Cum ajungea un medic de familie să plătească, pe lângă chirie, impozit pe clădire de până la 5000 de lei/an

Stiri

Gindrovel Dumitra, coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicină Familiei (SNMF), a declarat că eliminarea impozitului pe clădirea pentru cabinetele de medicină de familie este o măsură care reduce discrepanţele sociale.

Şi asta în condiţiile în care acelaşi impozit se aplica atât cabinetelor de medicină de familie, care prestează servicii de interes public, cât şi oricărui bar sau magazin alimentar dintr-o anumită zonă.

“Era o măsură nedreaptă. Suma nu este exorbitantă, cu toate că era foarte variată de la localitate la localitate, de la mediul urban, mediul rural şi aşa mai departe. Era o cifră nedreaptă pentru că se impunea o plată a unui impozit pe o clădire care nu ne aparţinea, pe de o parte, pentru că de cele mai multe ori medicul de familie îşi desfăşoară activitatea în spaţii pe care le are concesionate sau închiriate de la autoritatea publică locală. Şi oricum plăteşte chirie, iar pe de altă parte, medicul de familie realizează servicii de interes public. Acesta este aspectul cel mai important pentru că, practic, serviciile derulate de către noi, chiar dacă suntem unităţi private, au un important caracter public şi mai ales un caracter social, ori din acest punct de vedere, acel impozit care a fost introdus începând cu anul 2016, cu Noul Cod Fiscal, era nedrept”, a declarat Gindrovel Dumitra, pentru Sănătatea TV şi RoHealthReview.

Valoarea impozitelor, la liberul arbitru al consiliului local 

În ceea ce priveşte valoarea impozitelor pe clădiri, medicul de familie Gindrovel Dumitra a spus că, de exemplu, în situaţia sa, impozitul pe clădire a fost în jur de 600 de lei, dar au fost şi medici care au plătit un impozit de 5.000 de lei pe an.

“Aceste sume care erau la liberul arbitru al consiliului local, în sensul că impozitul pe clădire se stabilea în funcţie de suprafaţă şi în funcţie de o anumită evaluare a clădirii, care era făcută de proprietar. Adică, dacă de exemplu, cabinetul funcţiona în clădirea consiliului judeţean sau local, consiliul era cel care trebuia să facă evaluarea şi să aducă suma la zi de inventar a clădirii. În urma acestei evaluări, apărea o decizie a consiliului local care stabilea pentru fiecare zonă, care este tariful privind impozitul pe clădire. Aplica în egală măsură acelaşi tarif cu orice magazin alimentar sau orice bar din zona respectivă”, a explicat Gindrovel Dumitra.

În opinia sa, orice măsură care vine să reducă nişte discrepanţe sociale este binevenită, iar în această perioadă cabinetele medicilor de familie au fost supuse unor cheltuieli exorbitante având în vedere necesitatea materialelor de funcţionare în regim de pandemie.

“Medicii de familie au fost oarecum uitaţi faţă de dotarea cu echipamente de protecţie şi în opinia mea, această măsură este binevenită cu atât mai mult cu cât rezolvă un anumit decalaj social”, a adăugat medicul Gindrovel Dumitra.

Legea prin care cabinetele de medicină de familie sunt scutite de la plata impozitului pe clădirea în care îşi desfăşoară activitatea a fost promulgată recent de preşedintele Klaus Iohannis.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns