În baza prevederilor Ordinului nr.166/2023 actualizat – pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante și temporar vacante de medic, medic stomatolog, farmacist, biolog, biochimist și chimist din unitățile sanitare publice sau din direcțiile de sănătate publica, respectiv a functiei de farmacist-șef in unitatile sanitare cu paturi;
Spitalul Județean de Urgență Pitești cu sediul in Aleea Spitalului nr 36 , organizează concurs/examen pentru ocuparea posturilor vacante contractuale, pe perioada nedeterminată, cu normă intreagă dupa cum urmează:
PERIOADA NEDETERMINATĂ
Nr. crt. Funcția SPECIALITATE POST Felul postului Nr.posturi Secția/compartiment
1 MEDIC SPECIALIST CHIRURGIE GENERALA VACANT 1 SECTIA CHIRURGIE I
2 MEDIC SPECIALIST ORTOPEDIE VACANT 1 SECTIA ORTOPEDIE SI TRAUMATOLOGIE
3 MEDIC SPECIALIST ONCOLOGIE VACANT 1 SECTIA ONCOLOGIE
4 MEDIC SPECIALIST PSIHIATRIE VACANT 1 SECTIA PSIHIATRIE
5 MEDIC SPECIALIST NEUROLOGIE VACANT 1 SECTIA NEUROLOGIE
6 MEDIC SPECIALIST RADIOTERAPIE VACANT 2 LABORATOR RADIOTERAPIE
7 MEDIC SPECIALIST MEDICINA DE URGENTA VACANT 1 UPU-SMURD
8 MEDIC PRIMAR BOLI INFECTIOASE VACANT 1 SECTIA BOLI INFECTIOASE ADULTI
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele documente:
a) formularul de înscriere la concurs, în care se menționează postul pentru care candidează, conform modelului prevăzut în anexa nr.2 la Hotararea Guvernului nr 1336/2022;
b) Copia xerox de pe diploma de licență si certificatul de medic specialist, respectiv medic primar;
c) Copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicata una din sancțiunile prevăzute la art.455 alin (1) lit.e) sau f), la art.541 alin.(1) lit.d) ori e), respectiv la art.628 alin.(1) lit.d) sau e) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr.3 la Ordin;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) certificatul de integritate comportamentala din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție sociala, precum și orice entitate publica sau privata a carei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizica sau evaluarea psihologica a unei persoane;
h) adeverință medicala care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberata de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
i) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
j) curriculum vitae, model comun european
k) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
Documentele prevăzute la lit. d) și f) sunt valabile 3 luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
Adeverință care atesta starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății..
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b), c), i) și j), se prezinta însoțite de documentele originale, care se certifica cu mențiunea “conform cu originalul”de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, cadidatul declarat admis la selecția dosarelor și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor privind antecedentele penale direct de la autotitatea sau instituția publica competenta cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit f) anterior datei de susținere a probei scrise și / sau probei practice.
Condiții generale și specifice de ocupare a posturilor:
a) are cetățenia romana sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba romana, scris și vorbit;
c) are capacitate de munca în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestata pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei;
f) nu a fost condamnata definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoana candidata la post incompatibila cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu executa o pedeapsa complementara prin care i-a fost interzisa exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășură activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau fata de aceasta nu s-a luat măsură de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Tematica de concurs și bibliografia sunt cele afișate pe site-ul Ministerului Sănatații pentru examenul de medic specialist, respectiv medic primar in specialitatea posturilor.
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante menționate consta în următoarele etape:
a) selecția dosarelor de înscriere (A) și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentara de departajare (proba D), prevăzută în anexa nr.3 la ordin;
b) proba scrisa(proba B)
c) proba clinica sau practica(proba C).
Se pot prezenta la următoarea etapa numai candidații declarați admiși la etapa precedenta.
CALENDAR DE DESFĂȘURARE CONCURS:
depunere dosare de concurs – În termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului , respectiv pana la data de 02.10.2026, ora 10.00
o selecție dosare de concurs și analiza și evaluarea activității profesionale pentru proba suplimentara de departajare (proba D) prevăzută în anexa nr.3 la ordin – în termen de doua zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
o afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs și punctajul rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale pentru proba suplimentara de departajare (proba D) în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecție și analiza;
o depunere contestații privind dosare respinse în termen de o zi lucrătoare de la data afișării;
o soluționare contestații privind privind dosare respinse în termen de o zi lucrătoare de la depunerea acestora;
o proba scrisa și proba clinica/practica se organizează în maxim 30 de zile lucratoare de la publicarea anunțului, la o data care vă fi comunicata și afișată pe site-ul instituției și la sediul acesteia.
Taxa de concurs este de 300 de lei și se achită la casieria spitalului.
Înscrierile la concurs se fac la Compartimentul Salarizare si Organizare al Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti , în termen de 10 zile lucrătoare de la apariția publicației, pănă la data de 02.10.2026 ora 10.00, iar concursul se organizează în maximum 30 de zile lucratoare de la publicare.
Relații suplimentare se pot obține de la Compartimentul Salarizare si Organizare al Spitalului Judetean de Urgenta Pitesti str.Aleea Spitalului nr 36, jud Argeș, număr tel : 0248/287150/int.149
Manager,
Cj. Dumbrava Adrian
Intocmit,
Ec.Tudorache Irina
Ai posibilitatea să îți spui părerea despre acest subiect pe pagina de Facebook eMedic.ro și în grupul de Facebook eMedic.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .