Ministerul Sănătății : Investim peste 2.1 miliarde de lei în dezvoltarea infrastructurii medicale și achiziționarea de echipamente medicale noi, dedicate diagnosticării afecțiunilor oncologice

Stiri

În această primăvară, un număr de 48 de unități sanitare din toată țara primesc 237 de echipamente medicale noi pentru asigurarea procedurilor de screening de cancer. Programul național este finanțat de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Banca Mondială.

Deschidem o nouă linie de combatere a afecțiunilor oncologice, inclusiv prin achiziționarea de echipamente dedicate creșterii capacității sistemului de a diagnostica aceste cumplite afecțiuni.

Considerăm următorii ani de importanță crucială pentru dezvoltarea capacității sistemului medical de a preveni, diagnostica precoce și trata eficient afecțiunile oncologice.

Reamintim că o sumă de 405 milioane de euro au fost alocate, prin PNRR, în oncologie. Prioritățile investiționale cuprind construcția Institutului Regional de Oncologie Timișoara, primul de acest tip din Vestul României, dar și construcția altor unități sanitare noi, spre exemplu la Constanța și Giurgiu, cu secții speciale de oncologie.

Alături de deblocarea și darea în folosință a celor 7 centre de radioterapie din Craiova, București, Galați, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, program finanțat prin Banca Mondială, Ministerul Sănătății continuă implementarea priorităților și liniilor de răspuns strategic la afecțiunile oncologice, prin investiții direcționate atât către prevenție și diagnosticare timpurie, cât și către tratament la standarde cât mai ridicate.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .