Tratament, Atașament și Comunicare în Pediatrie, Webinar PediPractic, ediția 3

Congrese
Relația medic-pacient stă la baza reușitei tratamentului. O relație bazată pe încredere vă
ajută să ”culegeți” informațiile importante privind anamneza, istoricul medical, debutul
bolii, simptomele pacientului. Cum decurge comunicarea când vorbim despre micii
pacienți?
 
În perioada 16- 18 martie ne întâlnim online, pe ZOOM, medici pediatri, neonatologi,
medici de medicină de urgență, medici de familie, etc și asistenți.
Împreună vedem care sunt cele mai eficiente soluții la care putem apela în cadrul
consultațiilor pentru câștigarea încrederii părintelui și construirea relației medic-pacient,
având în centrul discuțiilor patologii frecvent întâlnite în practica pediatrică.
 
Vi s-a întâmplat să primiți mesaje cu solicitări de clarificări suplimentare, din partea
pacienților, sau de aducere aminte a unor lucruri pe care le-ați discutat în cadrul
consultației? Haideți să vedem ce puteți schimba în comunicare astfel încât după
terminarea programului să vă puteți bucura de activități în familie sau să citiți o carte fără
întreruperi.
 
La ”masa discuțiilor” îi veți întâlni pe colegii dumneavoastră, care vin cu soluții practice
verificate în practică pentru provocări pe care le întâmpinați zilnic:
 
Prof. univ. dr. Ingrith Miron, medic primar pediatrie, UMF Iași
Prof. univ. dr. Egidia Miftode , medic primar boli infecțioase, UMF Iași
Prof. univ. dr. Doina Azoicai, medic primar epidemiologie, UMF Iași
Prof. univ. dr. Svetlana Hadjiu, medic primar neurologie, UMF Chișinău
Prof. univ. dr. Oana Marginean, medic primar pediatrie, UMF Tg. Mures
Prof. univ. dr. Sorin Claudiu Man, medic primar pediatrie, UMF Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Liviu Pop, medic primar pediatrie, UMF Timisoara
Prof. univ. dr. Iulian Puiu Velea, medic primar pediatrie, UMF Timișoara
Prof. Univ. Dr. Evelina Moraru, medic primar Pediatrie, UMF Iasi
Prof. univ. dr. Mihai Gafencu, medic primar pediatrie, UMF Timișoara
Conf. univ. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie, Institutul pentru Ocrotirea Mamei si
Copilului „Alfred Rusescu”, Bucuresti
Conf. univ dr. Ioana Ciuca, medic primar pediatrie- pneumologie, UMF Timisoara
Conf. univ. dr. Laura Mihaela Trandafir, medic primar pediatrie, UMF Iasi
Conf. univ. dr. Adela Stamati, medic primar pediatrie, UMF Chișinău
Șef lucr. dr. Dana-Teodora Anton Păduraru, medic primar pediatrie, UMF Iași
Sef lucr. dr. Lacramioara Butnariu, medic primar Genetică Medicală, UMF Iasi
Șef lucr. dr. Alina Mariela Murgu, medic primar Pediatrie, Spitalul clinic de urgenta pentru copii „Sfanta Maria“, Iasi
Șef lucr. dr. Maria Mitrică, medic primar pediatrie, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii – Brasov
Șef lucr. dr. Elena Țarcă, medic primar chirurgie pediatrica, UMF Iasi
Șef lucr. dr. Andrada Mirea, medic specialist pediatru, Centrul National Clinic de
Recuperare Neuropsihomotorie pentru copii Dr. Nicolae Robanescu
Șef lucr. dr. Laura Stătescu, medic Primar Dermato-Venerologie, Iasi
Dr. Michaela Nanu, medic primar endocrinologie, Institutul pentru Ocrotirea Mamei si
Copilului „Alfred Rusescu”, Bucuresti
Dr. Carmen Oltean, medic primar Pediatrie, supraspecializare Diabetologie Pediatrica, Spitalul clinic de urgenta pentru copii „Sfanta Maria“, Iasi
Dr. Gabriel Diaconu, medic primar psihiatrie, Bucuresti
Dr. Razvan Miftode, medic de familie, Iasi
Dr. Diana Brînzei, medic primar medicină de urgență, Arad
Dr. psihoterapeut Miruna Lovinescu, psihoterapeut, Bucuresti
 
Coordonator științific: Șef lucr. dr. Dana-Teodora Anton Păduraru, medic primar pediatrie cu supraspecializare în Gastroenterologie pediatrică, UMF Iași
Înscrieți-vă până pe 28 februarie și beneficiați de taxa redusă:
medic specialist, primar- 75 lei
medic rezident- 50 lei
asistent- 50 lei
 
Pentru înscriere accesați https://houston.ro/inscriere-pedipractic, iar pentru alte
detalii sau suport înscriere puteți vorbi cu colega noastră Andra: 0756 030 372,
andra.bumbac@houston.ro
 
Evenimentul este în curs de creditarea EMC.
 
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok .