Echipa de cercetare a Grupului MedLife a analizat un nou lot de 94 de probe provenite de la pacienți infectați cu SARS-CoV-2, dintre care 88 conțin tulpina britanică a coronavirusului, ceea ce indică o prevalență de 94% pe lotul analizat. Pe de altă parte, specialiștii anunță că nu au identificat în această etapă a studiului prezența altor tulpini, precum cea braziliană sau sud-africană.
Probele au fost selectate în mod aleatoriu și au fost analizate în perioada 8 – 11 martie a.c. în laboratoarele MedLife. Potrivit raportului, cele mai multe cazuri de infectare cu varianta britanică a coronavirusului provin din București – 37 pacienți, Timișoara – 17 pacienți, Cluj – 7 pacienți, Brașov – 6 pacienți, Sibiu – 4 pacienți, Prahova – 3 pacienți, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Ilfov – câte 2 pacienți/județ și Arad, Constanța, Galați, Iași, Sălaj și Teleorman – 1 pacient/județ.
Până în prezent, MedLife a secvențiat aproape 700 de probe, reprezentând 74% din totalul probelor secvențiate în România (din datele disponibile), dintre care 239 au fost cu tulpina britanică B.1.1.7 și 2 cu tulpina sud-africană B.1.351. În total, de la începutul acestui an, autoritățile române au raportat 469 de cazuri identificate cu tulpina britanică, 3 cazuri de infectare cu tulpina sud-africană și 2 cazuri cu tulpina braziliană.
“Din păcate, previziunile noastre s-au adeverit, practic tulpina britanică (B1.1.7) a subtituit tulpinile care circulau pe teritoriul României. Dacă în urmă cu două luni, doar 12% din probele analizate conțineau tulpina britanică, în prezent am ajuns la o prevalență de 94% pe lotul analizat. Această evoluție nefavorabilă confirmă indicele ridicat de contagiozitate al noii tulpini și explică creșterea constantă a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 din ultima perioadă. Capacitatea de transmitere și infecțiozitate ridicată a tulpinii britanice ar putea să inhibe creșterea în frecvență a tulpinilor braziliană și sud-africană. Acesta ar fi o veste bună întrucât vaccinurile disponibile par să fie mai puțin eficiente față de aceste aceste tupini. În continuare este extrem de important să se urmărească evoluția tulpinilor care circulă pe teritoriul României pentru a identifica mutații noi care ar putea afecta contagiozitatea virusurilor și eficiența vaccinurilor. În acest sens, ne bucurăm de faptul că MedLife va continua programul de secvențiere, urmând să revină constant cu informații actualizate. Reiterăm faptul că secvențierea este singura metodă care permite urmărirea corectă a mutațiilor noi apărute”, a declarat Dumitru Jardan, biolog și coordonator al studiului de secvențiere derulat de MedLife.
“Datele oferite de specialiștii noștri nu sunt deloc încurajatoare, mai ales în contextul studiilor internaționale, care indică faptul că varianta britanică a coronavirusului nu doar că se răspândește mai repede, ci prezintă și o rată a mortalității mai mare în comparație cu alte tulpini anterioare. Așadar, în perioada următoare ne așteptăm la creșterea numărului de cazuri, creșterea numărului de pacienți internați la ATI și chiar a numărului de decese. De aceea, e nevoie de multă prudență, atât din partea autorităților, cât și din partea populației generale. Vaccinarea rămâne o soluție viabilă. Am început bine campania de vaccinare, dar dacă vrem să ajungem cât mai repede la o masă critică de persoane imunizate e nevoie să creștem dinamica, astfel încât să atingem o capacitate de vaccinare până la 100.000/zi. Aceasta este miza României pentru a reporni viața și economia. Până atunci, măsurile de protecție rămân esențiale. De asemenea, decizia autorităților de carantinare etapizată este binevenită atât din punct de vedere al siguranței populației, cât și din perspectivă economică”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.
MedLife va continua programul și anunță creșterea capacității de secvențiere până la un potențial de 1500 de teste pe săptămână
Reprezentanții companiei anunță continuarea programului de secvențiere în laboratoarele proprii pentru a putea oferi autorităților informații actualizate cu privire la evoluția virusului, apariția și răspândirea noilor tulpini. În prezent, MedLife are capacitatea de a secvenția 5% din totalul probelor PCR pozitive prelucrate în laboratoarele proprii și anunță intenția de a-și mări capacitatea în perioada următoare până la un potențial de 1500 de teste pe săptămână.
“Divizia de cercetare MedLife a apărut din nevoia de cunoaștere și din dorința de a dezvolta soluții autohtone, adaptate nevoilor specifice țării noastre. Este o inițiativă socială, derulată exclusiv prin eforturi și resurse proprii, și suntem mândri de faptul că am reușit să căpătăm un rol important în societate prin monitorizarea constantă a pandemiei. Până acum investițiile în cercetare se apropie de un milion de euro și nu ne oprim. Ne dorim să intensificăm activitatea, să extindem programul de secvențiere a virusului SARS-CoV-2, astfel încât să creștem rata de secvențiere la nivel național. În plus, suntem în discuții preliminare pentru a secvenția și identifica în regim gratuit dinamica tulpinilor SARS-CoV-2 pentru câteva țări învecinate pentru a avea o imagine de ansamblu la nivel de regiune”, a adăugat Mihai Marcu.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.