Unităţile de specialitate care au preluat în evidenţă pe perioada stării de urgentă şi după încetarea acesteia bolnavi din programele naţionale de sănătate curative derulate prin unităţi sanitare cu paturi care au acordat şi acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pot derula aceste programe până la data de 30 iunie, fără a fi necesară nominalizarea lor în normele tehnice de realizare a acestora, a informat Ministerul Sănătăţii, vineri, printr-un comunicat de presă.
Guvernul a aprobat hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, act normativ prin care se stabilesc mai multe măsuri noi pentru acordarea şi decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare specifice şi dispozitivelor medicale, precum şi măsuri care au ca scop limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus în rândul populaţiei.
Începând cu data de 1 iulie, serviciile acordate de către unităţile sanitare cu paturi, furnizorii de investigaţii paraclinice, furnizorii de medicamente, furnizorii de servicii de radioterapie şi cei de dializă vor fi validate cu cardul naţional de asigurări de sănătate. Măsura este necesară pentru asigurarea continuităţii în acordarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare specifice, dispozitivelor medicale din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, a precizat sursa citată.
“Nu va fi însă obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării, a serviciilor medicale şi materialele sanitare specifice, înregistrate/eliberate off-line”, se explică în comunicat.
Conform actului normativ, medicii de familie pot emite în continuare prescripţii medicale pentru bolnavii trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate curative cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise bolnavilor de către medicul specialist – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, dar şi pentru medicamentele care până la data instituirii stării de urgenţă erau prescrise de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în HG720/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi în Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS 1301/500/2008 cu modificările şi completările ulterioare.
Vor face excepţie medicamentele/materialele sanitare utilizate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi, astfel încât asiguraţii să poată beneficia la timp de medicaţia necesară.
“Medicamentele/materialele sanitare eliberate prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi nu pot fi prescrise de medicii de familie – aceştia pot prescrie medicamente în regim ambulatoriu care se eliberează doar prin farmacii cu circuit deschis”, a menţionat Ministerul Sănătăţii.
Conform actului normativ aprobat, casele de asigurări de sănătate vor deconta toate serviciile de dializă efectiv realizate, cu încadrarea în numărul de bolnavi prevăzut la nivel naţional.
“Pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, a fost prevăzută măsura ca unităţile de specialitate care au preluat în evidenţă, pe perioada stării de urgentă, respectiv, după încetarea stării de urgenţă, bolnavi din programele naţionale de sănătate curative derulate prin unităţi sanitare cu paturi care au acordat şi acordă servicii medicale pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pot derula programe naţionale de sănătate curative până la data de 30 iunie 2020, fără a fi necesară nominalizarea acestora în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative. Prin normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin Ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul conform al ministrului Sănătăţii se nominalizează unităţile de specialitate prin care se derulează programele naţionale de sănătate curative în aplicarea dispoziţiilor Hotărârii de Guvern pentru aprobarea programelor de sănătate”, se arată în comunicat.
Prin hotărârea Guvernului s-a mai stabilit că furnizorii de servicii de radioterapie şi furnizorii de servicii de dializă trebuie să facă dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare, în coroborare cu prevederile art. 7 alin. (5) din Legea 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 249 alin. (3) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Documentele prin care se face dovada acreditării/înscrierii în procesul de acreditare se transmit/se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă, până cel târziu la data de 15 iunie. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.