Raportul de gardă se va face online la Institutul ”Marius Nasta”

Stiri

Raportul de gardă la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” se va face online, a anunţat managerul unităţii medicale, Beatrice Mahler.
“Este important ca toate spitalele să funcţioneze în această perioadă. Trebuie să evităm intrarea acestora în carantină, iar activitatea Institutului ‘Marius Nasta’ trebuie să se desfăşoare în permanenţă. Aceasta înseamnă că trebuie să fim responsabili cu noi, noi între noi şi noi pentru pacienţii noştri. Ştim că orice modificare poate presupune la început unele dificultăţi, trebuie, însă, să conştientizăm că responsabilitatea şi prevenţia trebuie să fie în acest moment prioritare. Astfel, obiectivul nostru trebuie să fie eficientizarea activităţii. Trebuie să fim pregătiţi pentru diverse scenarii, dar, bineînţeles, cu protecţia cadrelor medicale ale institutului, dar şi a angajaţilor în general. Un spital înseamnă oameni, resursă umană care trebuie, ştim cu toţii, să fie cât mai sănătoasă şi să lucreze în condiţii de securitate”, a afirmat medicul. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns