Masterclass endometrioza, 10-12 martie 2022 Timisoara

Congrese
Pentru a forma noi specialiști, dar și pentru a dezvolta cunoștințele
medicilor care deja sunt recunoscuți ca specialiști în această
patologie, Endo Institute Timișoara, centru de Excelență de nivel 3 în
diagnosticul și tratamentul endometriozei, acreditat EEL, 
organizează în perioada 10-12 martie sub auspiciile European
Endometriosis League (EEL), un  Masterclass, eveniment ce va fi
coordonat de către dl.dr. Voicu Simedrea.
 
Endometrioza afectează una dintre zece femei de vârstă reproductivă. Se poate defini, pe scurt, ca
prezență de țesut endometrial în afara cavității uterine, fiind
localizată atât pelvin, cât și extra pelvin. Caracteristicile clinice
sunt durerea, cu diversele ei forme, și infertilitatea – care apare la 40%
din paciente. Cum aceste simptome sunt comune cu foarte multe boli,
diagnosticul se pune, de multe ori, târziu.  
 
Detalii legate de înscriere 
 
Înscriere curs
 
Obiectivele cursului:
 
Educație și formare certificată în diagnosticul și terapia
endometriozei pentru profesioniștii în ginecologie urmând un curriculum
standardizat Crearea unei rețele de specialiști europeni în
endometrioză Conectarea competențelor de chirurgie minim invazivă cu cele
în domeniul endometriozei
 
Important
 
După terminarea cursului, fiecare medic poate aplica la obținerea
acreditării ca Centru de Excelență de nivel 1 în locația în care
profesează.  După întrunirea condițiilor cerute de către Liga
Europeană de Endometrioză, locația devine Centru de Excelență de nivel 1. 
 
Dr. Voicu Simedrea, Medic primar obstetrică ginecologie, specializat în
chirurgia endometriozei
 
”Dincolo de diagnosticul bolii care, la ora actuală, eu susțin că poate
fi noninvaziv, trebuie să abandonăm ideea că laparoscopia și confirmarea
histopatologică reprezintă standardul de aur în diagnosticul de
endometrioză. Trebuie să inițiem un tratament corect și, mai ales, fiind
o boală cronică, un tratament care să însoțească pacienta pe o lungă
perioadă de timp, deci un tratament cu o complianță bună.”
 
Lectori eveniment
 
Voicu Simedrea, Endo Institute,
Timișoara Joerg Keckstein, Villach,
Austria Harald Krentel, Bethesda Hospital,
Germania Gernot Hudelist, Krankenhaus der Barmherzigen Brüder,
Austria Attila Bokor, Semmelweis University,
Ungaria Peter Widschwendter, General Hospital Hall in Tyrol,
Austria Ion Ionuț, Medicover Hospital, București
Lucian Pușcașiu, Medicine University, Târgu
Mureș Ciprian Duță, Medicine University, Timișoara
Laurențiu Pirtea, Medicine University,
Timișoara Denisa Tisea, Endo Institute, Timișoara
Cezara Mureșan, Endo Institute,
Timișoara Marius Sintean, Endo Institute, Timișoara
Cristina Balarie, Endo Institute, Timișoara
 
Programul celor trei zile de curs cuprinde intervenții chirurgicale live,
discuții pe baza cazurilor prezentate, exerciții hands on, prezentări ale
echipei multidisciplinare cu rol în tratamentul endometriozei.  Mai
multe informații despre subiectele abordate regăsiți  aici
 
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok .