Pacienţii cu simptomatologie de viroză respiratorie, pacienţii aflaţi în izolare/ carantină sau pozitivi/ confirmaţi cu coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19) pot fi trataţi doar în cabinetele stomatologice desemnate, potrivit propunerilor privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă, publicate pe site-ul INSP.
Potrivit sursei citate, se va permite accesul în camera de tratament doar a pacientului, cu excepţia situaţiilor speciale (copii, persoane dependente etc), caz în care se va limita accesul la o persoană însoţitoare.
Nu se va permite staţionarea în sala de aşteptare şi se recomandă dezinstalarea oricărui aparat de cafea şi/ sau dozator de apă, eliminarea revistelor, pliantelor, jucăriilor, etc.
De asemenea, la intrarea în cabinetele stomatologice vor fi amplasate dispensere cu soluţii dezinfectante (antiseptice pe bază de alcool) şi se va face dezinfecţia regulată a mânerelor uşilor, sălii de aşteptare, recepţiei, dezinfecţia toaletei după utilizarea acesteia de către un pacient. Este recomandată plata cu cardul şi dezinfecţia POS.
Accesul la tratament se va face doar cu programare telefonică/ online prealabilă, iar la momentul programării pacientul va fi întrebat dacă are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăţi de respiraţie şi/ sau febră, dacă are membri ai familiei cu aceste simptome, dacă are vârsta de 65 de ani sau mai mult, sau dacă suferă de o patologie cronică sau o afecţiune care îi reduce imunitatea.
Totodată, programarea pacienţilor cu risc crescut (peste 65 de ani sau care suferă de o patologie cronică) se va face pentru începutul programului de lucru, iar programarea pacienţilor care necesită proceduri generatoare de aerosoli va fi făcută pentru sfârşitul programului de lucru.
La prezentarea în cabinet se va efectua termometrizarea pacientului şi se va solicita dezinfecţia mâinilor şi înainte de începerea tratamentului, medicul stomatolog va obţine acordul informat al pacientului.
În cabinetele stomatologice personalul va utiliza echipament de protecţie – mască chirurgicală, vizieră şi mănuşi, iar pentru procedurile generatoare de aerosoli se va folosi mască tip FFP2/3 sau echivalent.
După fiecare pacient se va efectua aerisirea camerei de tratament, dezinfectarea riguroasă a suprafeţelor (unit dentar, blat de lucru etc.), cu dezinfectant de suprafaţă conform standardelor.
Potrivit aceleiaşi surse, se vor dezinfecta cu alcool 80% toate dispozitivelor medicale care nu sunt rezistente la sterilizare cu aer cald. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.