Propunerea de amânare a examenului de Rezidenţiat nu a fost o „manevră politică”, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în contextul în care studenţii medicinişti au anunţat că vor declanşa o grevă japoneză.
„Pot să înţeleg acest aspect, dar vreau să îi asigur că propunerea de amânare nu a fost nicidecum o manevră politică. Din punct de vedere legal, nu se putea rezolva această problemă. Aşteptăm noul Guvern. Eu am scos o cronologie din 2013 începând, inclusiv în 12-13 octombrie s-au semnat aceste ordine comune (de ministru, al Sănătăţii şi al Educaţiei). Noi am trimis la Ministerul Educaţiei Naţionale din 25 septembrie, dar eu nu credeam că preşedintele României nu îşi va îndeplini obligaţia constituţională de a numi un ministru interimar”, a spus Pintea, la o dezbatere.
Numărul locurilor scoase la concursul de Rezidenţiat nu este decis de Ministerul Sănătăţii, a menţionat ea.
„Locurile pe care le scoatem la concursul de Rezidenţiat nu sunt decise de către ministrul Sănătăţii sau Ministerul Sănătăţii. Ele sunt adunate în urma cererilor trimise de Direcţiile de Sănătate Publică, care colectează aceste date de la spitale. Noi centralizăm. Dimpotrivă, am plusat cu încă 10% faţă de necesarul pe care l-am primit din ţară”, a explicat Sorina Pintea. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.