Grupul SofMedica deschide în București un centru de pregătire și specializare a noilor generații de profesioniști din domeniul medical. Centrul ISLE București este cel de-al doilea pe care Grupul îl deține în Europa, după cel inaugurat anul trecut în Atena. Investiția în cele două centre din Europa depășește 3 milioane de euro. Medicii se pot pregăti pentru utilizarea tehnologiilor performante în domeniul medical precum: intervenții chirurgicale minim invazive robotice și laparoscopice, diagnostic și tratament în domeniul gastroenterologiei, diagnostic și monitorizarea pacientului din terapia intensivă.
Gândit ca un Ecosistem de Inovație, Simulare și Învățare, centrul ISLE București (ISLE – Innovation, Simulation, Learning Ecosystem) urmărește abordarea orientată spre educație a Grupului și își propune să asigure un progres în avantajul a cât mai multor pacienți, prin crearea unei punți între cele mai recente și performante tehnologii medicale, pacienți și profesioniști din sănătate.
Centrul ISLE București are o suprafață de 125 metri pătrați și este dotat cu tehnologii cu ajutorul cărora medicii se pot pregăti pentru intervenții de chirurgie robotică minim invazive, intervenții pentru diagnosticarea și examinarea afecțiunilor gastro-intestinale și pot urma programe aprofundate de monitorizare hemodinamică și simulări pentru monitorizarea nocicepției. În plus, aceștia pot observa de la distanță cazuri complexe realizate de chirurgi din întreaga lume și pot interacționa cu aceștia prin intermediul unor platforme de e-learning pusă la dispoziție în cadrul centrului. Cursurile de pregătire și specializare a medicilor în cadrul Centrului ISLE București sunt susținute de echipe de experți în tehnologia robotică din țară și din străinătate.
„Prin acest centru, SofMedica duce mai departe investiția în sistemul medical românesc, pe care o derulează de 25 de ani. Credem în România din prezent și din viitor, o țară care de multe ori a stabilit perspectivele în ceea ce privește evoluția tehnologică. Din acest motiv, am deschis la București al doilea centru de pregătire în domeniul sănătății din Europa, după succesul pe care l-am înregistrat în Atena. Dorim să oferim medicilor români posibilitatea de a învăța și de a utiliza tehnologii avansate, lucru ce asigură ulterior acces la soluții de tratament inovatoare pentru pacienți”, spune Harris Palaondas, Managing Director SofMedica.
Până în prezent, peste 900 de sisteme robotice da Vinci sunt prezente în unități medicale din Europa și peste 5.200 în întreaga lume. În România, chirurgia robotică da Vinci este disponibilă pentru pacienți în București, la Spitalul Militar Central, la Ponderas Academic Hospital și Spitalul Monza, în Brașov la Spitalul Sf. Constantin, în Oradea la Spitalul Pelican și în Timișoara la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Turcanu.
Compania SofMedica este membră a unui Grup din domeniul medical (SEENERGIA Group), orientat către educație, care activează încă din anul 1994 în țări din Sud-Estul Europei: România, Grecia, Bulgaria și Cipru. Grupul numără peste 130 de angajați și raportează o cifră de afaceri anuală de peste 45 milioane de euro.
În România, activitatea Grupului cuprinde mai multe segmente care vizează: promovarea celor mai inovatoare tehnologii medicale – SofMedica Life Saving Innovation; acordarea de servicii medicale specializate pacienților care suferă de afecțiuni cardiace și neurologice cronice: clinica EMERALD;dezvoltarea primei rețele naționale de clădiri special concepute și construite pentru a găzdui exclusiv activitate medicală: MEDCITY – The Medical Mall.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.