Oxigenoterapia la nou-născut

Ghiduri

Ministerul Sanatatii

ORDIN Nr. 1232 din 2 august 2011

 

COLECŢIA GHIDURI CLINICE PENTRU NEONATOLOGIE Ghidul 08/Revizia 0 8.05.2010

Publicat de Asociaţia de Neonatologie din România Editor: Maria Livia Ognean © Asociaţia de Neonatologie din România, 2011

Grupul de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor încurajează schimbul liber şi punerea la dispoziţie în comun a informaţiilor şi dovezilor cuprinse în acest ghid, precum şi adaptarea lor la condiţiile locale. Orice parte din acest ghid poate fi copiată, reprodusă sau distribuită, fără permisiunea autorilor sau editorilor, cu respectarea următoarelor condiţii: (a) ghidul sau fragmentul să nu fie copiat, reprodus, distribuit sau adaptat în scopuri comerciale, (b) persoanele sau instituţiile care doresc să copieze, reproducă sau distribuie ghidul sau fragmente din acestea, să informeze Asociaţia de Neonatologie din România şi (c) Asociaţia de Neonatologie din România să fie menţionată ca sursă a acestor informaţii în toate copiile, reproducerile sau distribuţiile materialului.

Acest ghid a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. …….. din …………… şi de Colegiul Medicilor prin documentul nr. ….. din …………………….. şi de Asociaţia de Neonatologie din România în data de ……….

Precizări Ghidurile clinice pentru Neonatologie sunt elaborate cu scopul de a ajuta personalul medical să ia decizii privind îngrijirea nounăscuţilor. Acestea prezintă recomandări de bună practică medicală clinică bazate pe dovezi publicate (literatura de specialitate) recomandate a fi luate în considerare de către medicii neonatologi şi pediatri şi de alte specialităţi, precum şi de celelalte cadre medicale implicate în îngrijirea tuturor nou-născuţilor. Deşi ghidurile reprezintă o fundamentare a bunei practici medicale bazate pe cele mai recente dovezi disponibile, ele nu intenţionează să înlocuiască raţionamentul practicianului în fiecare caz individual. Decizia medicală este un proces integrativ care trebuie să ia în considerare circumstanţele individuale şi opţiunea pacientului sau, în cazul nou-născutului, a părinţilor, precum şi resursele, caracteristicile specifice şi limitările instituţiilor medicale.

Se aşteaptă ca fiecare practician care aplică recomandările în scop diagnostic, terapeutic sau pentru urmărire, sau în scopul efectuării unei proceduri clinice particulare să utilizeze propriul raţionament medical independent în contextul circumstanţial clinic individual, pentru a decide orice îngrijire sau tratament al nou-născutului în funcţie de particularităţile acestuia, opţiunile diagnostice şi curative disponibile. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid au depus eforturi pentru ca informaţiile conţinute în ghid să fie corecte, redate cu acurateţe şi susţinute de dovezi. Date fiind posibilitatea erorii umane şi/sau progresele cunoştinţelor medicale, autorii nu pot şi nu garantează că informaţia conţinută în ghid este în totalitate corectă şi completă. Recomandările din acest ghid clinic sunt bazate pe un consens al autorilor privitor la tema propusă şi abordările terapeutice acceptate în momentul actual. În absenţa dovezilor publicate, recomandările se bazează pe consensul experţilor din cadrul specialităţii.

Totuşi, acestea nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere şi opiniile tuturor clinicienilor şi nu le reflectă în mod obligatoriu pe cele ale Grupului Coordonator. Ghidurile clinice, spre deosebire de protocoale, nu sunt gândite ca directive pentru o singură modalitate de diagnostic, management, tratament sau urmărire a unui caz sau ca o modalitate definitivă de îngrijire a nou-născutului. Variaţii ale practicii medicale pot fi necesare în funcţie de circumstanţele individuale şi opţiunea părinţilor nou-născutului, precum şi de resursele şi limitările specifice ale instituţiei sau tipului de practică medicală. Acolo unde recomandările acestor ghiduri sunt modificate, abaterile semnificative de la ghiduri trebuie documentate în întregime în protocoale şi documente medicale, iar motivele modificărilor trebuie justificate detaliat. Instituţiile şi persoanele care au elaborat acest ghid îşi declină responsabilitatea legală pentru orice inacurateţe, informaţie percepută eronat, pentru eficacitatea clinică sau succesul oricărui regim terapeutic detaliat în acest ghid, pentru modalitatea de utilizare sau aplicare sau pentru deciziile finale ale personalului medical rezultate ca urmare a utilizării sau aplicării lor. De asemenea, ele nu îşi asumă responsabilitatea nici pentru informaţiile referitoare la produsele farmaceutice menţionate în ghid. În fiecare caz specific, utilizatorii ghidurilor trebuie să verifice literatura de specialitate prin intermediul surselor independente şi să confirme că informaţia conţinută în recomandări, în special dozele medicamentelor, este corectă. Orice referire la un produs comercial, proces sau serviciu specific prin utilizarea numelui comercial, al mărcii sau al producătorului, nu constituie sau implică o promovare, recomandare sau favorizare din partea Grupului de Coordonare, a Grupului Tehnic de Elaborare, a coordonatorului sau editorului ghidului faţă de altele similare care nu sunt menţionate în document. Nici o recomandare din acest ghid nu poate fi utilizată în scop publicitar sau în scopul promovării unui produs. Opiniile susţinute în această publicaţie sunt ale autorilor şi nu reprezintă în mod necesar opiniile Fundaţiei Cred.

Toate ghidurile clinice sunt supuse unui proces de revizuire şi actualizare continuă. Cea mai recentă versiune a acestui ghid poate fi accesată prin internet la adresa …………….

Tipărit la ……….. ISSN …………….

Cuprins:

1. Introducere ……………………………………………………………………………………………….. 6 2. Scop …………………………………………………………………………………………………………. 6 3. Metodologia de elaborare ………………………………………………………………………….. 3.1. Etapele procesului de elaborare ………………………………………………………… 3.2. Principii …………………………………………………………………………………………..

3.3. Data reviziei ……………………………………………………………………………………. 

4. Structură …………………………………………………………………………………………………..

5. Definiţii ……………………………………………………………………………………………………..

6. Conduită preventivă ………………………………………………………………………………….. 7. Conduită terapeutică …………………………………………………………………………………. 7.1. Indicaţiile oxigenoterapiei ………………………………………………………………….. 7.2. Modalităţi de administrare a oxigenului ……………………………………………….. 8. Monitorizare ……………………………………………………………………………………………… 9. Aspecte administrative ……………………………………………………………………………… 10. Bibliografie ………………………………………………………………………………………………. 11. Anexe ………………………………………………………………………………………………………. 11.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens …………………………

11.2. Anexa 2. Gradele de recomandare şi nivele ale dovezilor …………………… 11.3. Anexa 3. Dispozitive de administrare a oxigenului în reanimarea neonatală ……………………………………………………………………………………….

11.4. Anexa 4. Surse de eroare în plusoximetrie …………………………………………. 11.5. Anexa 5. Avantajele şi dezavantajele pulsoximetriei …………………………….

11.6. Anexa 6. Analiza gazelor sangvine la nou-născut ………………………………… Tabel 1. Valori ale gazelor sangvine la nou-născut ……………………………… Tabel 2. Valori neonatale acceptabile ale gazelor sangvine în funcţie de vârsta de gestaţie ……………………………………………………………………………

11.7. Anexa 7. Algoritm de evaluare a rezultatelor analizei gazelor sangvine la nou-născut ………………………………………………………………………………………

11.8. Anexa 8. Algoritm de administrare a oxigenului …………………………………


Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice Prof. Dumitru Orăşeanu Comisia de Obstetrică şi Ginecologie a Colegiului Medicilor din România Prof. Dr. Vlad I. Tica Asociaţia de Neonatologie din România Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu

Preşedinte – Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu Co-preşedinte – Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin Secretar – Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea


Membrii Grupului Tehnic de Elaborare a ghidului

Coordonator: Prof. Univ. Dr. Silvia Maria Stoicescu

Scriitori: Dr. Adelina Androne Dr. Andreea Dicu

Membrii grupului tehnic de lucru: Dr. Adrian Sorin Crăciun Dr. Mihaela Demetrian Dr. Sorina Dumitru Dr. Cleopatra Paloşanu

Mulţumiri

Mulţumiri experţilor care au evaluat ghidul: Prof. Univ. Dr. Gabriela Zaharie Conf. Univ. Dr. Manuela Cucerea Dr. Gabriela Olariu Dr. Ecaterina Olariu Dr. Adrian Ioan Toma

Mulţumim Dr. Maria Livia Ognean pentru coordonarea şi integrarea activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie.

Multumim Fundaţiei Cred pentru suportul tehnic acordat pentru buna desfăşurare a activităţilor de dezvoltare a Ghidurilor Clinice pentru Neonatologie şi organizarea întâlnirilor de consens.

Abrevieri:

TINN – (secţia de) terapie intensivă neonatală

BPC – boala pulmonară cronică

ROP – retinopatia prematurului

LPV – leucomalacia periventriculară

EUN – enterocolita ulceronecrotică

VG – vârsta de gestaţie

FiO2 – fracţia inspirată de oxigen (concentraţia oxigenului)

PaO2 – presiunea parţială arterială a oxigenului

PAO2 – presiunea parţială alveolară a oxigenului

PaCO2 – presiunea parţială arterială a dioxidului de carbon

PACO2 – presiunea parţială alveolară a dioxidului de carbon

CO2 – dioxid de carbon

PO2 – presiunea oxigenului

IO – indicele de oxigenare

MAP – presiunea medie din căile aeriene

AGS – analiza gazelor sangvine

SpO2 (SaO2) – saturaţia arterială a oxigenului măsurată periferic prin pulsoximetrie

FC – frecvenţă cardiacă

MCC – malformaţie congenitală de cord

PIP – presiune maximă inspiratorie

PEEP – presiune pozitivă la sfârşitul expirului

CPAP – presiune pozitivă continuă ȋn căile respiratorii

N – normal
HCO3- – ion carbonic

1. Introducere

Oxigenoterapia este cea mai utilizată formă de tratament în secţiile de terapie intensivă neonatală (TINN)[1]. În momentul de faţă administrarea oxigenului este considerată cea mai importantă modalitate de prevenire a hipoxiei[2] . Oxigenul este considerat un medicament benefic dar care, din nefericire, poate avea şi efecte adverse. De aceea, oxigenul trebuie prescris numai de către medic şi numai după o foarte bună cunoaştere a posibilelor complicaţii pe termen lung. În plus, administrarea oxigenului trebuie particularizată pentru fiecare pacient în parte[1]. Ştiut fiind că efectele toxice sunt determinate în principal de concentraţia oxigenului administrat, aceasta trebuie monitorizată foarte atent la fiecare utilizare. Radicalii liberi rezultaţi ca urmare a administrării oxigenului pot avea efecte toxice la nivel pulmonar (boală pulmonară cronică – BPC), ocular (retinopatia de prematuritate – ROP), cerebral (leucomalacia periventriculară – LPV, hemoragia intraventriculară), intestinal (enterocolita ulceronecrotică – EUN)[2]. Ghidul de oxigenoterapie la nou-născut este conceput la nivel naţional. Acesta precizează standardele, principiile şi aspectele fundamentale ale managementului particularizat unui caz clinic concret care trebuie respectate de practicieni indiferent de nivelul unităţii sanitare în care activează. Ghidurile clinice pentru neonatologie sunt mai rigide decât protocoalele clinice, fiind realizate de grupuri tehnice de elaborare respectând nivele de dovezi ştiinţifice, tărie a afirmaţiilor şi grade de recomandare. În schimb, protocoalele permit un grad mai mare de flexibilitate.

2. Scop

Scopul ghidului de oxigenoterapie neonatală este de a standardiza la nivel naţional criteriile de administrare a oxigenului şi modul de realizare a acesteia. Obiectivele ghidului sunt: – prezentarea concentrată a indicaţiilor oxigenoterapiei în neonatologie, aplicabile în toate unităţile sanitare în care se acordă asistenţă medicală nou-născutului – prezentarea modalităţilor de administrare a oxigenului – detalierea modalităţilor de monitorizare a oxigenoterapiei – elaborarea unui algoritm final de oxigenoterapie care prezintă sistematizat situaţia clinică şi gestul ce poate fi utilizat de orice cadru medical implicat în îngrijirea nou-născuţilor. Prezentul ghid este elaborat pentru îndeplinirea următoarelor deziderate: – creşterea calităţii asistenţei medicale (acte şi proceduri medicale profilactice) – aducerea în actualitate a unei probleme cu impact asupra sănătăţii nou-născuţilor, sugarilor şi copiilor mici – aplicarea evidenţelor în practica medicală; diseminarea unor noutăţi ştiinţifice legate de această temă – integrarea unor servicii de prevenţie şi monitorizare – reducerea variaţiilor în practica medicală (cele care nu sunt necesare) – ghidul constituie un instrument de consens între clinicienii de diferite specialităţi – ghidul protejează clinicianul din punctul de vedere al malpraxisului – ghidul asigură continuitate între serviciile oferite de medici şi asistente – ghidul permite structurarea documentaţiei medicale – ghidul permite oferirea unei baze de informaţie pentru analize şi comparaţii – permite armonizarea practicii medicale româneşti cu principiile medicale internaţionale Ghidul de oxigenoterapie neonatală este astfel conceput încât să poată fi aplicat la nivelul tuturor maternităţilor, indiferent de gradul acestora, responsabilităţile medicale ale fiecărui membru al echipei de îngrijire a nou-născutului fiind necesar a fi stabilite în fiecare instituţie de către coordonatori – medici neonatologi, pediatri, obstetricieni, moaşe, asistente medicale de neonatologie şi pediatrie. Se prevede ca acest ghid să fie adoptat pe plan local, regional şi naţional.

3. Metodologia de elaborare

3.1. Etapele procesului de elaborare

Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii Publice de a sprijini procesul de elaborare a ghidurilor clinice pentru neonatologie, Asociaţia de Neonatologie din România a organizat în 28 martie 2009 la Bucureşti o întâlnire a instituţiilor implicate în elaborarea ghidurilor clinice pentru neonatologie. A fost prezentat contextul general în care se desfăşoară procesul de redactare a ghidurilor şi implicarea diferitelor instituţii. În cadrul întâlnirii s-a decis constituirea Grupului de Coordonare a procesului de elaborare a ghidurilor. A fost, de asemenea, prezentată metodologia de lucru pentru redactarea ghidurilor, un plan de lucru şi au fost agreate responsabilităţile pentru fiecare instituţie implicată. A fost aprobată lista de subiecte a ghidurilor clinice pentru neonatologie şi pentru fiecare ghid au fost aprobaţi coordonatorii Grupului Tehnic de Elaborare (GTE). În data de 26 septembrie 2009, în cadrul Conferinţei Naţionale de Neonatologie din România a avut loc o sesiune în cadrul căreia au fost prezentate, discutate în plen şi agreate principiile, metodologia de elaborare şi formatul ghidurilor. Pentru fiecare ghid, coordonatorul a nominalizat componenţa Grupului Tehnic de Elaborare, incluzând scriitorul/scriitorii şi o echipă de redactare, precum şi un număr de experţi evaluatori externi pentru recenzia ghidului. Pentru facilitarea şi integrarea procesului de elaborare a tuturor ghidurilor a fost ales un integrator. Toate persoanele implicate în redactarea sau evaluarea ghidurilor au semnat Declaraţii de Interese.

Scriitorii ghidurilor au fost contractaţi şi instruiţi privind metodologia redactării ghidurilor, după care au elaborat prima versiune a ghidului, în colaborare cu membrii GTE şi sub conducerea coordonatorului ghidului. Pe parcursul citirii ghidului, prin termenul de medic(ul) se va înţelege medicul de specialitate neonatologie, căruia îi este dedicat în principal ghidul clinic. Acolo unde s-a considerat necesar, specialitatea medicului a fost enunţată în clar pentru a fi evitate confuziile de atribuire a responsabilităţii actului medical. După verificarea din punctul de vedere al principiilor, structurii şi formatului acceptat pentru ghiduri şi formatare a rezultat versiunea a 2-a a ghidului, versiune care a fost trimisă pentru evaluarea externă la experţii selectaţi. Coordonatorul şi Grupul Tehnic de Elaborare au luat în considerare şi încorporat, după caz, comentariile şi propunerile de modificare făcute de evaluatorii externi şi au redactat versiunea a 3-a a ghidului. Această versiune a fost prezentată şi supusă discuţiei detaliate, punct cu punct, în cadrul unei Întâlniri de Consens care a avut loc la Sibiu în 8-9 mai 2010 cu sprijinul Fundaţiei Cred. Participanţii la Întâlnirea de Consens sunt prezentaţi în Anexa 1. Ghidurile au fost dezbătute punct cu punct şi au fost agreate prin consens din punct de vedere al conţinutului tehnic, gradării recomandărilor şi formulării. Evaluarea finală a ghidului a fost efectuată utilizând instrumentul Agree elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul a fost aprobat formal de către Comisia Consultativă de Pediatrie şi Neonatologie a Ministerului Sănătăţii Publice, Comisia de Pediatrie şi Neonatologie a Colegiului Medicilor din România şi Asociaţia de Neonatologie din România. Ghidul a fost aprobat de către Ministerul Sănătăţii Publice prin Ordinul nr. …………………………

3.2. Principii

Ghidul clinic de Oxigenoterapie Neonatală a fost conceput cu respectarea principiilor de elaborare a Ghidurilor clinice pentru neonatologie aprobate de Grupul de Coordonare a elaborării ghidurilor clinice pentru Neonatologie şi de Asociaţia de Neonatologie din România. Grupul tehnic de elaborare a ghidurilor a căutat şi selecţionat, în scopul elaborării recomandărilor şi argumentărilor aferente, cele mai importante şi mai actuale dovezi ştiinţifice (meta-analize, revizii sistematice, studii controlate randomizate, studii controlate, studii de cohortă, studii retrospective şi analitice, cărţi, monografii). În acest scop au fost folosite pentru căutarea informaţiilor următoarele surse de date: Cochrane Library, Medline, OldMedline, Embase utilizând cuvintele cheie semnificative pentru subiectul ghidului. Fiecare recomandare este bazată pe dovezi ştiinţifice, iar pentru fiecare afirmaţie a fost furnizată o explicaţie bazată pe nivelul dovezilor şi a fost precizată puterea ştiinţifică (acolo unde există date). Pentru fiecare afirmaţie a fost precizată alăturat tăria afirmaţiei (Standard, Recomandare sau Opţiune) conform definiţiilor din Anexa 1.

3.3. Data reviziei

Acest ghid clinic va fi revizuit în 2013 sau în momentul în care apar dovezi ştiinţifice noi care modifică recomandările făcute.

4. Structură

Acest ghid de neonatologie este structurat în subcapitole: – definiţii – conduită preventivă – conduită terapeutică – monitorizare – aspecte administrative – bibliografie – anexe.

5. Definiţii

Standard Nou-născut este orice copil cu vârsta cronologică cuprinsă între 0 şi 28 zile[3]. C Standard Nou-născutul prematur este nou-născutul cu vârstă de gestaţie (VG) mai mică de 37 de săptămâni (mai puţin de 259 zile de sarcină)[3]. C Standard Nou-născutul la termen (matur) este nou-născutul cu VG cuprinsă între 37 şi 41 de săptămâni şi 6 zile (260-294 zile de sarcină)[3]. C Standard Nou-născutul postmatur (post-termen) este nou-născutul cu VG mai mare de 42 de săptămâni (mai mult de 294 de zile de sarcină)[3]. C Standard Hipoxia este scăderea concentraţiei tisulare de oxigen[4]. C Standard Hipoxemia este scăderea concentraţiei sangvine arteriale de oxigen[4]. C Standard Asfixia perinatală reprezintă afectarea fătului sau nou-născutului datorită scăderii oxigenului sangvin (hipoxie) şi/sau fluxului sangvin (ischemie) în diferite organe cu o intensitate şi durată suficiente pentru a produce mai mult decât modificări funcţionale sau biochimice trecătoare[3]. C

Standard Fracţia inspirată de oxigen (FiO2) este proporţia de oxigen din gazul inspirat[1]. C Standard Presiunea parţială a oxigenului în sângele arterial (PaO2) reprezintă cantitatea de oxigen dizolvată în plasmă[1]. C Standard Presiunea parţială a oxigenului în alveole (PAO2) este cantitatea de oxigen prezentă în gazul mixt alveolar[1]. C Standard Presiunea parţială arterială a dioxidului de carbon (PaCO2) este cantitatea de dioxid de carbon (CO2) dizolvată în plasmă[1]. C Standard Presiunea parţială a dioxidului de carbon în alveole (PACO2) este cantitatea de CO2 prezentă în gazul mixt alveolar[1]. C Standard Raportul arterio-alveolar este raportul dintre presiunea parţială a oxigenului din sânge si presiunea oxigenului din alveole[1]. C Standard Gradientul alveolo-arterial al PO2 (presiunea oxigenului) este gradientul presiunii oxigenului dintre alveolă şi sânge şi reflectă nivelul schimbului gazos din plămân[1]. C Standard Indexul de oxigenare (IO) este presiunea medie din căile respiratorii (MAP) x fracţia de oxigen inspirat (FiO2)/presiunea arterială de oxigen (PaO2) postductală[1]. C Standard Umiditatea absolută este cantitatea de vapori de apă (în miligrame) pe volumul de gaz (în litri) la o temperatură dată[1]. C Standard Umiditatea relativă este conţinutul de vapori de apă actual în volumul de gaz (în ml) raportat la conţinutul de vapori de apă (în mg) al aceluiaşi volum de gaz saturat la aceeaşi temperatură[1]. C Standard Cortul cefalic este o cutie din plastic transparent care se plasează în jurul capului nounăscutului pentru concentrarea oxigenului administrat[6-9]. C Standard Canulele nazale sunt tubuşoare de plastic plasate în narine pentru a creşte concentraţia de oxigen inspirat[5-9]. C Standard Masca facială/Venturi este un dispozitiv (pentru administrarea oxigenului) din material plastic cu tub de oxigen conectat la debitmetru, utilizată pentru a concentra oxigenul C
9
administrat[5-9]. Standard Resuscitatorul cu piesă în T este un dispozitiv de administrare a oxigenului cu presiune pozitivă destinat în special reanimării prematurilor cu greutate sub 1500g[1].
C
Standard Pulsoximetria este o metodă non-invazivă de monitorizare a oxigenării sângelui bazată pe utilizarea variaţiilor pulsatile ale densităţilor optice tisulare în lungimi de undă roşie şi infraroşie, fără calibrare, ce măsoară saturaţia în oxigen a hemoglobinei exprimată în procente[1].
C
Standard Saturaţia funcţională este saturaţia în oxigen numai a oxihemoglobinei[1]. C Standard Saturaţia fracţionată este raportul dintre hemoglobina saturată cu oxigen şi alte forme de hemoglobină, inclusiv carboxihemoglobină şi methemoglobină[1]. C Standard Analiza gazelor sangvine (AGS) este o metodă invazivă de monitorizare a oxigenării, ventilaţiei şi statusului acido-bazic[1]. C Standard PH-ul sangvin este o valoare ce reflectă echilibrul dintre PaCO2, acidul lactic şi cantitatea de bicarbonat sangvin[1]. C Standard Acidoza respiratorie se defineşte prin creşterea anormală a pCO2 peste 55 mmHg (în funcţie de vârsta de gestaţie – VG) şi scăderea pH-ului sub 7,30[1]. C Standard Alcaloza respiratorie se defineşte prin scăderea anormală a pCO2 sub 25 mmHg şi creşterea pH-ului peste 7,40[1]. C Standard Acidoza metabolică se defineşte prin scăderea pH-ului sub 7,3 şi a deficitului de baze sub – 5 mEq/l şi se însoţeşte de acumularea de acizi secundară metabolizării anaerobe a glucozei[1]. C Standard Alcaloza metabolică se defineşte prin creşterea pH-ului peste 7,40 şi a excesului de baze peste + 5 mEq/l[1]. C

6. Conduită preventivă

Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen numai în cazul în care există indicaţii clare ale unei nevoi crescute de oxigenare[1].
B
Argumentare Oxigenul este considerat un medicament care poate avea şi efecte adverse asupra pacientului[2].
III
Standard Medicul trebuie să menţioneze în foaia de observaţie concentraţia recomandată a oxigenului (FiO2) şi modul său de administrare[1].
B
Argumentare Oxigenul este un medicament care poate avea efecte adverse asupra pacientului[2].
III
Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să utilizeze cel mai mic FiO2 care să menţină PaO2 între 50-80 mmHg, în funcţie de VG şi postnatală a pacientului sau până la dispariţia cianozei (dacă nu există posibilitatea monitorizării saturaţiei arteriale a oxigenului – SpO2)[1].
B
Argumentare Administrarea de oxigen poate avea efecte negative la nivel pulmonar, ocular şi cerebral[10].
IIa
Recomandare Se recomandă ca medicul curant şi asistenta să monitorizeze continuu FiO2-ul, SpO2-ul şi gazele sanguine, arteriale sau capilare[1].
C
Argumentare Monitorizarea continuă a FiO2, SpO2 și a gazelor sangvine permite evitarea complicaţiilor oxigenoterapiei[11].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să administreze nou-născutului oxigen încălzit şi umidificat[1].
C
Argumentare Utilizarea oxigenului uscat şi neîncălzit are mai multe efecte adverse ce se pot instala rapid, în ore sau chiar minute: – scăderea activităţii ciliare – creşterea retenţiei de secreţii şi a vâscozităţii lor – inflamarea epiteliului bronşic – inducerea atelectaziei şi chiar a pneumoniei – pierdere de căldură, hipotermie secundară[12].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să evite supraîncălzirea oxigenului administrat[1].
C
Argumentare Supraîncălzirea gazului inspirat conduce la apariţia condensului cu pneumonie consecutivă, arsuri ale epiteliului și hiperhidratare cu obstruarea căilor respiratorii[1].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul curant să evite umidificarea excesivă a oxigenului administrat[1].
C
10
Argumentare Umidificarea excesivă creşte spaţiul mort pulmonar şi rezistenţa căilor respiratorii superioare[1].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să utilizeze următoarele metode de umidificare a oxigenului administrat: – nebulizare (aerosoli), prin dispersarea picăturilor de apă în aer – vaporizare, moleculele de apă sunt răspândite în gaz şi sunt invizibile[1].
C
Argumentare Administrarea de oxigen încălzit şi umidificat reduce mortalitatea şi morbiditatea respiratorie şi generală[1].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să folosească pentru umidificare apă sterilă şi să se asigure că aceasta este schimbată din 24 în 24 de ore[1].
C
Argumentare Picăturile de apă pot fi purtătoare de agenţi infecţioşi care pot pătrunde în plămân şi cresc riscul de infecţii nosocomiale[1].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să seteze temperatura pentru încălzirea amestecului de gaze în jurul valorii de 370C şi să monitorizeze continuu această temperatură[1].
C
Argumentare Dacă temperatura aerului inspirat este scăzută cresc nevoile de oxigen şi calorice ale nou-născutului[1].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să se asigure că temperatura oxigenului administrat în cortul cefalic este cât mai apropiată de punctul de neutralitate termică al pacientului[13].
C
Argumentare Utilizarea unui amestec de gaze neîncălzit determină pierdere de căldură cu hipotermie secundară[11].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să crească sau să scadă FiO2, în funcţie de nevoile de oxigen ale nou-născutului, cu maxim 5%.
C
Argumentare Se evită, în acest fel, apariţia episoadelor de hiperoxie/hipoxie şi efectele negative ale acestora asupra organelor şi ţesuturilor[5,14].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să nu întrerupă brusc administrarea de oxigen de la FiO2 mari.
C
Argumentare Întreruperea bruscă a oxigenoterapiei la FiO2 mari poate determina apariţia hipoxiei cu creşterea consecutivă a FiO2 şi prelungirea dependenţei de oxigen a nou-născutului[14].
IV
Recomandare În cazul nou-născuţilor care primesc oxigen pe canule nazale se recomandă ca înţărcarea să se facă de la debite de 0,25 litri/minut.
C
Argumentare La un debit de 0,25 litri/minut FiO2-ul administrat este redus şi permite înţărcarea la aer atmosferic a nou-născutului stabil, cu risc redus de apariţie a hipoxiei[14].
IV

7. Conduită terapeutică

7.1. Indicaţiile oxigenoterapiei Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen în timpul reanimării neonatale dacă nou-născutul respiră, are frecvenţă cardiacă (FC) peste 100 bătăi/minut dar este cianotic după 30 secunde de reanimare[15]. C Argumentare Cianoza poate fi determinată de o presiune parţială scăzută a oxigenului[15]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să administreze oxigen cu FiO2 100% în timpul reanimării neonatale[15]. C Argumentare Oxigenarea tisulară scăzută fiziologic în perioada de tranziţie feto-neonatală este accentuată de patologia din timpul naşterii determinând afectare sistemică şi tisulară (hipoxie şi hipoxemie)[15]. IV Opţiune Medicul şi asistenta pot folosi orice concentraţie de oxigen (de la 21% la 100%) pentru reanimarea nou-născuţilor la termen sau aproape de termen, luând decizii individualizate şi pe baza propriei experienţe[16-28]. A Argumentare S-a demonstrat că mortalitatea neonatală este redusă semnificativ la nounăscuţii resuscitaţi cu aer atmosferic faţă de cei reanimaţi cu FiO2 100%[16-28]. Ia Opţiune Medicul şi asistenta pot iniţia reanimarea prematurului cu concentraţii de oxigen mai mici de 100%[29,30]. C Argumentare Resuscitarea nou-născutului prematur cu FiO2 mai mic de 100% (de exemplu 30%) scade stresul oxidativ, inflamaţia şi consecutiv nevoia de oxigen şi riscul de BPC[29,30]. IV Standard Medicul trebuie să evalueze nou-născutul din punct de vedere al cianozei C
11
diagnosticată clinic sau identificată prin măsurarea SpO2 şi/sau prin AGS (pe durata administrării oxigenului)[1,31]. Argumentare Cianoza este determinată de o presiune parţială scăzută a oxigenului care poate fi dovedită prin AGS[15].
IV
Standard Medicul trebuie să indice administrarea suplimentară de oxigen în caz de hipoxie (PaO2 sub 50 mmHg)[1,31].
C
Argumentare Hipoxia determină oxigenare inadecvată a ţesuturilor cu leziuni secundare (hipoxemie şi acidoză metabolică)[1,15].
IV
Standard După confirmarea suspiciunii de malformaţie congenitală de cord (MCC) medicul curant trebuie să administreze concentraţia minimă de oxigen care menţine o saturaţie în oxigen SpO2 peste 75%[32].
B
Argumentare În cazul MCC SpO2 peste sub 70% se asociază cu o incidenţă crescută a acidozei metabolice[32].
IIa
Standard În cazul nou-născutului cu BPC medicul trebuie să administreze oxigen pentru a menţine PaO2 peste 55 mmHg şi SpO2 de 90-95%[3].
C Argumentare Concentraţii mai mari de O2 accentuează leziunile pulmonare[3]. IV 7.2. Modalităţi de administrare a oxigenului Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze prompt oxigen ca o componentă esenţială a terapiei nou-născuţilor în stare critică[5-9]. C Argumentare Hipoxia determină oxigenare inadecvată a ţesuturilor cu leziuni secundare[1,15]. IV Standard Pentru a putea administra concentraţii de oxigen mai mari de 21% medicul trebuie să amestece aerul cu oxigen în concentraţie de 100%[1]. C Argumentare Concentraţia oxigenului din aerul atmosferic este de 21% iar concentraţia oxigenului provenit de la sursa de oxigen este de 100%[1]. IV Opţiune Oxigenul poate fi administrat nou-născuţilor folosind următoarele modalităţi şi dispozitive: – flux liber în incubator – cort cefalic – mască facială/Venturi – canulă nazală – balon autogonflabil – balon de anestezie – resuscitator cu piesă în T – ventilaţie cu presiune pozitivă[1,2]. C

Argumentare Pentru realizarea concentraţiilor şi presiunilor dorite se pot folosi diferite sisteme de administrare a oxigenului şi gazelor medicale[5-9]. IV Standard Medicul trebuie să aleagă dispozitivul (modalitatea) de administrare a O2 în funcţie de statusul clinic şi concentraţia de oxigen necesară nou-născutului[5-9]. C Argumentare Nou-născuţii necesită concentraţii diferite de oxigen în funcţie de patologie[5-9]. IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen sub cort cefalic nounăscuţilor care respiră spontan şi care necesită administrare prelungită de oxigen cu concentraţii mai mici de 50%[5-9]. C Argumentare Cortul cefalic are avantajul administrării unor concentraţii variate de oxigen, permiţând accesarea şi manevrarea uşoară a pacientului[11]. IV Standard Pentru a obţine FiO2-ul dorit în cortul cefalic, medicul şi asistenta trebuie să administreze un flux de gaz care să depăşească valoarea maximă a fluxului inspirat de pacient[1]. C Argumentare Dacă fluxul de gaz nu este suficient CO2-ul se acumulează şi se re-inspiră[1]. IV Recomandare Pentru corturile cefalice de dimensiuni mici se recomandă ca medicul şi asistenta să administreze oxigen cu flux de 7 litri/minut, iar pentru cele mari de 10-12 litri/min[1]. C Argumentare Debitul de gaz trebuie să aibă o valoare de trei ori mai mare decât volumul cortului pentru a permite evitarea acumulării şi re-inspirării CO2-ului[1]. IV Opţiune Medicul şi asistenta pot determina concentraţia de oxigen administrată în interiorul cortului cefalic cu un analizor de oxigen[1,2]. B Argumentare Administrarea oxigenului fără monitorizarea FiO2 se asociază mai frecvent cu complicaţii precum BPC şi ROP[2]. IIb Standard Medicul şi asistenta trebuie să utilizeze canule nazale pentru a administra oxigen suplimentar la nou-născutul cu narine permeabile care respiră spontan, necesită nivele scăzute de oxigen suplimentar şi care nu suportă masca facială[5-9]. Argumentare În cazul canulelor nazale se pot folosi volume mici de oxigen iar accesul şi manipularea nou-născutului se pot face cu uşurinţă[1,5-9].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să folosească, în cazul utilizării canulelor nazale pentru administrarea de oxigen la nou-născut, fluxuri mici, de 0,25 litri/minut până la 1 litru/minut[1].
C
Argumentare Fluxuri mai mari de 1 litru/minut pot produce leziuni ale mucoasei nazale[1]. De asemenea, fluxuri peste 1 litru/minut produc şi presiune în căile respiratorii[33-36].
IV
Standard Medicul sau/şi asistenta trebuie să schimbe canulele nazale după o săptămână de utilizare şi ori de câte ori sunt blocate cu secreţii.
C
Argumentare Schimbarea săptămânală a canulelor nazale previne apariţia infecţiilor respiratorii nosocomiale. Blocarea cu secreţii a canulelor nazale diminuează semnificativ fluxul de oxigen inspirat şi creşte riscul de infecţie[14].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen pe mască facială/Venturi nou-născuţilor care respiră spontan şi necesită cantităţi moderate de oxigen[5-9].
C
Argumentare Concentraţia oxigenului administrat pe mască poate ajunge la 50-60%[5-9]. IV Standard Medicul şi asistenta trebuie să administreze oxigen în flux liber şi/sau în incubator nou-născuţilor care respiră spontan şi au nevoie scăzută de oxigen sau care devin extrem de agitaţi în condiţiile administrării de oxigen folosind alte metode (canule, cort, mască)[5-9]. C Argumentare La deschiderea hublourilor incubatorului pot apare fluctuaţii mari ale concentraţiei de oxigen[1]. IV Opţiune În cazul nou-născutului care nu respiră spontan (reanimare neonatală, apnee) medicul şi asistenta pot administra oxigen suplimentar cu ajutorul balonului autogonflabil doar prin comprimarea balonului (ventilaţie cu presiune pozitivă)[1,5-9]. C Argumentare Balonul autogonflabil nu permite flux pasiv de oxigen spre nou-născut. În funcţie de prezenţa sau absenţa rezervorului de oxigen se pot administra nounăscutului care nu respiră spontan concentraţii variate de oxigen doar prin comprimarea activă a balonului autogonflabil[1,5-9,15]. IV Opţiune Medicul şi asistenta pot administra oxigen cu o concentraţie de 100% în flux pasiv cu ajutorul unui balon de anestezie[1,5-9]. C Argumentare Balonul de anestezie conectat la o sursă de oxigen asigură un flux constant de oxigen[1,5-9,15]. IV Opţiune Medicul şi asistenta pot administra oxigen nou-născuţilor şi în special prematurilor cu greutate sub 1500g cu ajutorul resuscitatorului cu piesă în T[1]. C Argumentare Resuscitatorul cu piesă în T este un dispozitiv de ventilaţie mecanică ce are avantajul controlului presiunii inspiratorii maxime (PIP) şi al presiunii pozitive de la sfârşitul expirului (PEEP)[1]. IV Opţiune Medicul poate indica administrarea oxigenului cu ajutorul aparatelor de tip CPAP nou-născuţilor care necesită administrare de oxigen sub presiune[1]. C Argumentare În unele patologii neonatale severe oxigenul nu este o terapie eficientă decât dacă este introdus cu presiune în căile respiratorii [3]. IV Opţiune Medicul poate indica administrarea oxigenului cu ajutorul ventilatoarelor mecanice neonatale nou-născuţilor care necesită administrare de oxigen sub presiune[1]. C Argumentare Oxigenoterapia este eficientă în unele patologii neonatale severe numai dacă oxigenul este introdus cu presiune în căile respiratorii.


8. Monitorizare

Standard Medicul şi asistenta trebuie să monitorizeze (clinic şi paraclinic) orice nounăscut căruia i se administrează oxigen[11].
C
Argumentare Oxigenul este considerat un medicament ce poate avea efecte adverse[2]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze administrarea de oxigen cu ajutorul următoarelor metode: – pulsoximetria – monitorizarea transcutanată a PaO2 – analiza gazelor sangvine (AGS)[1,11]. C Argumentare În prezent se pot folosi mai multe metode de monitorizare invazivă sau non- IV
13
invazivă de apreciere a nivelului de oxigenare tisulară a nou-născutului[1]. Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să monitorizeze administrarea de oxigen la nou-născut cu ajutorul pulsoximetriei[1,37].
B
Argumentare Folosind numai măsurarea SpO2 s-a observat că valorile sale reduse se asociază cu valori scăzute ale PaO2 şi incidenţă mai mică a complicaţiilor oxigenoterapiei[10].
IIa
Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să plaseze senzorul pulsoximetrului la nivelul mâinii drepte a nou-născutului[38].
A
Argumentare Aplicarea senzorului pulsoximetrului la mâna dreaptă (preductal) se asociază cu o prelevare mai rapidă şi mai fidelă a datelor[38].
Ib
Standard În cazul prematurilor medicul trebuie să indice administrarea de oxigen astfel încât să menţină valorile SpO2 între 85% şi 92%[10].
A
Argumentare S-a demonstrat că valori mari ale SpO2 în cazul prematurilor nu sunt benefice în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea şi se asociază cu efecte adverse nedorite[39].
Ib
Argumentare Administrarea restrictivă de oxigen reduce incidenţa şi severitatea ROP, fără a creşte rata de mortalitate[39].
Ia
Recomandare Se recomandă ca medicul şi asistenta să seteze limitele de alarmă minimă şi maximă ale pulsoximetrului în funcţie de SpO2 dorit corespunzător VG şi patologiei nou-născutului.
A
Argumentare Valori mari ale SpO2 în cazul prematurilor cu greutate mică şi foarte mică la naştere nu sunt benefice în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea şi se asociază cu efecte adverse nedorite[40]. Administrarea restrictivă de oxigen reduce incidenţa şi severitatea ROP, fără a creşte rata de mortalitate[39]. Valori reduse ale SpO2 cresc riscul de hipoxie şi leziuni tisulare hipoxic-ischemice[14].
Ia, Ib, IV
Recomandare În cazul nou-născuţilor care prezintă crize frecvente de desaturare se recomandă ca medicul şi asistenta să seteze limita minimă de alarmă a pulsoximetrului la minim 80%.
C
Argumentare Setarea limitei minime a pulsoximetrului la valori sub 80% creşte riscul de apariţie a episoadelor hipoxice[14].
IV
Standard Medicul şi asistenta trebuie să folosească cu prudenţă pulsoximetria în cazul nou-născutului cu icter hemolitic neonatal[1].
C Argumentare Valoarea SpO2 este supraestimată la nou-născuţii cu icter hemolitic neonatal[1]. IV Opţiune Medicul şi asistenta pot utiliza pulsoximetria pentru monitorizarea administrării de oxigen la nou-născutul cu hipotermie[1]. C Argumentare Hipotermia nu influenţează rezultatele determinate cu ajutorul pulsoximetriei dacă temperatura cutanată este peste 300C[1]. IV Recomandare Se recomanda ca medicul să nu folosească pulsoximetria ca unică metodă de monitorizare la pacienţii cu hipovolemie[1]. C Argumentare Hipovolemia poate determina pierderea semnalului[1]. IV Opţiune Medicul sau asistenta pot folosi pulsoximetria ca metodă de monitorizare a nounăscuţilor care primesc oxigen chiar dacă au anemie[1]. C Argumentare Anemia nu influenţează funcţionarea normală a pulsoximetrului[1]. IV

Standard Medicul trebuie să interpreteze cu prudenţă rezultatele pulsoximetriei în cazul nou-născuţilor cu sindrom de aspiraţie de meconiu[1,12]. C Argumentare Impregnarea meconială tegumentară poate determina rezultate fals scăzute ale SpO2-ului[1,12]. IV Standard Medicul trebuie să interpreteze cu prudenţă rezultatele pulsoximetriei în cazul nou-născuţilor cu edeme cutanate[1]. C Argumentare Valorile înregistrate de pulsoximetru nu sunt reale în prezenţa edemului cutanat[1]. IV Opţiune Medicul sau asistenta pot folosi monitorizarea transcutanată a PaO2 la nounăscuţii cărora li se administrează oxigen[1,3,11]. C Argumentare Electrozii transcutanaţi de oxigen şi dioxid de carbon estimează continuu valorile cutanate ale acestora[1]. IV Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să nu utilizeze de rutină monitorul transcutanat în secţiile de TINN[11]. C Argumentare Acurateţea datelor măsurate cu ajutorul monitorului transcutanat depinde de grosimea tegumentului şi de perfuzia cutanată şi necesită încălzirea tegumentului de la nivelul senzorului la 43,50C-440C, complicaţia principală IV
14
pentru prematurii mici fiind arsura locală[1,11]. Standard Medicul trebuie să indice efectuarea AGS la nou-născutul cu valori ale SpO2 < 80%[1].
C
Argumentare La valori ale SpO2 de 75-80% sensibilitatea şi specificitatea pulsoximetriei scade şi nu mai există corelaţii între SpO2 şi PaO2[1].
IV
Standard Medicul trebuie să indice efectuarea AGS doar dacă în acest fel consideră că se aduc informaţii suplimentare privind statusul oxigenării şi acido-bazic al nounăscutului[1].
C
Argumentare AGS reprezintă o metodă invazivă de monitorizare a oxigenării, recoltarea eşantionului de sânge producând durere, agitaţie, desaturare[1,3,11].
IV
Recomandare Se recomandă ca medicul sau asistenta să utilizeze un eşantion de sânge arterial pentru AGS[1,3].
C
Argumentare Eşantionul de sânge arterial este util pentru evaluarea fidelă a oxigenării, ventilaţiei şi pH-ului[1,11].
IV
Opţiune Medicul şi asistenta pot folosi un eşantion de sânge capilar pentru AGS[1,41]. C Argumentare Sângele capilar nu dă informaţii reale despre PaO2[1,41]. IV Argumentare Valorile obţinute din sângele capilar pot fi incorecte dacă nou-năsutul este hipotensiv sau hipotermic[41]. IV Standard Medicul trebuie să menţină valoarea pH-ului sangvin al nou-născutului între 7,25-7,40[1]. C Argumentare Valori mai mari sau mai mici ale pH-ului reflectă perturbarea echilibrului acidobazic al nou-născutului cu repercursiuni asupra statusului clinic[1]. IV Standard Medicul trebuie să menţină PaO2 la valori cuprinse între 50-80 mmHg în sângele arterial[1]. C Argumentare Valori ale PaO2 de 50-80 mmHg în sângele arterial se corelează cu o bună oxigenare tisulară şi cu risc scăzut de hipoxie sau hiperoxie[11]. IV Standard La nou-născut medicul trebuie să evite valori ale PaCO2 mai mici de 40 mmHg[1]. B Argumentare Hipocarbia determină scăderea fluxului sangvin cerebral cu leziuni consecutive (LPV)[42]. IIa Opţiune La nou-născut medicul poate menţine valoarea PaCO2 la 45-55 mmHg dacă pH-ul este peste 7,25[43]. C Argumentare Hipercarbia permisivă a fost asociată cu o incidenţă scăzută a leziunilor pulmonare şi cerebrale[43]. IV

9. Aspecte administrative

Standard Medicul este singurul cadru medical care poate să prescrie administrarea de oxigen la nou-născut.
C
Argumentare Oxigenul este considerat un medicament ce poate avea efecte adverse[2]. IV Standard În cazul nou-născutului care necesită oxigenoterapie medicul şi asistenta trebuie să consemneze în foaia de observaţie şi fişa de monitorizare orice modificare de debit, concentraţie şi SpO2. C Argumentare Oxigenul este considerat un medicament ce poate avea efecte adverse[2]. IV Standard În cazul nou-născutului care necesită oxigenoterapie medicul şi asistenta trebuie să consemneze în foaia de observaţie orice desaturare care necesită modificarea FiO2 administrat. E Standard Medicul trebuie să informeze părinţii despre beneficiile şi riscurile oxigenoterapiei în perioada neonatală. E Recomandare Fiecare unitate medicală care acordă îngrijire nou-născuţilor trebuie să se asigure că poate administra, la nevoie, oxigen, nou-născuţilor[44]. C Argumentare Reanimarea neonatală dar şi variate afecţiuni neonatale pot necesita administrarea de oxigen ca parte a terapiei[15]. IV Standard Orice unitate medicală care asigură îngrijirea nou-născuţilor trebuie să fie dotată cu surse de oxigen şi aer medical[44]. C Argumentare În orice maternitate unde au loc naşteri poate fi necesară reanimarea neonatală[15]. IV Standard Orice secţie de TINN trebuie să fie dotată cu prize de aer şi oxigen medical[44]. C Argumentare Oxigenoterapia este o componentă principală a terapiei intensive neonatale[11]. IV Recomandare Se recomandă ca TINN să fie dotate cu blendere pentru amestecul oxigenului cu aer[1]. Argumentare Pentru a administra diferite concentraţii de oxigen trebuie amestecat oxigenul cu aerul cu ajutorul blenderelor[1].
IV
Recomandare Se recomandă ca unităţile care acordă îngrijire nou-născuţilor să asigure umidifierea şi încălzirea oxigenului administrat nou-născuţilor[1].
C
Argumentare Administrarea de oxigen umidificat şi încălzit reduce mortalitatea şi morbiditatea neonatală[1].
IV
Standard Unităţile medicale care îngrijesc nou-născuţi trebuie să dispună de mijloace de monitorizare a oxigenului administrat (monitor FiO2).
A
Argumentare Monitorizarea cu exactitate a concentraţiei oxigenului administrat reduce incidenţa şi severitatea complicaţiilor oxigenoterapiei[39].
Ia
Standard Unităţile medicale care îngrijesc nou-născuţi trebuie să dispună de mijloace de monitorizare a presiunii parţiale sangvine şi saturaţiei la pacienţii la care se administrează oxigen.
E
Argumentare Orice nou-născut căruia i se administrează oxigen trebuie monitorizat continuu pentru a evita hiperoxia şi hipoxia[1,3].
IV
Standard Unităţile medicale care îngrijesc nou-născuţi trebuie să asigure aprovizionarea continuă cu consumabile necesare administrării şi monitorizării corecte a oxigenului.
C
Argumentare Reutilizarea materialelor de administrare şi monitorizare a oxigenului creşte riscul de infecţie nosocomială[14].
IV
Standard Toate maternităţile care administrează oxigen trebuie să instruiască personalul privind monitorizarea concentraţiei de oxigen şi PaO2.
E
Argumentare Administrarea de oxigen poate fi însoţită de efecte adverse[1,11,30]. IV Standard Fiecare unitate medicală care îngrijeşte nou-născuţi cărora li se administrează oxigen pe canule nazale trebuie să dispună de debitmetre mici, cu subgradaţii de 0,1 litru. C Argumentare Fluxuri mai mari de 1 litru/min determină leziuni ale mucoasei nazale[1]. IV Standard Fiecare unitate medicală care îngrijeşte nou-născuţi trebuie să asigure securitatea depozitării, transportului şi administrării sistemelor de furnizare a gazelor medicale. C

Argumentare Oxigenul concentrat are proprietăţi oxidative şi poate promova rapid combustia. Ţevile de oxigen se comportă ca şi un combustibil dacă nu sunt special construite şi asamblate pentru transportul oxigenului. Pierderile de oxigen lichid, în contact cu lemnul şi produse petrochimice pot detona impredictibil sub impact mecanic. În plus, la contactul cu oxigenul lichid se produc leziuni cutanate şi oculare[45-47]. IV Standard Fiecare unitate medicală care îngrijeşte nou-născuţi trebuie să elaboreze protocoale de administrare a oxigenului pe baza recomandărilor prezentului ghid. E

11. Anexe

Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirile de Consens Anexa 2. Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor Anexa 3. Dispozitive de administrare a oxigenului ȋn reanimarea neonatală Anexa 4. Surse de eroare în pulsoximetrie Anexa 5. Avantajele şi dezavantajele pulsoximetriei Anexa 6. Analiza gazelor sangvine la nou-născut Anexa 7. Algoritm de evaluare a rezultatelor analizei gazelor sangvine la nou-născut Anexa 8. Algoritm de administrare a oxigenului


11.1. Anexa 1. Lista participanţilor la Întâlnirea de Consens de la Sibiu, 6-8 mai 2010

Prof. Dr. Silvia Maria Stoicescu – IOMC Polizu, Bucureşti

Prof. Dr. Maria Stamatin – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi

Prof. Dr. Gabriela Zaharie – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie I, Cluj Napoca

Prof. Dr. Constantin Ilie – Maternitatea Bega, Timişoara

Conf. Dr. Manuela Cucerea – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Tg. Mureş

Conf. Dr. Valeria Filip – Spitalul Clinic Judeţean Oradea

Dr. Gabriela Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara

Dr. Adrian Ioan Toma – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti

Dr. Adrian Crăciun – Maternitatea Cantacuzino, Bucureşti

Dr. Anca Bivoleanu – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi

Dr. Mihaela Ţunescu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara

Dr. Eugen Mâţu – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Panait Sârbu”, Bucureşti

Dr. Maria Livia Ognean – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Dr. Ecaterina Olariu – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Dr. Andreea Avasiloaiei – Maternitatea Cuza Vodă Iaşi

Dr. Bianca Chirea – Spitalul Clinic Judeţean Oradea

Dr. Leonard Năstase – IOMC Polizu, Bucureşti

Dr. Emanuel Ciochină – IOMC Polizu, Bucureşti

Dr. Andreea Dicu – IOMC Polizu, Bucureşti

Dr. Sebastian Olariu – Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „D. Popescu”, Timişoara

Dr. Radu Galiş – Spitalul Clinic Judeţean Oradea

11.2. Anexa 2. Anexa 2 Grade de recomandare şi nivele ale dovezilor

Tabel 1. Clasificarea tăriei aplicate gradelor de recomandare Standard Standardele sunt norme care trebuie aplicate rigid şi trebuie urmate în cvasitotalitatea cazurilor, excepţiile fiind rare şi greu de justificat. Recomandare Recomandările prezintă un grad scăzut de flexibilitate, nu au forţa standardelor, iar atunci când nu sunt aplicate, acest lucru trebuie justificat raţional, logic şi documentat. Opţiune Opţiunile sunt neutre din punct de vedere a alegerii unei conduite, indicând faptul că mai multe tipuri de intervenţii sunt posibile şi că diferiţi medici pot lua decizii diferite. Ele pot contribui la procesul de instruire şi nu necesită justificare.

Tabel 2. Clasificarea puterii ştiinţifice a gradelor de recomandare Grad A Necesită cel puţin un studiu randomizat şi controlat ca parte a unei liste de studii de calitate publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi Ia sau Ib). Grad B Necesită existenţa unor studii clinice bine controlate, dar nu randomizate, publicate pe tema acestei recomandări (nivele de dovezi IIa, IIb sau III). Grad C Necesită dovezi obţinute din rapoarte sau opinii ale unor comitete de experţi sau din experienţa clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu (nivele de dovezi IV). Indică lipsa unor studii clinice de bună calitate aplicabile direct acestei recomandări. Grad E Recomandări de bună practică bazate pe experienţa clinică a grupului tehnic de elaborare a acestui ghid.

Tabel 3. Clasificarea nivelelor de dovezi Nivel Ia Dovezi obţinute din meta-analiza unor studii randomizate şi controlate. Nivel Ib Dovezi obţinute din cel puţin un studiu randomizat şi controlat, bine conceput. Nivel IIa Dovezi obţinute din cel puţin un studiu clinic controlat, fără randomizare, bine conceput. Nivel IIb Dovezi obţinute din cel puţin un studiu quasi-experimental bine conceput, preferabil de la mai multe centre sau echipe de cercetare. Nivel III Dovezi obţinute de la studii descriptive, bine concepute. Nivel IV Dovezi obţinute de la comitete de experţi sau experienţă clinică a unor experţi recunoscuţi ca autoritate în domeniu.

11.3. Anexa 3. Dispozitive de administrare a oxigenului ȋn reanimarea neonatală[15] Caracteristica Balon autogonflabil Balonul de anestezie Resuscitatorul cu piesă în T Concentraţia de oxigen administrată
FiO2 90-100% Numai cu rezervor Da Da FiO2 variabil Numai cu blender şi rezervor Circa 40% O2 furnizat fără rezervor ataşat Numai cu blender Numai cu blender Presiunea inspiratorie maximă Presiunea manuală de compresie a balonului, măsurată opţional cu manometrul Presiunea manuală de compresie a balonului măsurată cu manometrul Presiunea inspiratorie maxima stabilită prin selectarea parametrilor (ajustabili mecanic) PEEP Nu există control direct (decât dacă există valvă de PEEP ataşată) Ajustarea valvei de control al fluxului Setarea/controlul presiunii de la sfârşitul expirului Timpul inspirator Durata compresiei balonului Durata compresiei balonului Durata de acoperire a valvei PEEP Balon de mărime corespunzătoare 250-500-700 ml Disponibil Nu se aplică Caracteristici de siguranţă Valvă de suprapresiune Opţional manometru Manometru Valvă de eliberare a presiunii maxime Manometru

11.4. Anexa 4. Surse de eroare în pulsoximetrie[1]

Valori fals crescute Valori fals scăzute Ȋn prezenţa carboxihemoglobinei Procentaj crescut de methemoglobină Hipovolemie Hemoliză acută Impregnare meconială Regurgitaţii tricuspidiene

11.5. Anexa 5. Avantajele şi dezavantajele pulsoximetriei[1]

Avantajele pulsoximetriei Dezavantajele pulsoximetriei Saturaţia este un determinant fiziologic, de bază al oxigenării tisulare Imposibilitatea detectării hiperoxiei la SpO2 peste 94% Nu necesită ȋncălzire şi calibrare Valorile ȋnregistrate nu sunt reale ȋn hipotensiunea arterială şi edem cutanat Citirea este continuă şi imediată Ischemie tegumentară când senzorul este strâns fixat pe o regiune prost perfuzată Detectarea pulsului bătaie cu bătaie este rapidă şi ilustrează modificările saturaţiei Nu oferă date precise despre PaO2 Arsurile tisulare sunt rare comparativ cu monitorul transcutanat de gaze
Artefactele minore sunt determinate de mişcarea pacientului, lumina puternică ȋnconjurătoare (lampa de fototerapie), perfuzia tisulară, temperatura cutanată

11.6. Anexa 6. Analiza gazelor sangvine la nou-născut

Tabel 1. Valori ale gazelor sangvine la nou-născut[1] Arterial Capilar pH 7,30-7,45 7,30-7,45 PaCO2 (mmHg) 35-45 35-50 PaO2 (mmHg) 50-80 35-45 HCO3 (mEq/l) 19-22 (< 48 ore) 20-26 (> 48 ore) 19-29 Deficit de baze (mEq/l) ± 4 ± 4

Tabel 2. Valori neonatale acceptabile ale gazelor sangvine ȋn funcţie de vârsta de gestaţie[1] sub 28s 28-40s PaO2 (mmHg) 45-65 50-80 PaCO2 (mmHg) 45-55 (60) 45-55 (60) pH ≥ 7,25 (≥ 7,2) > 7,25 (7,2)

11.7. Anexa 7. Algoritm de evaluare a rezultatelor analizei gazelor sangvine la nou-născut[1] Clasificare pH PaCO2 HCO3 Deficit de baze Afecţiuni pulmonare Acidoză necompensată ↓ ↑ N N Acidoză compensată N ↑ ↑ ↑ Alcaloză necompensată ↑ ↓ N N Alcaloză compensată N ↓ ↓ ↓ Afecţiuni metabolice Acidoză necompensată ↓ N ↓ ↓ Acidoză compensată ↓ ↑ ↓ ↓ Alcaloză necompensata ↑ N ↑ ↑ Alcaloza compensată N ↑ ↑ ↑

11.8. Anexa 8. Algoritm de administrare a oxigenului

FiO2 administrat 21-100%

Tub/incubator FiO2 realizat 22-75/80%

Cianoză

FiO2 administrat 22-100%

Pulsoximetrie + FiO2 realizat 22-50% AGS

Cianoză

FiO2 administrat FiO2 realizat FiO2 administrat FiO2 realizat 22-100% 22-50% 22-100% 22-100%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *