MEDLIFE: “Am ținut încă din primul moment legatură cu autoritățile și am implementat toate măsurile care se impun în această situație
În data de 13 martie 2020, pacienta s-a internat în Maternitatea MedLife Grivița pentru naștere, prezentând contracții, fara vizite in alte unitati MedLife. La momentul internării pacienta nu prezenta nici o simptomatologie specifică patologiei respiratorii acute și a declarant, în scris, pe proprie răspundere, că nu a călătorit într-o zonă cu risc și nu a interacționat cu nici o altă persoană suspectă COVID 19 sau care provine din zonele galbene sau roșii, după cum sunt definite de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
În timpul operației de cezariană, pacienta a suferit un puseu febril, care a fost stabilizat în scurt timp. In acest context, pacienta a revenit asupra declarației, menționând ca a intrat în contact cu o persoană recent întoarsă din Spania. Ca urmare, echipa medicală a contactat Directia de Sanatate Publica in vederea evaluarii cazului. La momentul respectiv, reprezentantii DSP au transmis institutiei noastre ca pacienta nu indeplineste criteriile pentru testare. La o saptamana de la nastere, timp in care evolutia a fost favorabila, pacienta a declansat un nou episod de febra, dezvoltand pneumonie. Astfel in data de 20 martie, medicii au insistat pentru efectuarea unor investigatii suplimentare, fiind reluate discutiile cu DSP in vederea testarii pentru COVID-19.
De la momentul recoltarii pentru test, in conformitate cu protocoalele in vigoare si cu procedurile transmise de catre Ministerul Sanatatii, au fost puse in aplicare imediat masurile care se impun, pacienta fiind izolata. Mai mult, aceasta a fost carantinata fata de restul pacientilor si a personalului medical si auxiliar din maternitate, la ea avand acces doar medicul curant si asistenta, echipati corespunzator.
In seara zilei ieri, 23 martie, rezultatul testului pentru pacienta a fost confirmat pozitiv. Pacienta, alaturi de nou-nascut, au fost transferati catre Institutul de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals”. Acestia se aflau intr-o stare buna, mama fiind cu simptomatologie respiratorie in remisie.
Mentionam ca pe toata perioada internarii am comunicat starea pacientei catre Directia de Sanatate Publica pentru a decide oportunitatea testarii pentru COVID 19 si a pune in aplicare masurile care se impun in functie de tabloul clinic.
Am demarat o ancheta epidemiologica, urmand ca in cel mai scurt timp sa comunicam Directiei de Sanatate Publica o evaluare a persoanelor expuse, astfel incat sa se poata incepe cat mai curand testarea acestora. In acest moment, nici unul dintre contactii directi ai pacientei pe perioada spitalizarii, nu este simptomatic.
Pe aceasta cale, facem un apel catre toti pacientii care ajung intr-o unitate medicala, publica sau private, de a respecta in totalitate masurile de preventie epidemiologica impuse de catre autoritati si de a da dovada de reponsabilitate si transparenta totala in relatia cu personalul medical. In aceste momente critice de pandemie, este esential sa se constientizeze importanta transmiterii informatiilor corecte si complete pentru a tine in siguranta personalul medical si a limita raspandirea bolii. De actiunile individuale ale fiecaruia depide siguranta noastra, a tuturor.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.