Nelu Tătaru, despre acordarea sporului pentru COVID-19: Au fost implicaţii parlamentare care au modificat aceste legi

Stiri

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la acordarea sporului de 500 de euro personalul medical implicat în lupta împotriva infecţiei cu virusul COVID-19, că au fost ‘anumite implicaţii parlamentare care au modificat aceste legi’, iar listele cu cei care primesc acest spor sunt făcute de managementul unităţilor medicale în care aceştia lucrează.

‘Dincolo de nişte hotărâri de Guvern sau ordonanţe de urgenţă pe care le-am dat pe starea de urgenţă sau pe starea de alertă, au fost şi anumite implicaţii parlamentare care au modificat aceste legi, iar listele vin de la managementul acelor unităţi medicale. Noi am creat cadrul legislativ, am creat o serie de sectoare unde am avut implicare mai mare a infecţiei cu COVID, am specificat la un moment dat că toţi cei care au avut contact cu un pacient infectat cu COVID sau care au avut contact cu un suspect COVID confirmat ulterior primesc acel stimulent. Politic, poate oamenii politici pot explica mai mult’, a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul a arătat, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, că acordarea acestor sporuri nu este o ‘loterie’, atâta timp cât şeful de compartiment şi managerul acelei unităţi medicale cunosc fiecare persoană în parte care a fost implicată în lupta cu virusul COVID-19.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns