Asociaţia ‘Dăruieşte Viaţă’ ridică un spital modular pentru pacienţii cu COVID-19, în curtea Spitalului Elias

Stiri

Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” anunţă că începe ridicarea unui spital modular pentru pacienţii cu COVID-19, care va fi amplasat în curtea Spitalului Elias Bucureşti, în baza acordului dat de conducerea unităţii medicale.

Acesta va fi finalizat în patru săptămâni, iar dotarea şi funcţionarea lui vor fi în sarcina Spitalului Elias şi a Ministerului Sănătăţii, informează asociaţia, prin intermediul unui comunicat de presă transmis joi. De asemenea, „Dăruieşte Viaţă” face apel la companii şi la donatorii din ţară şi din străinătate să se alăture proiectului.

„Situaţia din sistemul medical românesc, aflat la limita avariei, modul de evoluţie şi de manifestare a bolii, precum şi experienţa altor state arată că România are nevoie să crească urgent numărul de paturi pentru a putea trata bolnavii de COVID-19. Felul în care au procedat şi alte ţări, precum China, Spania, Franţa, SUA, ne arată că ridicarea de spitale modulare poate să compenseze capacităţile reduse ale sistemului medical românesc, în condiţiile în care COVID-19 înseamnă multiplicare exponenţială şi nevoia de a trata mulţi pacienţi, în acelaşi timp, pe o perioadă lungă de timp. Soluţia pe care o propune ‘Dăruieşte Viaţă’ este construcţia unui spital modular, pentru care a dezvoltat deja planul, împreună cu partenerii Tesseract, IMSAT şi Linde”, se menţionează în comunicat.

Oana Gheorghiu, fondator al asociaţiei, a precizat că spitalul urmează să găzduiască aproximativ 50 de paturi pentru cazurile grave.

„România are avantajul de a fi cu câteva săptămâni în urma celorlalte state, însă nu va evita vârful epidemiei pe care-l vedem în Italia şi Spania. Atunci, mii de cazuri vor invada spitalele din România, deja supra-aglomerate şi incapabile să-şi protejeze pacienţii din cauza infecţiilor şi lipsei de aparatură medicală. Este esenţial ca acest timp să fie folosit pentru a acţiona în sensul în care au nevoie pacienţii şi medicii”, a precizat şi Carmen Uscatu, fondator „Dăruieşte Viaţă”.

Organizaţia a transmis o propunere în acest sens şi prim-ministrului Ludovic Orban, în data de 25 martie, în speranţa că modelul va fi replicat şi în Moldova şi Transilvania.

„‘Dăruieşte Viaţă’ aşteaptă răspunsul din partea Executivului şi speră că acesta va fi pozitiv, având în vedere că pune la dispoziţia statului român atât proiectul realizat de specialişti, cât şi expertiza sa şi o parte din materiale”, se arată în comunicat.

Până în prezent, asociaţia a trimis echipamente de protecţie şi echipamente şi aparatură medicală (inclusiv trei ventilatoare mecanice invazive) către 16 unităţi spitaliceşti din ţară din Timişoara, Craiova, Bucureşti, Petroşani, Braşov, Fălticeni. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns