Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, la Bistriţa, că în trimestrul III al anului se va lua decizia redistribuirii finanţărilor alocate unor spitale din ţară, care nu au reuşit să finalizeze procedurile de achiziţie pentru dotările necesare, către unităţile spitaliceşti care au deja contracte semnate în acest sens.
“Ministerul Sănătăţii, Guvernul României a finanţat în acest an toate spitalele din România, de la spitale mici, municipale, orăşeneşti, pentru că şi acolo sunt pacienţi care trebuie să fie investigaţi înainte să ajungă într-o terapie intensivă de acest nivel. Nu vor cheltui aceşti bani, din păcate, pentru că nu şi-au făcut proceduri, pentru că nu au avut grijă de nevoile pe care le au. Atunci, Ministerul Sănătăţii va redistribui aceste sume necheltuite acolo unde există contracte. (…) Nu este o competiţie la cheltuit bani, este o competiţie la a dota spitale pentru a putea avea grijă de pacienţi”, a spus ministrul.
Sorina Pintea nu a putut preciza nivelul la care se ridică finanţările rămase neutilizate, suma urmând să rezulte în urma unei analize făcute în trimestrul III al anului. “N-aş putea să vă dau o sumă exactă, dar pot să vă spun că în trimestrul III vom face o analiză foarte clară şi, acolo unde considerăm, chiar dacă procedurile sunt lansate, că banii nu vor putea fi utilizaţi, atunci o să relocăm aceşti bani acolo unde există contracte deja semnate, cu clauză suspensivă, aşa cum am spus la începutul anului”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.