Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că a decis să oprească testele clinice cu hidroxiclorochină în calitate de potenţial tratament pentru bolnavii de COVID-19 spitalizaţi. Organizația a ajuns la concluzia că medicamentul antimalarie nu reduce rata de mortalitate, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Probele interne aduse de Essai Solidarity/Discovery, probele externe aduse de Essai Recovery şi probele combinate aduse de aceste două teste în mare parte aleatorii, puse împreună, sugerează că hidroxiclorochina – când e comparată cu tratamentele obişnuite ale pacienţilor spitalizaţi pentru COVID-19 – nu are ca rezultat reducerea mortalităţii acestor pacienţi„, a declarat doctorul Ana Maria Henao Restrepo, de la OMS, în cursul unei conferinţe de presă virtuale, la Geneva.
Studiul european Discovery evaluează eficacitatea a 4 tratamente împotriva COVID-19.
Potrivit primului test clinic major, realizat de Universitatea Oxford din Marea Britanie, hidroxiclorochina „nu are efect benefic” în materie de COVID-19.
„Pe baza acestor analize şi a studiului probelor produse (…), după deliberări, s-a concluzionat că hidroxiclorochina va fi retrasă din Essai Solidarity”, a subliniat doctorul Ana Maria Henao Restrepo.
Ea a subliniat totuşi că decizia de a opri testele asupra pacienţilor spitalizaţi cu COVID-19 nu viza folosirea sau evaluarea acestei molecule în calitate de tratament preventiv al bolii cauzate de noul coronavirus.
Anunţul survine la două zile după ce autorităţile sanitare americane au retras autorizaţia de a folosi în urgenţă două tratamente antipaludice contra COVID-19, clorochina şi hidroxiclorochina, promovate de preşedintele Donald Trump.
Franţa, unde un medic controversat, Didier Raoult, a apărat hidroxiclorochina, a interzis utilizarea acesteia pe 28 mai împotriva COVID-19.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.