Societatea Naţională de Medicina Familiei: Nu avem resursele de autoprotecţie şi dezinfecţie pe care aşteptăm să le primim gratuit

Stiri

Societatea Naţională de Medicina Familiei / Medicină Generală (SNMF) a semnalat vineri autorităţilor riscul de a deveni „victime sau potenţiale surse de infecţie”, precum şi nevoile identificate de medicii de familie pentru ca lupta cu epidemia de coronavirus să fie eficientă.

Reprezentanţii SNMF afirmă că nu sunt pregătiţi din punct de vedere tehnic şi nu au resursele de autoprotecţie şi dezinfecţie pe care aşteaptă să le primească gratuit.

„Suntem în pragul preluării multor responsabilităţi pe măsură ce transmiterea infecţiei cu SARS-CoV-2 va deveni una comunitară. (…) Această perspectivă ne găseşte nepregătiţi din punct de vedere tehnic, deoarece nu avem resursele de autoprotecţie şi dezinfecţie pe care aşteptăm să le primim gratuit. Deşi ne-am arătat disponibilitatea de a achiziţiona materiale de protecţie (chiar la preţuri mult mai mari decât cele anterioare pandemiei), în acest moment nu avem de unde să achiziţionăm astfel de materiale”, afirmă SNMF.

Conform aceleiaşi surse, va creşte nevoia de asistenţă medicală a populaţiei, „concomitent cu riscul de infectare a personalului” care lucrează în cabinetele medicale.

În opinia SNMF modificările legislative trebuie să aibă pe primul plan protecţia personalului medical, care trebuie utilizat „exclusiv” pentru furnizare a de servicii medicale populaţiei.

„Obligarea medicilor de familie să desfăşoare activităţi nemedicale în afara cabinetelor pe de-o parte va scădea capacitatea acestora de a oferi asistenţă medicală, iar pe de altă parte va creşte riscul de infectare a medicilor de familie cu noul coronavirus, ceea ce va lăsa populaţia deservită fără asistenţă medicală primară în zona respectivă. Acest fapt va aglomera Unităţile de Primire Urgenţe ale spitalelor şi va obliga pacienţii să parcurgă distanţe mari, fapt ce trebuie evitat pe cât posibil pe perioada epidemiei”, spun medicii de familie.

În opinia SNMF, „facilitatea” oferită de decontare a opt consultaţii pe oră în loc de patru, „aparent o ofertă generoasă”, presupune de fapt „vigilenţă sporită şi efort suplimentar care incumbă responsabilitate majoră”, dar nu rezolvă scăderea finanţării medicilor de familie pe perioada epidemiei.

„O astfel de scădere a finanţării nu trebuie să se întâmple în această perioadă de epidemie şi mai ales cu personalul medical. Practic, într-un război epidemiologic încercăm să facem economie, dar nu pe seama medicilor, oricare ar fi ei. În acelaşi sens, în curând vom fi asaltaţi de solicitări de eliberare a concediilor medicale pentru carantina sau (auto)izolare, deşi noi nu am avut o informare uniformă şi clară, iar comunicarea cu DSP nu dă semne de îmbunătăţire. De asemenea, ni se permite prescrierea medicamentelor fără limitele impuse de HG 720/2008 şi fără card de sănătate, însă avem semnale din teritoriu că, din motive tehnice, unele farmacii nu pot elibera fracţionat aceste prescripţii”, mai spun reprezentanţii SNMF. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns