Lupta împotriva tuberculozei continuă

Stiri

În următorii 3 ani, Ministerul Sănătății va primi de la Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei peste 4,3 milioane de euro pentru implementarea mai multor măsuri care vizează controlul tuberculozei în România, dar și achiziția unei părți din medicamentele utilizate în tratamentul pacienților cu tuberculoză multidorg rezistentă (MDR).

Combaterea tuberculozei reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătății și Guvernul României. Rezultatele ultimilor ani demonstrează o ameliorare a indicatorilor epidemiologici specifici bolii în țara noastră, urmare a derulării mai multor programe naționale și internaționale de combatere a acestei afecțiuni.

„Lupta împotriva tuberculozei continuă. Noul program de tranziție ”Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România” pentru care am obținut finanțare externă urmărește îmbunătățirea controlului tuberculozei în țara noastră și vine în sprijinul intervențiilor prevăzute în Strategia Națională de Combatere a Tuberculozei. La nivel național, urmărim asigurarea unui acces cât mai bun la diagnosticare și tratanment pentru toți pacienții afectați de această maladie”, a declarat Sorina Pintea

Partenerii Ministerului Sănătății în cadrul acestui program sunt Organizația Mondială a Sănătății și Romanian Angel Appeal, din partea societății civile.

Cu banii primiți de la Fondul Global, va fi evaluată și revizuită Strategia Națională de Control a Tuberculozei în România 2015 — 2020, dar și extinsă până în 2025. De asemenea, va fi revizuită legislația națională pentru achiziția de medicamente și teste de diagnostic în vederea simplificării și debirocratizării procedurilor.

În premieră, va fi elaborat Planul de bază pentru lanțul de aprovizionare și va fi definită metodologia pentru gestionarea stocurilor și estimarea nevoilor de medicamente și teste de diagnostic.

“Cea mai importantă activitate din acest proiect o constituie reforma serviciilor medicale pentru pacienții TB în sensul de inversare a piramidei serviciilor medicale și de acordare a acestora cât mai aproape de pacient. Vrem ca aceste servicii să nu se mai focuseze, ca până acum, pe spitalizarea pacientului, ci mai degrabă să fie acordate în regim ambulatoriu, prin medicul de familie, prin dispensarele de tuberculoză și de ce nu – poate chiar la domiciliul pacientului. Pentru această activitate colaborăm cu Organizația Mondială a Sănătății pentru a stabili noi criterii de spitalizare, noi criterii de acordare a serviciilor în ambulator, astfel încât până la finalizarea proiectului să avem un nou sistem și poate un nou mecanism de finanțare al acestor servicii”, a mai spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății

Anul viitor va fi realizat un proiect pilot care va avea la baza noua metodologie.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns