Sorina Pintea: Gradul de ocupare a spitalelor de psihiatrie din toată ţara este de aproximativ 60%

Stiri

 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că începând de săptămâna viitoare vor fi făcute controale la toate spitalele de psihiatrie şi măsuri de siguranţă.

“Am discutat cu inspectorul şef al Ministerului Sănătăţii, care a conceput un plan de control, pe care îl voi vedea în cursul zilei de astăzi şi de luni vor începe controale la toate spitalele de psihiatrie. Eu voi merge la spitalele de psihiatrie şi măsuri de siguranţă, dar numai după ce voi merge săptămâna viitoare, probabil marţi sau miercuri, la Spitalul Poiana-Mare din judeţul Dolj, care până în 2002 a avut statut de măsuri de siguranţă şi care i-a fost retras pentru că acolo erau nişte condiţii inumane”, a mai declarat Pintea.

Potrivit ei, de acum două luni au fost făcute analize privind personalul şi supraaglomerarea din aceste unităţi medicale. “Am început în urmă cu două luni, dar eu nu am considerat necesar să spun public ce fac şi ce planuri avem. Nu a fost vorba de controale, noi am făcut o analiză a personalului, a supraaglomerării şi am pregătit nişte documente pe care să le discutăm împreună cu Ministerul Muncii pe partea de social, pentru că, ştiţi bine, pacienţii sunt externaţi, din punctul nostru de vedere, rolul nostru se termină acolo, ei sunt luaţi pe semnătură de familii, dar nu sunt monitorizaţi suficient. (…) Am făcut un draft de procedură de proiect pe care urma să îl discutăm cu Ministerul Muncii, pentru partea de măsuri de siguranţă avem tot un draft, pe care urma să îl discutăm cu Ministerul Justiţiei. De două luni asta facem, analize”, a afirmat Pintea.

Gradul de ocupare a spitalelor de psihiatrie din toată ţara, a adăugat Pintea, este de aproximativ 60%. “În momentul în care am o situaţie cu numărul de paturi de la psihiatrie într-o zi şi numărul de paturi ocupate pot să spun că sunt paturi libere, pentru că gradul de ocupare a spitalelor de psihiatrie din toată ţara este de aproximativ 60%. (…) Per total. (…) Analizele trebuie făcute punctual: pe cronic, pe acuţi, pe măsuri de siguranţă şi asta am început să facem. (…) Societatea civilă care spune că trebuia să facem nu ştiu câte lucruri nu a făcut foarte multe propuneri. (…) Săptămâna viitoare am convocat o întâlnire între Comisia de psihiatrie a MS, reprezentanţii societăţii civile, unii dintre ei fiind extraordinari, cu care am mai avut contacte şi care au avut nişte idei, dar vreau să chem la această întâlnire şi medici care lucrează efectiv în aceste secţii. (….) Măsurile despre care vorbeam urgente pot să fie implementate începând de săptămâna viitoare, dar specialiştii, societatea civilă trebuie să se înţeleagă. (….) Se spunea că nu există un program naţional de sănătate mintală. Există, există instruiri periodice cu angajaţii secţiilor de psihiatrie”, a susţinut Sorina Pintea.

Potrivit ministrului, sunt spitale pentru care au fost alocate fonduri, dar nu au fost făcute investiţii. “Pot să vă dau exemple unde s-au făcut alocări bugetare şi până în prezent nu sunt făcute nici măcar procedurile. (…) Am să fac o listă neagră a celor care nu au înţeles ce au de făcut. (…) Există nişte măsuri coercitive pe care le vom lua. Dacă nu putem noi, pentru că nu sunt în subordinea ministerului, atunci vom transmite Consiliilor Judeţene”, a arătat Sorina Pintea.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns