Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern conform căreia, începând cu data de 1 decembrie 2020, asiguraţii pot beneficia de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice pe întreg teritoriul României, fără a mai condiţiona acordarea acestor servicii doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se află în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află în contract şi medicul care a emis biletul de trimitere.
Astfel, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflaţi în relaţie contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, asiguratul poate beneficia de investigaţii paraclinice la orice furnizor din ţară.
Ca urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate şi autorizate şi cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, vor rămâne în relaţie contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta. Va fi redusă astfel birocraţia din sistem, prin eliminarea evidenţelor distincte şi a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte.
„Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraţilor la investigaţiile paraclinice recomandate de medicii specialişti. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm acelaşi regim de utilizare şi pentru prescripţiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul ţării. Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcţiona fără sincope”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.
Amintim că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 se numără şi biletele de trimitere pentru specialităţile paraclinice, iar pentru trimestrul IV al acestui an, fondurile alocate pentru investigaţii paraclinice au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.
De asemenea, pentru a facilita accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice şi boli cerebrovasculare, conform HG nr. 820/2020 din 1 octombrie 2020, a fost reglementată decontarea acestor investigaţii la nivelul valorii realizate.
Investigaţiile paraclinice sunt recomandate de către medicul specialist pentru diagnosticarea şi monitorizarea unor afecţiuni. Medicul poate decide, după caz, realizarea investigaţiilor în regim de urgenţă sau emiterea unui bilet de trimitere în baza căruia pacientul se va adresa unui furnizor de servicii medicale paraclinice.
Hotărârea de Guvern aprobată azi modifică şi completează anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.