Recomandările Societății Române de Chirurgie Vasculară pentru organizarea activității operatorii în perioada pandemiei COVID-19

Stiri

Ca răspuns la provocările cu care se confruntă sistemului sanitar românesc în fața pandemiei de COVID-19, SRCV a emis recomandări referitoare la categoriile de afecțiuni vasculare care necesită tratament și la intervențiile care pot fi amânate.

În timp ce unele cazuri pot fi amânate timp nedefinit, multe situații sunt evolutive, cu rate de progresie specifice tipului de boală. Din moment ce bolile respective, în multe cazuri, se agravează în absența intervenției, este important de înțeles că decizia de a anula sau de a efectua o intervenție chirurgicală trebuie făcută atât în context medical, cât și logistic.

Diferite scenarii pot fi anticipate, inclusiv cel al exploziei virusului, care poate acapara toate resursele locale și poate afecta preluarea urgențelor obișnuite, în cazul nostru cele vasculare. La acest moment nu este clar definit impactul local al pandemiei COVID-19, astfel încât amânarea unor cazuri riscă prezentarea acestora după un interval de timp ca urgențe severe, mult mai greu și mai costisitor de tratat.

Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat brusc și dramatic viețile. Declararea stării de urgență a închis școlile, restaurantele, aanulat evenimentele sportive și culturale.

Aceste timpuri sunt, de asemenea, extrem de stresante pentru corpul medical, dar și pentru pacienții noștri, față de care am depus un jurământ să îi îngrijim și să îi tratăm. Sunt multe lucruri confuze, dar învățăm de la colegii noștri chinezi, italieni și treptat din toată lumea, că putem rupe lanțul de transmitere a bolii prin igienă personală, folosirea echipamentelor de protecție și distanțare socială (https://www.who.int/docs/default-source/coronaviruse/who-rights-roles-respon-hw-covid-19.pdf?sfvrsn=bcabd401_0).

Sunt multe întrebări fără răspuns pe moment, dar este clar că pacienții asimptomatici, aflați în perioada de incubație, pot fi contagioși, iar testele virale negative nu exclud infecția. Orice pacient poate fi potențial contaminant sau contaminabil.

Este evidentă nevoia ca spitalele să își păstreze disponibilitatea terapieintensivă (TI) pentru pacienții ce o vor necesita. În consecință, fiecare specialitate trebuie să prioritizeze intervențiile care impun monitorizare postoperatorie de TI și care pot fi reprogramate, fără a aduce vreun prejudiciu important pacientului. Ca urmare, majoritatea intervențiilor de chirurgie electivă trebuie amânate (tratamentul endovascular al claudicației, tratamentul varicelor, tratamentul bolii carotidiene asimptomatice etc.), iar durata acestei amânări nu poate fi estimată la ora actuală.

Urmând modelul Societăților Franceze de Chirurgie Vasculară și Endovasculară, Italieneși Americane de Chirurgie Vasculară, Societatea Română de Chirurgie Vasculară propune categoriile de indicații operatorii de urgență, care trebuie efectuate, în măsura posibilităților, de către fiecare serviciu de chirurgie vasculară. Pentru a se asigura permanența îngrijirii nediscriminatorii a tuturor patologiilor, este recomandată atât tratarea prioritară a urgențelor cât și menținerea accesului la blocul operator apacienților non-COVID19.

Indicație de operație

Urgență vitală (necesită rezolvare în decurs de ore)

– anevrismele aortice rupte sau rapid evolutive, disecția aortică tip B, pseudoanevrisme

– traumatismele vasculare cu hemoragie și/sau ischemie

– sângerare de la nivelul unui bypass, acces vascular, fistulă, grefon vascular

– ischemie acută mezenterică-ischemia acută a membrelor inferioare (Rutherford 1, 2a, 2b)

Urgență critică (necesită rezolvare în 1-7 zile)

– stenozele carotidiene simptomatice

– anevrisme de aortă abdominală (>7 cm) sau anevrisme periferice voluminoase

– infecțiile protezelor vasculare fără sindrom septic, șoc hemoragic sau iminență de ruptură

– ischemia mezenterică cronică

– hipertensiune renovasculară simptomatică sau insuficiență renală

– tromboză venoasă profundă iliofemurală masivă

– sindrom de apertură toracică arterială sau venoasă simptomatic cu ocluzie acută

Boala acută (necesită rezolvare în 30 de zile, indicația implică judecata clinică)

revascularizarea ischemiei cronice ce amenință membrul inferior(așa-numita chronic limb-threatening ischemia), funcție de stadiul WifI
revascularizarea stenozelorde grad înalt a unor intervenții anterioare
tromboză venoasă profundă iliofemurală la pacientul cu risc redus
anevrisme viscerale mari, asimptomatice
accesul pentru hemodializă (complicații care pot determinapierderea abordului vascular preexistent sau necesitatea creării unui abord vascular pentru nefrologi)
Recomandare de amânare a intervențiilor elective, până la controlarea situației COVID-19

– claudicație

– stenoza carotidiană asimptomatică

– vene varicoase

– sindromul May-Thurner asimptomatic

– sindrom de apertură toracică cu simptome neurologice

Indicația finală de programare și tratament este stabilită pe baza disponibilităților locale, în urma evaluării clinice și paraclinice a pacientului, fiind obligatorie aprecierea atentăa cazurilor la care amânarea poate agrava boala. Pentru situațiile ambigue SRCV stă la dispoziția medicilor specialiști la COVID-19@srcv.ro

Comunicatul este semnat de Conf.Dr. Radu Popa – Președintele SRCV, Prof.Dr. Mihai Ionac – Secretarul general al SRCV și Dr. Adrian Muresan – Președinte ales SRCV.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns