Cristian Buşoi este responsabilul Comisiei de Mediu si Sănătate din Parlamentul European pentru Agenţia Europeană a Medicamentului

Stiri

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, vicepreşedinte al Comisiei de Mediu şi Sănătate (ENVI) din Parlamentul European, a fost numit responsabil al Comisiei ENVI pentru relaţia cu Agenţia Europeană a Medicamentului.

În dezbaterile din Parlamentul European care au avut loc cu cele cinci agenţii europene din aria de competenţă a Comisiei, Cristian Buşoi a declarat că este onorat să primescă această responsabilitate.

“Agenţia Europeană a Medicamentului este unul dintre proiectele de succes ale UE şi a asigurat în toţi aceşti ani un acces rapid al pacienţilor europeni la medicamente inovative şi salvatoare de viaţă, impunând în acelaşi timp şi un standard foarte înalt de siguranţă şi calitate. În mod special în cazul medicamentelor pentru uz pediatric, dar şi în cazul terapiilor pentru bolile rare, procedura centralizată a asigurat o şansa în plus la vindecare pentru pacienţi. Există însă şi câteva provocări în activitatea Agenţiei care trebuie depăşite în perioada următoare. Mutarea sediului de la Londra la Amsterdam din cauza Brexit a dus la scăderea numărului de angajaţi, iar situaţia trebuie remediată cat mai repede. De asemenea, noua legislaţie europeană în privinţa datelor personale (GDPR) pune probleme foarte mari în cercetarea medicală şi trebuie clarificată”, a subliniat Cristian Buşoi.

Eurodeputatul a mai explicat că “din Parlamentul European, Comisia de Sănătate va sprijini toate eforturile de eficientizare şi îmbunătăţire a activităţii Agenţiei, dar va fi şi foarte exigentă şi va monitoriza îndeaproape activitatea Agenţiei Europene a Medicamentului care trebuie să respecte în totalitate legislaţia europeană şi să acţioneze în beneficiul pacienţilor europeni. Voi face de asemenea toate eforturile împreună cu noul Guvern PNL, cu premierul Ludovic Orban şi ministrul Sănătăţii, domnul Victor Costache, pentru ca România să fie cât mai prezentă şi implicată în activităţile Agenţiei şi să fructifice la maximum oportunităţile financiare oferite de acest important organism european”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook

Lasă un răspuns