Casa de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Medicamentului ar putea fi reorganizate sub control parlamentar

Stiri

Deputaţii Nicolae Bănicioiu şi Florin Buicu, de la Pro România, respectiv, PSD, propun trecerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale sub control parlamentar.

Cei doi deputaţi au iniţiat, în acest sens, două propuneri legislative, care au fost depuse la Camera Deputaţilor.

Astfel, iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede reorganizarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ca instituţie autonomă, sub control parlamentar, după modelul Curţii de Conturi.

Proiectul propune recompunerea consiliului de administraţie al CNAS, care cuprinde un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi 12 membri, cu un mandat de 9 ani, numiţi de Parlament. Membrii consiliului de administraţie sunt independenţi în exercitarea mandatului şi sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute pentru judecători, mandatul acestora neputând fi reînnoit. Preşedintele CNAS va prezenta anual în faţa Parlamentului activităţile desfăşurate de Casă.

De asemenea, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2019 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale prevede ca această agenţie să fie o instituţie autonomă, sub control parlamentar, după acelaşi model al Curţii de Conturi.

Proiectul prevede recompunerea consiliului de administraţie al ANMDMR, care cuprinde un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi 6 membri, cu un mandat de 9 ani. Dintre cei 9 membri, unul va fi numit de premier, la propunerea ministrului Sănătăţii, iar ceilalţi 7 de către Parlament. Membrii consiliului de administraţie sunt independenţi în exercitarea mandatului.

Iniţiatorii au motivat necesitatea modificărilor legislative prin faptul că la CNAS şi la ANMDMR schimbările conducerilor au fost frecvente, ceea ce a dus la “incoerenţa în timp a deciziilor”.

Proiectele urmează să intre mai întâi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, iar apoi a Senatului, care este for decizional. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

 

Lasă un răspuns