Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua investigaţii la mai multe spitale de psihiatrie din ţară, unde au fost semnalate nereguli. Potrivit unui comunicat transmis presei, ca urmare a recentelor incidente petrecute în câteva spitale psihiatrice, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua, în următoarele săptămâni, o serie de investigaţii în mai multe spitale de profil din ţară.
Printre unităţile sanitare vizate se află Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău; Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş; Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri, judeţul Iaşi; Spitalul de de Psihiatrie Palazu Mare, judeţul Constanţa; Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, judeţul Bihor; Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri “Sf. Stelian” Bucureşti, precum şi Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia” Bucureşti, precizează sursa citată.
În urma investigaţiilor va fi întocmit un raport special privind problemele existente în sistem şi soluţii în vederea remedierii acestora, menţionează Avocatul Poporului. Documentul va fi trimis Parlamentului şi va fi informată opinia publică.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.