SCJU Constanța devine primul centru medical din România care realizează
protezarea de șold cu ajutorul sistemului robotic ROSA – una dintre cele mai
avansate tehnologii chirurgicale din lume.
Săptămâna trecută, echipa secției Clinice de Ortopedie-Traumatologie din
cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a realizat, cu succes,
primele șapte intervenții de protezare de șold asistată robotic.
Pacienții, cu vârste între 50 și 75 de ani, s-au recuperat spectaculos de repede,
făcând primii pași chiar în prima zi după operație.
O astfel de intervenție cu sistemul robotic ROSA durează, cu aproximație, o
oră. Intervenția se realizează printr-un abord direct anterior minim invaziv, cu
pierdere redusă de sânge, durere minimă și riscuri intraoperatorii reduse.
Conf. univ. dr. Bogdan Obadă, medic-șef al Clinicii de OrtopedieTraumatologie:
“Această tehnologie asigură implantarea personalizată a protezei
de sold, cu o precizie milimetrică, cu refacerea exactă a lungimii membrului
inferior operat, ceea ce ne oferă un control excepțional și o precizie imposibil de
atins manual.”
România se numără printre primele țări din Europa care utilizează sistemul
robotic ROSA pentru artroplastia totală de șold. Chirurgii ortopezi din cadrul
Spitalului Județean Constanța au urmat un program de pregătire în Belgia, unde șiau aprofundat cunoștințele privind abordul și tehnica chirurgicală, obținând
totodată certificarea profesională.
Conf. univ. dr. Bogdan Obadă, medic-șef al Clinicii de OrtopedieTraumatologie: “In timpul operatiei, chirurgul atașează un dispozitiv de ghidare
chirurgicală la brațul robotic, iar sistemul calculează plasarea optimă a
implantului de șold în timp ce efectuează măsurători diagnostice în timp real.
Pacienții beneficiază de o recuperare accelerată și de un confort postoperator
semnificativ crescut, cu reluarea mult mai rapidă a activităților zilnice”.
SCJU Constanța folosește, din februarie 2024, sistemul robotic ROSA pentru
protezarea genunchiului. Peste 150 de pacienți au beneficiat deja de intervenții
realizate cu ajutorul acestui robot.
Jr. Raluca Ștefan, Manager interimar SCJU Constanța: “Astfel de rezultate nu
sunt simple statistici. Sunt vieți schimbate în bine. Tehnologia modernă de care dispune în ziua de astăzi Spitalul Județean Constanța este o dovadă clară că
performanța medicală nu mai este un privilegiu, ci o realitate accesibilă. Și asta
ne motivează să mergem mai departe.”
Toate tratamentele chirurgicale și protezele, inclusiv cele implantate cu ajutorul
sistemului Rosa, sunt gratuite pentru pacienții asiguraţi, fiind decontate de Casa de
Asigurări de Sănătate.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .