Am anunțat astăzi stadiul în care ne aflăm cu implementarea acestor măsuri și direcția clară pe care o urmăm în ceea ce privește medicina de familie, ambulatoriul de specialitate, spitalele și medicamentele.
Sistemul de sănătate are nevoie de schimbări majore care să se simtă în viața oamenilor, iar medicina de familie rămâne baza pentru prevenție, zona pe care avem nevoie să o dezvoltăm în România. De aceea, propunem un nou mecanism de finanțare, în cadrul aceluiași buget alocat, care corectează dezechilibrele actuale. Structura este optimizată: 25% plată per capita și 75% plată per serviciu. Este un pas spre echitate și performanță, dar și o recunoaștere a muncii reale a medicilor de familie care își respectă în mod egal pacienții de pe listă, dar și nevoile diferite ale comunităților.
În același timp, trebuie să privim cu luciditate spre viitor. Aproape o treime dintre medicii de familie se apropie acum de vârsta pensionării, ceea ce înseamnă că încurajarea medicilor tineri să meargă în comunitățile mai mici devine o necesitate. Acest lucru presupune predictibilitate, condiții corecte și reguli care să le permită să profeseze acolo, cu demnitate.
Venim și cu noi reglementări pentru flexibilizarea programului medicilor de familie, astfel încât aceștia să își poată oferi serviciile acolo unde este cu adevărat nevoie. De asemenea, aducem clarificări pentru perioadele în care medicii de familie intră în concediu de odihnă sau medical. Pacienții trebuie să fie protejați și să poată apela la orice alt medic de familie, pentru a avea continuitate în îngrijire.
Am discutat și despre stimularea asocierii spitalelor în consorții pentru contractarea cu casele de asigurări de sănătate, fie pe complementaritate medicală, fie pe complementaritate de achiziții publice. E un punct-cheie pentru eficientizarea sistemului sanitar. Cooperarea inteligentă înseamnă costuri mai mici, servicii mai bine coordonate și, cel mai important, mai mulți pacienți tratați corect și la timp. Vreau să clarific un aspect esențial: nu forțăm comasări, ci încurajăm parteneriate care folosesc mai bine resursele existente.
În zona spitalicească urmează să cuplăm influențele salariale cu performanța și introducem un mecanism corect de finanțare a spitalelor. Tariful pe caz ponderat va crește semnificativ prin comasarea celor două mari surse de finanțare a spitalelor (bugetul alocat serviciilor spitalicești și bugetul alocat influențelor salariale), pentru a reflecta costurile reale ale îngrijirii. Este o corecție necesară pentru sustenabilitate și servicii de calitate. Pentru acest deziderat, vom avea o perioadă intermediară, în care influențele salariale vor fi ajustate în functie de principalii indicatori de activitate ai spitalelor, precum și în funcție de clasificarea acestora, pentru pregătirea în vederea adaptării propriilor structuri la nevoile reale de servicii medicale din zona pe care o deservesc.
Nu în ultimul rând, 2026 e anul digitalizării totale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, odată cu lansarea noii platforme informatice din asigurările de sănătate (PIAS), care va fi funcțională din a doua parte a acestui an. Dosarul electronic al pacientului va putea fi accesat atât de către pacient, cât și de către medicul sǎu, având acces la întregul istoric medical, biletele de trimitere, scrisorile medicale și toate celelalte documente medicale digitalizate.
Sănătatea e pe drumul corect cu mai multă grijă pentru pacienți si cu decizii mai bune pentru profesioniștii din sistem și pentru resurse.
Susțin, ca președinte CNAS, introducerea asigurărilor complementare voluntare de sănătate, dar ne-am propus si să creștem accesul pacienților la cât mai multe medicamente inovative și generice deopotrivă, cum putem să le introducem mai rapid pe lista de medicamente gratuite și compensate, printr-un nou mecanism de finanțare cost-volum-hibrid, care să poată cuantifica un beneficiu clinic al pacientului.
Nu în ultimul rând, am reiterat că una din pietrele de temelie ale eficientizării sistemului de asigurări sociale de sănătate, ambulatoriul de specialitate, se bucură deja, de 5 zile, de noile tarife majorate, așa cum am promis, astfel încât să dăm posibilitatea medicilor specialiști să managerieze internările evitabile.
Lucrăm, în același timp și în aceeași logică, la eliminarea plafoanelor de la laboratoarele de analize medicale, prin implementarea unui mecanism de tip global budgeting, astfel încât medicul din ambulatoriul de specialitate și medicul de familie să poată ajunge la un diagnostic și tratament rapid, fără internări inutile, la fel ca în țările cu sisteme de sănătate avansate.
Prin munca noastră comună cu Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor și Guvernul României, contribuim la vindecarea relației dintre sistemul de sănătate și pacient.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .