, Kliniken Essen-Mitte, Essen, Germany;

²Service of Medical Oncology, Portuguese Institute of Oncology, Lisbon, Portugal

*Corespondenţa se trimite la: ESMO Guidelines Working Group, ESMO Head Office, Via L. Taddei 4, CH-6962 Viganello-Lugano, Switzerland;

E-mail: clinicalrecommendations@esmo.org

Aprobat de Grupul de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice: August 2003, ultima actualizare Septembrie 2008. Această publicaţie înlocuieşte versiunea publicată anterior–Ann Oncol 2008; 19 (Suppl 2): ii21–ii22.

Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv32–iv33, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp121

Incidenţă

Incidenţa anuală a cancerului esofagian în Uniunea Europeană este de ≈4,5 cazuri/100.000 (în total ≈43.700 cazuri), iar mortalitatea este ≈3,5/100.000 (în total ≈39.500 cazuri).

Diagnostic

Diagnosticul ar trebui stabilit după efectuarea unei biopsii endoscopice, iar rezultatele evaluării histologice ar trebui raportate în conformitate cu criteriile WHO. Carcinoamele cu celule mici ar trebui diferenţiate de carcinoamele epidermoide/adenocarcinoame şi tratate corespunzător.

Stadializare

Procedurile de stadializare ar trebui să includă examinare clinică, hemogramă, teste funcţionale hepatice şi renale, endoscopie (inclusiv evaluarea porţiunii superioare a tractului digestiv şi a tractului respirator, în caz de carcinom epidermoid) şi TC toracică şi abdominală. La candidaţii pentru tratament chirurgical ar trebui efectuată esofagograma şi ecografia endoscopică, cu ajutorul cărora se evaluează stadiul T (şi N) al tumorii şi se obţin informaţiile necesare pentru planificarea intervenţiei chirurgicale [II, B]. Tomografia cu emisie de pozitroni (PET), atunci când este disponibilă, poate fi utilă pentru identificarea metastazelor oculte şi pentru clarificarea diagnosticului în cazul suspiciunilor de recurenţă [II, B].

În cazul adenocarcinoamelor local-avansate (T3/T4) ale joncţiunii eso-gastrice, care infiltrează cardia, efectuarea unei laparotomii ajută la excluderea prezenţei metastazelor peritoneale [II, B].

Pentru a putea alege tratamentul local este important localizarea tumorii să fie clar specificată: esofag cervical, esofag intratoracic, joncţiune eso-gastrică (EGJ) [IV, C].

Stadiul se stabileşte în conformitate cu sistemul TNM-AJCC.  

Tratament

Este obligatorie planificarea de la început a tratamentului în cadrul unei echipe interdisciplinare.

Intervenţia chirurgicală este considerată tratament standard numai la pacienţi operabili atent selecţionaţi, cu tumori localizate. Pentru carcinomul epidermoid localizat la nivel intratoracic se recomandă esofagectomia transtoracică cu două câmpuri de rezecţie [III, C]. Pentru tumorile localizate la nivelul esofagului cervical nu există tratament standard. În cazul adenocarcinoamelor, extensia intervenţiei chirurgicale reprezintă încă subiect de dezbatere.

Comparativ cu tratamentul chirurgical singur, adăugarea radioterapiei preoperatorii (cu sau fără radioterapie postoperatorie) nu conduce la creşterea supravieţuirii [I, A]. Ca urmare, această strategie terapeutică nu este recomandată.

Deşi o metaanaliză şi un studiu clinic recent de fază III au indicat faptul că administrarea chimioradioterapiei înainte de operaţie conferă un beneficiu în ceea ce priveşte supravieţuirea, nu este clar care pacienţi (în funcţie de stadiul bolii, localizarea tumorii, tipul histologic al tumorii) beneficiază de această strategie terapeutică [I, B], iar metoda pare a creşte mortalitatea postoperatorie.

Pentru toate tipurile de cancer esofagian există dovezi care indică obţinerea unui beneficiu clinic atunci când pacienţilor li se administrează chimioterapie neoadjuvantă, cele mai bune rezultate obţinându-se în caz de adenocarcinom. Pacienţii cu adenocarcinom al esofagului inferior/EGJ pot fi trataţi cu chimioterapie neoadjuvantă şi adjuvantă [I, B].

Despre eficacitatea chimioradioterapiei adjuvante există date limitate, cu excepţia adenocarcinoamelor esofagului inferior/EGJ tratate prin excizie limitată.

Tratamentul bolii limitate (Tis-T2 N0-1 M0)

În stadiile incipiente de cancer (Tis-T1a N0) tratamentul de elecţie este intervenţia chirurgicală. Rezecţia endoscopică a mucoasei esofagiene este în curs de evaluare.

Tratamentul chirurgical este considerat standard pentru cancerele esofagiene epidermoide localizate (T1-2 N0-1), cu toate că în caz de invazie a limfoganglionilor regionali supravieţuirea pe termen lung nu depăşeşte 25%.

În cazul pacienţilor inoperabili sau care nu doresc operaţia, chimioradioterapia este superioară radioterapiei singure [I, A].

Pentru adenocarcinoamele localizate tratamentul standard este chimioterapia neoadjuvantă.

Tratamentul bolii extinse (T3-T4 N0-1 M0 sau T1-4 N0-1 M1)

În aceste stadii intervenţia chirurgicală singură nu reprezintă tratamentul standard deoarece chiar şi în cazurile M0 rezecţia tumorală completă nu este posibilă în ≈30% din tumorile pT3 şi ≈50% din tumorile pT4. Mai mult, chiar şi după rezecţie tumorală completă supravieţuirea depăşeşte rareori 20%.

Carcinomul epidermoid

Pacienţii cu boală local-avansată beneficiază de chimioterapie neoadjuvantă şi mai ales de chimioradioterapie neoadjuvantă, studii clinice de fază III arătând că ambele modalităţi terapeutice cresc ratele de rezecţie tumorală completă, ameliorează controlul local al bolii şi astfel cresc supravieţuirea [II, B]. Chimioradioterapia preoperatorie pare însă a creşte mortalitatea postoperatorie. Dată fiind rata înaltă de remisiune completă, chimioradioterapia definitivă cu monitorizare atentă şi intervenţie chirurgicală de salvare în caz de recurenţă poate fi luată în considerare ca tratament definitiv pentru tumorile esofagiene local-avansate (în special pentru cele situate în treimea superioară a esofagului), această abordare fiind susţinută de rezultatele recente ale unui studiu clinic franţuzesc (FFCD 9102) şi ale unui studiu german (Stahl 2005) [I, B].

Adenocarcinomul

În prezent nu este clar dacă asocierea radioterapiei conduce la creşterea supravieţuirii comparativ cu chimioterapia neoadjuvantă singură şi nici cum pot fi identificaţi pacienţii care nu obţin beneficii în urma intervenţiei chirurgicale.

Cu toate acestea, la pacienţii cu astfel de tumori o strategie terapeutică ce poate fi luată în considerare constă în chimioradioterapie (cisplatin/5-FU şi RT 50 Gy) urmată de tratament chirurgical [II, B].

În funcţie de starea clinică, la pacienţii cu cancer esofagian metastatic pot fi luate în considerare diferite opţiuni de tratament paliativ. O variantă preferabilă este brahiterapia în doză unică, deoarece aceasta ameliorează pe termen lung disfagia mai bine şi cu mai puţine complicaţii decât montarea unui stent metalic la nivelul zonei de stenoză [I, B].

Chimioterapia este indicată ca şi tratament paliativ numai la pacienţi selectaţi [III, B].

Evaluarea răspunsului la tratament

Răspunsul se evaluează de obicei prin monitorizarea simptomatologiei, esofagogramă, endoscopie (cu prelevare de biopsii) şi tomografie computerizată.

În centrele cu experienţă obţinerea răspunsului la tratament poate fi prezisă devreme prin utilizarea PET.

 

Monitorizare

Cu excepţia pacienţilor care ar putea fi candidaţi pentru intervenţie chirurgicală de salvare după efectuarea chimioradioterapiei definitive, nu există dovezi că monitorizarea periodică influenţează prognosticul. În timpul vizitelor de monitorizare ar trebui discutate problemele legate de simptomatologie, nutriţie, sau diferite aspecte psihosociale [IV, D].

Notă

În parantezele pătrate sunt trecute nivelurile de evidenţă [I-V] şi gradele de recomandare [A-D], aşa cum sunt utilizate în cadrul Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO). Recomandările în dreptul cărora nu este trecut un grad de recomandare au fost considerate adecvate pentru practica clinică de către autorii experţi şi membrii consiliului director al ESMO.

Bibliografie

1. Boyle P, Ferlay J. Cancer incidence and mortality in Europe, 2004. Ann Oncol 2005; 16: 481–488.
2. Juweid ME, Cheson BD. Positron-emission tomography and assessment of cancer therapy. N Engl J Med 2006; 354: 496–507.
3. Minsky BD, Pajak TF, Ginsberg RJ et al. INT 0123 (Radiation Therapy Oncology Group 94-05) phase III trial of combined-modality therapy for esophageal cancer: high-dose versus standard-dose radiation therapy. J Clin Oncol 2002; 20: 1167–1174.
4. Fiorca F, Di Bona D, Schepis F et al. Preoperative chemoradiotherapy for oesophageal cancer: a systematic review and meta-analysis. Gut 2004; 53: 925–930.
5. Cunningham D, Allum WH, Stenning SP et al. Perioperative chemotherapy versus surgery alone for resectable gastroesophageal cancer. N Engl J Med 2006; 355: 11–20.
6. Stahl M, Stuschke M, Lehmann N et al. Chemoradiation with and without surgery in patients with locally advanced squamous cell carcinoma of the esophagus. J Clin Oncol 2005; 23: 2310–2317.
7. Sumpter K, Harper-Wynne C, Cunningham D et al. Report of two protocol planned interim analyses in a randomised multicentre phase III study comparing capecitabine with fluorouracil and oxaliplatin with cisplatin in patients with advanced oesophagogastric cancer receiving ECF. Br J Cancer 2005; 92: 1976–1983.
8. Gebski V, Burmeister B, Smithers BM et al. Survival benefits from neoadjuvant chemoradiotherapy or chemotherapy in esophageal carcinoma: a meta-analysis. Lancet Oncol 2007; 8: 226–234.
9. Bedenne L, Michel P, Bouche O et al. Randomized phase III trial in locally advanced esophageal cancer: radiochemotherapy followed by surgery versus radiochemotherapy alone (FFCD 9102). Proc Am Soc Clin Oncol 2002; 21: 130a (Abstr 519).