Pachet de legi care vizează poluarea farmaceutică

Stiri

Uniunea Salvaţi România (USR) pregăteşte un pachet de legi care vizează poluarea farmaceutică, respectiv reglementarea predării medicamentelor expirate de către populaţie, transportul lor la incinerator şi arderea propriu-zisă, a anunţat senatorul USR Adrian Wiener.

“Medicamentele expirate sunt deşeuri periculoase, care trebuie să nu mai ajungă cum ajung astăzi în gropile de gunoi sau în canalizare. Se estimează că aproximativ 1.500 de tone de medicamente expirate ajung la gropile de gunoi sau în canalizare şi, astfel, în sol şi apă, contaminând. Ele trebuie colectate în condiţii corespunzătoare, transportate şi incinerate, pentru că sunt deşeuri periculoase”, a precizat Wiener.

El a adăugat că în pachetul legislativ iniţiat, USR îşi propune inscripţionarea ambalajelor medicamentelor cu atenţionarea ‘returnaţi medicamentele expirate în farmacii’ şi constituirea unei scheme de finanţare pentru întreg circuitul de preluare, colectare, transport şi incinerare a acestor medicamente, pornind de la principiul responsabilităţii extinse a producătorului, “adică nu doar depui pe piaţă nişte produse, trebuie să te asiguri că ele ajung pe tot circuitul în condiţii corespunzătoare, mai ales că vorbim de produse periculoase”.

“E un model de guvernanţă europeană, asta trebuie făcut pentru a preveni acest dezastru ecologic al poluării farmaceutice, care este un dezastru mai ales din punctul de vedere al antibioticelor care ajung în cantitate mare în sol şi apă şi contribuie la procesul de antibiorezistenţă, de creştere progresivă a rezistenţei la antibiotice a bacteriilor, astfel încât antibioticele devin din ce în ce mai puţin eficiente. La nivel european s-au înregistrat, conform studiilor de specialitate, 33.000 de decese anual, din care 1.500 în România, datorate strict antibiorezistenţei. Acei oameni care au murit au avut o infecţie la care antibioticele nu au răspuns”, a susţinut senatorul USR.

La rândul său, deputatul USR Cornel Zainea a relevat importanţa componentei de mediu din cadrul acestui pachet legislativ. “Este o problemă foarte gravă, pe care, din păcate, nu o conştientizăm. Nu este doar o problemă de sănătate, este şi o problemă de mediu, studii recente ne arată că mai mult de jumătate din râurile Europei au doze foarte mari de antibiotice. S-au detectat depăşiri şi de 300 de ori ale valorilor de antibiotice din ape. Noi ne-am gândit să abordăm din două puncte de vedere această problemă. În primul rând, să avem partea de educaţie şi de conştientizare, pachetele de medicamente vor fi inscripţionate la fel ca pachetele de ţigări. Oamenii, atunci când vor cumpăra medicamente, vor remarca anunţul nostru şi îşi vor da seama că e o problemă dacă arunci medicamentul direct la gunoi. Toate aceste deşeuri ajung în gropi sau pe câmpuri sau direct în ape, este o problemă gravă de mediu şi noi ne-am dori să implementăm mecanismul ‘poluatorul plăteşte”, a afirmat Zainea.

Potrivit deputatului USR, mecanismul este similar celui din industrie şi din reciclarea deşeurilor. “Aşa cum cei care pun pe piaţă ambalaje trebuie să plătească o taxă în cazul în care nu le recuperează, la fel va fi un mecanism similar şi pentru medicamente, astfel încât până şi producătorii să fie forţaţi să recupereze astfel de medicamente care ajung la populaţie. Altfel, vom asista în continuare la un dezastru”, a precizat deputatul.  Conform parlamentarilor USR, proiectele sunt definitivate, se strâng semnături şi în perioada următoare vor intra în circuitul legislativ.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns