Ministerul Sănătății a desfășurat discuții cu partenerii sociali și a formulat propuneri pentru noua lege a salarizării, cu obiectivul de a asigura o remunerare mai echitabilă, adaptată responsabilităților și complexității activității din sistemul sanitar.
Printre măsurile propuse se regăsesc:
· majorarea tarifului orar pentru gărzile efectuate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale de la 20% la 30%, indiferent de tipul gărzii;
· introducerea unui program-pilot de salarizare pe criterii de performanță pentru personalul medical din unitățile sanitare publice;
· revizuirea modului de acordare a sporurilor pentru condiții periculoase, prin stabilirea unor criterii clare și diferențiate în funcție de specificul activității;
· reconfigurarea coeficienților de salarizare pentru corectarea dezechilibrelor existente și o ierarhizare corectă a funcțiilor;
· stabilirea de norme tranzitorii pentru acordarea influențelor financiare determinate de creșterile salariale prevăzute de actuala lege.
Ministerul Sănătății propune deblocarea a 7.805,5 de posturi în sistemul sanitar, în urma finalizării analizei efectuate, realizată împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pe baza criteriilor solicitate
Din totalul posturilor propuse:
-7.360 de posturi sunt pentru spitale din subordinea Ministerului Sănătății, a unităților administrativ teritoriale și spitalelor din alte rețele;
-445,5 posturi sunt pentru Serviciile de Ambulanță Județene (SAJ).
Pentru spitale, repartizarea celor 7.360 de posturi este următoarea:
-1.336 posturi de medic;
-2.923 posturi de asistent medical;
-2.823 posturi pentru personal auxiliar (infirmiere, brancardieri, etc)
-278 posturi pentru farmaciști, biologi, biochimiști și fizicieni medicali.
Ministerul Sănătății a deblocat integral posturile solicitate de Serviciile de Ambulanță Județene, de spitalele de psihiatrie și maximă siguranță, precum și de unitățile sanitare din sistemul penitenciar, având în vedere specificul activității și necesitatea asigurării continuității serviciilor medicale.
Spitalele care desfășoară activități medicale cu un grad mai ridicat de complexitate și care gestionează cazuri mai dificile au primit un număr mai mare de posturi, în timp ce unitățile cu activitate redusă au primit un număr de posturi adaptat nevoilor identificate, după aplicarea criteriilor.
„Așa cum am mai spus, un sistem de sănătate puternic începe cu oamenii care îl țin în picioare. De aceea, voi continua să susțin profesioniștii din sănătate și măsurile care duc la servicii medicale mai bune pentru pacienți.”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila .
Ministerul Sănătății transmite în circuitul de avizare Memorandumul privind aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice.
Ai posibilitatea să îți spui părerea despre acest subiect pe pagina de Facebook eMedic.ro și în grupul de Facebook eMedic.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .