SANADOR devine primul spital clinic privat din România care realizeaza transplant hepatic

Stiri

Întreaga intervenție a fost PRO BONO

Cel dintâi transplant hepatic efectuat la un centru privat din România a avut loc pe 22 februarie la Spitalul Clinic Sanador. Atât primitorul, cât și donatorul au fost externați astăzi în condiții foarte bune. Întreaga echipă medicală a acționat sub îndrumarea Prof. Univ Dr. Irinel Popescu  – sef al Centrului de Excelență în Boli Hepatice – și a fost coordonată de Conf. Univ. Dr. Vladislav Brașoveanu

Un bolnav de 53 de ani, cu o patologie complicată – ciroză cu hepatocarcinom și tromboză totală de venă portă – a primit 70% din ficatul fiului său de 24 de ani. Cele trei intervenții chirurgicale distincte – prelevarea de la donator, eliminarea ficatului bolnav și grefa la primitor – au durat nouă ore. Ele au avut loc în două săli de operație cu suprapresiune, dotate la cele mai moderne standarde mondiale. Ambii pacienți au răspuns foarte bine programului post-operator de monitorizare încadrându-se în toți parametrii normali, urmând să revină pentru controale de rutină. Toate costurile au fost suportate de SANADOR, întreaga acțiune facându-se PRO BONO.

Suntem mândri de profesioniștii redutabili care au acceptat această provocare, formați la școala Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu, medic primar chirurgie generală:

Conf dr. Vladislav Brașoveanu, medic primar Chirurgie Generală;

dr. Dragoș Zamfirescu, medic primar Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă;

dr. Dragoș Romanescu, medic primar Chirurgie Generală;

dr. Andrei Cristea, medic primar ATI;

dr. Bogdan Grigorescu, medic primar ATI;

dr. Gabriela Șmira, medic primar Gastroenterologie;

dr. Ionuț Duduș, medic specialist Chirurgie Generală;

asist univ. dr. Ionuț Barbu, medic specialist Chirurgie Generală;

dr. Mihail Pautov, medic specialist Chirurgie Generală;

dr. Raluca Berheci; medic specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă;

dr. Alina Mîtcan, medic specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.

SANADOR este o companie cu capital integral românesc ce deține o expertiză de peste 19 ani pe piața serviciilor medicale private din România, numărând în prezent clinici, laboratoare, cel mai mare spital clinic privat (cu compartiment de primiri urgențe adulți și copii, flotă proprie de ambulanțe, 18 linii de gardă permanente), precum și cel mai mare Centru Oncologic din sectorul medical privat. În toate aceste entități au loc, chiar și în aceste vremuri grele, sute de acte medicale pe zi, multe extraordinare, creative, inovatoare, sfidând matematica cifrelor, fiziologia ori biochimia. 

Spitalul Clinic SANADOR a fost inaugurat în anul 2011, are o suprafață de 23.000 mp, 416 paturi și zece săli de operație ultramoderne – fiecare dotată cu centrală proprie de tratare a aerului, una dintre cele mai performante secții de terapie intensivă (adulți și copii), plus radiologie imagistică medicală de top. Cu o dezvoltare continuă, exclusiv organică, SANADOR are în prezent peste 1600 de angajati și peste 1500 de medici colaboratori. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns