Curriculum de pregătire în specialitatea ENDOCRINOLOGIE

Rezidentiat

Rezidenți confirmați în specialitate la 01.01.2017 și ulterior.

Ministerul Sanatatii

1.1 DEFINIŢIE: Endocrinologia este specialitatea medicală care se ocupă cu profilaxia,depistarea, diagnosticarea, tratarea patologiei endocrine şi recuperarea bolnavilor care suferă de boli ale sistemului endocrin.
De asemenea, specialistii endocrinologi vor fi abilitaţi să evalueze mecanismele şi să aplice mijloacele adecvate pentru a preveni şi controla obezitatea, patologia metabolica cât şi să conducă educaţia medicală terapeutică şi activitatea de cercetare în domeniu.

1.2 DURATA STAGIILOR – 5 ani Curriculumul prevede un număr de 150 de ore didactice(curs, seminar, prezentări de cazuri) pe anul de studiu universitar, pentru tematica prezentată,
în afara cărora sunt prevăzute şi 50 de ore de studiu individual. Cuantificarea pregătirii în
vederea echivalării se face prin credite de formare universitara (CFU). 1 credit = 25 ore de
instruire Din timpul alocat pregătirii, activitatea didactică acoperă 20-30%, restul de 70-80%,
fiind dedicată activităţilor practice şi studiului individual. La sfârsitul fiecărui modul de pregătire (cel puţin o dată pe an), are loc o evaluare de etapă, făcută în unitatea de pregătire de către responsabilul de stagiu şi îndrumător. Evaluarea se finalizeaza prin acordarea de CFU.
Întreaga activitate de pregătire este monitorizată prin caietul de stagiu (log-book), în care vor fi trecute de asemenea evaluările de etapă în credite, activitatea în programele de cercetare,
participarea la manifestări ştiintifice şi de educaţie continuă.
Cursurile vor cuprinde şi noţiunile fundamentale de morfologie, fiziologie, fiziopatologie,biochimie, genetică şi imunologie. Cursurile vor fi atât sub forma tradiţională cât şi sub formă
de seminarii şi discuţii interactive cu cursanţii pe subiecte de endocrinologie, diabet şi boli metabolice.
Fiecare obiectiv definit în curricula şi recomandat a fi însuşit în activitatea de pregătire în cadrul rezidenţiatului va fi evaluat după nivelul de competenţă realizat. Evaluarea va fi efectuată după următorul sistem de scor: 1. asistenţă pasivă 2. necesită supraveghere atentă 3.
abilitate de a efectua procedura sub o oarecare supraveghere 4. abilitate de a efectua procedura fără supraveghere 5. abilitate de a superviza şi de a preda procedura

1.3 STRUCTURA STAGIILOR
A. Stagii generale -1 an si 2 luni
Cardiologie 3 luni
Gastroenterologie 3 luni
Pediatrie 3 luni
La alegere: medicina interna, nefrologie sau psihiatrie 3,5 luni
Genetica medicala 1 luna
Bioetica 0.5 luni
B. Stagii de specialitate – 3 ani si 10 luni
Diabet zaharat si boli de nutritie 12 luni
Endocrinologie
-Endocrinologie adulti 24 luni
-Endocrinologie pediatrica 7 luni
-Echografie endocrina 3 luni

Tematica lectiilor conferinta:
I. BAZELE ENDOCRINOLOGIEI
1. Hormonii – structură, mecanisme de acţiune, clasificare.
2. Controlul genetic al sintezei hormonale.
3. Receptorul hormonal şi patologia de receptor.
4. Tehnici de laborator în diagnosticul afecţiunilor endocrine
II. HIPOTALAMUS, HIPOFIZA, EPIFIZA
1. Hipotalamus – anatomie, fiziologie, axe neuro-endocrine, ritmuri endocrine.
2. Adenohipofiza si neurohipofiza – anatomie, embriologie si genetică, fiziologie,hormonii adenohipofizari (structură, biogenetică, rol fiziologic, reglarea secretiei).
3. Metode de explorare endocrină a axului hipotalamo-hipofizar, inclusiv
examenul histopatologic si imunohistochimic.
4. Tumorile hipofizare – etiopatogenie, clasificare, metode de evaluare si
diagnostic, diagnostic diferenţial.
5. Mijloace de tratament în tumorile hipofizare: chirurgie, tratament
medicamentos, radioterapie.
6. Hiperprolactinemia, adenoamele hipofizare secretante de prolactină.
7. Acromegalia şi gigantismul.
8. Boala Cushing.
9. Adenoame hipofizare nefunctionale.
10. Alte adenoame hipofizare functionale: tireotropinom, gonadotropinom.
11. Neurohipofiza – anatomie, embriologie, fiziologie, hormonii neuro-hipofizari(structură, biogenetică, rol fiziologic, reglare).
12. Diabetul insipid.
13. Hiponatremia. Sindromul secreţiei inadecvate de ADH.
14. Craniofaringiomul: etiopatogenie, clasificare, diagnostic pozitiv si diagnostic diferenţial, tratament.
15. Insuficienţa hipofizară a adultului (etiopatogenie, evaluare şi diagnostic,tratament).
16. Apoplexia hipofizara
17. Sindromul de izolare hipofizară si hipofizita limfocitara (inclusiv cea iatrogena,post anticorpi anti CTLA-4)
18. Hipogonadismul hipogonadotrop (inclusiv sindromul Kallman).
19. Glanda pineală (fiziopatologia secreţiei de melatonină, peptidele pineale,aplicaţii terapeutice, tumori pineale).
III. CRESTEREA SI TULBURARILE DE CRESTERE
1. Cresterea celulara. Diferentierea si formarea cartilajului de crestere si a osului.Cresterea embrio-fetala. Cresterea postnatala .Originea fetala a bolilor adult
2. Controlul genetic al cresterii. Controlul hormonal al cresterii. Factorii de mediu si cresterea
3. Evaluarea cresterii- tehnici de somatometrie. Tehnici de determinare a
maturizarii scheletale.
4. Statura mica
1. Ghiduri pentru selectarea copiilor cu statura mica pentru referire spre
diagnostic in practica clinica pediatrica
2. Statura mica de etiologie cunoscuta : statura mica de cauza primara:
displaziile scheletice, boli cromozomiale, sindroame genetice, nanisme
primordiale – etiopatogenie, diagnostic pozitiv si diferential, tratament
3. Nanismul prin SGA nerecuperat : etiopatogenie, diagnostic pozitiv si
diferential, tratament
4. Statura mica de cauza secundara – boli nonendocrine (digestive,
insuficienta renala cronica, boli cardio-vasculare, rahitismul, etc.).
5. Statura mica de cauza secundara – boli endocrine non GH-IGF1
dependente: etiopatogenie, diagnostic pozitiv si diferential, tratament
6. Statura mica datorata tulburarii axei GH-IGF1 (deficitul si rezistenta la
GH, deficitul primar de IGF, rezistenta la IGF1): etiopatogenie,
investigatii, diagnostic pozitiv si diferential, complicatii, tratament
7. Statura mica de etiologie necunoscuta (nanismul idiopatic, ISS):
clasificare (forma familiala si non-familiala). Diagnosticul si
managementul ISS
8. Tratamentul staturii mici cu rhGH si rh IGF1
9. Deficitul de hormon de crestere in perioada de tranzitie copilarie-adult 
management
5. Statura inalta – etiologie, diagnostic pozitiv si diferential, tratament
6. Mixedemul congenital : etiologie, fiziopatologie, investigatii, diagnostic pozitiv si diferential; complicatii, tratament

IV. TIROIDA
1. Date de anatomie, embriologie si histologie
2. Sinteza hormonilor tiroidieni
3. Transportul si metabolizarea hormonilor tiroidieni
4. Actiunile hormonilor tiroidieni ( fiziologie si sindroamele de rezistenta la hormonii tiroidieni)
5. Reglarea functiei tiroidiene
6. Calcitonina
7. Evaluarea functiei tiroidiene (clinica, probe de laborator, imagistica)
8. Hipotiroidismul adultului
1. Definitie si clasificare
2. Etiopatogenia hipotiroidismului
3. Fiziopatolgia hipotiroidismului
4. Clinica hipotiroidismului
5. Diagnosticul paraclinic (biochimic, imagistica)
6. Diagnosticul pozitiv si diferential
7. Evolutia si complicatiile hipotiroidismului
8. Tratamentul hipotiroidismului (la adult, varstnic si la femeie in sarcina)
9. Coma mixedematoasa
9. Hipertiroidismul/Tireotoxicoza
1. Definitie si clasificare
2. Etiopatogenie
3. Fiziopatologie
4. Clinica hipertiroidismului
5. Diagnosticul paraclinic (pozitiv, etiologic si diferential)
6. Evolutia si complicatiile tireotoxicozei
7. Tratamentului tireotoxicozei cu hiperfunctie tiroidiana
a. Metode igieno-dietetice
b. Tratamentul medicamentos (clase de medicamente utilizate,
posologie, reactii adverse)
c. Tratamentul chirurgical
d. Radioiodoterapia
8. Tireotoxicoza si sarcina
9. Boala Graves Basedow
a) Definitie si etiopatogenie
b) Diagnostic pozitiv clinic si de laborator
c) Oftamopatia Graves – clinica, stadializare si monitorizare
d) Particularitati ale tratamentului in Boala Basedow
e) Tratamentul si monitorizarea Oftalmopatiei Graves
10. Gusa multinodulara hipertiroidizata – particularitati de diagnostic si
tratament
11. Nodulul tiroidian autonom ( Sindromul Plummer) – particularitati de
diagnostic si tratament
12. Tratamentului tireotoxicozei fara hiperfunctie tiroidiana
13. Tiroiditele
1. Tiroidita cronica autoimuna
2. Tiroidita Riedl
3. Tiroidita acuta
4. Tiroidita subacuta
5. Tiroidita painless
14. Criza tireotoxica
a) Etiologie si factori precipitanti
b) Fiziopatologie
c) Tratament
10. Patologia tiroidiana indusa de excesul de iod (amiodarona, substante de contrast, suplimente alimentare etc)
11. Patologia deficitului de iod
1. Definitie, nomenclatura, importanta
2. Evaluarea statusului aportului de iod intr-o populatie
3. Deficitul de iod in etapele vietii (nou-nascut, copil, adult, gravida)
4. Definitia si epidemiologia gusii endemice
5. Etiopatogenia gusii endemice
6. Fiziopatologia gusii endemice
7. Clinica gusii endemice ; clasificarea OMS a gusii endemice
8. Investigatii paraclinice in gusa endemica
9. Diagnosticul pozitiv si diferential al gusii endemice
10. Formele clinice ale cretinismului endemic
11. Profilaxia şi tratamentul afecţiunilor datorate deficitului de iod
12. Nodulul tiroidian si gusa netoxica
1. Gusa difuza
a) Etiologie si fiziopatologie
b) Manifestari clinice
c) Diagnostic paraclinic
d) Tratament si monitorizare
2. Gusa multinodulara netoxica
a) Etiologie si fiziopatologie
b) Manifestari clinice
c) Diagnostic paraclinic
d) Tratament si monitorizare
3. Nodulul tiroidian unic netoxic
a) Epidemiologie, clasificare
b) Etiologie si fiziopatologie
c) Manifestari clinice
d) Diagnosticul pozitiv paraclinic (biochimic, imagistic, FNAB).
Indicatiile efectuarii FNAB
e) Diagnostic diferential
f) Tratamentul si monitorizarea nodulilor tiroidieni
13. Cancerul tiroidian
1. Definitie si epidemiologie
2. Clasificare
3. Factori de risc pentru dezvoltarea carcinomului tiroidian
4. Carcinomul tiroidian bine diferentiat
1. Etiologia si patogenia carcinomului tiroidian bine diferentiat
2. Anatomie patologica
3. Clinica carcinomului tiroidian bine diferentiat
4. Probe de laborator utile pentru diagnostic si monitorizare
5. Diagnosticul pozitiv ( inclusiv stadializare) si diferential
6. Tratament (chirugical, ablativ cu radioiod) si complicatiile
tratamentului; monitorizare tratament
7. Managementul pacientilor cu boala recurenta sau cu metastaze la
distanta
14. Carcinomul medular tiroidian
1. Definitie si epidemiologie
2. Etiologia si patogenia carcinomului medular tirodian
3. Carcinomul medular tiroidian sporadic
4. Carcinomu medular tiroidian familial
5. Sindroamele de neoplazie multipla – MEN2A si MEN2B
6. Clinica carcinomului medular tiroidian
7. Diagnosticul pozitiv si diferential. Stadializare
8. Screeningul genetic pentru mutatii germinale RET – indicatii, metode,
monitorizare
9. Tratamentul carcinomului medular
10. Monitorizarea pacientilor cu carcinom medular tiroidian sporadic sau
familial
15. Carcinomul tiroidian anaplazic
1. Clinica carcinomului tiroidian anaplazic
2. Diagnosticul pozitiv si diferential
3. Tratament si monitorizare
4. Prognostic
16. Limfomul tiroidian si alte tumori rare tiroidiene (inclusiv metastaze alte altor tumori maligne)
V. PARATIROIDA
1. Date de anatomie, embriologie si histologie
2. Parathormonul
1. Structura, secretia si reglarea secretiei de parathormon
2. Actiunile PTH la nivelul metabolismului fosfocalcic
3. PTHrP
3. Alti hormoni implicati in homeostazia calciului
4. Hipercalcemia
1. Definitie
2. Etiologia hipercalcemiei
a) Clasificare
b) Hipercalcemia hipocalciurica familiala
c) Boala Jansen
d) Hipercalcemia asociata cu bolile maligne
e) Hipercalcemia din alte boli endocrine
3. Clinica hipercalcemiei acute si cronice
4. Diagnostic pozitiv si diferential
5. Tratamentul hipercalcemiei
5. Hipocalcemie
1. Definitie
2. Etiologia hipocalcemiei
3. Manifestarile clinice ale hipocalcemiei
4. Diagnostic pozitiv si diferential
5. Tratamentul hipocalcemiei
6. Hiperparatiroidismul primar
1. Definitie si epidemiologie
2. Etiologia hiperparatiroidismului. Defecte genetice asociate cu
hiperparatiroidismul
3. Fiziopatologie
4. Anatomie patologica
5. Manifestari clinice in hiperparatiroidism
6. Diagnostic pozitiv (clinic, biochimic, imagistic)
7. Diagnostic diferential
8. Evolutia naturala si complicatiile hiperparatiroidismului primar
9. Tratamentul hiperparatiroidismului primar
7. Hiperparatiroidismul secundar
1. Definitie , etiopatogenie
2. Fiziopatologie
3. Diagnostic pozitiv si etiologic, diagnostic diferential
4. Tratament si monitorizare
8. Hiperparatiroidismul tertiar
1. Definitie, etiopatogenie
2. Fiziopatologie
3. Diagnostic pozitiv si etiologic, diagnostic diferential
4. Tratament si monitorizare
9. Hipoparatiroidismul
1. Definitie
2. Clasificare etiopatogenica
a) Hipoparatiroidismul ereditar
b) Hipoparatiroidismul dobandit
c) Pseudohipoparatiroidismul
d) Pseudopseudohipoparatiroidismul
3. Fiziopatologie
4. Manifestarile clinice
5. Diagnostic pozitiv si etiologic, diagnostic diferential
6. Tratament si monitorizare

VI. OSTEOPOROZA SI BOLILE METABOLICE OSOASE
1. Structura si metabolismul osului
1. Remodelarea osoasa si factorii care o controleaza
2. Metabolismul calciului
3. Metabolismu fosforului
4. Metabolismul magneziului
5. Vitamina D – sinteza, metabolism si actiuni
2. Definitia osteoporozei
3. Epidemiologia osteoproozei
4. Etiologia osteoporozei
1. Osteoporoza de postmenopauza
2. Osteoporoza de varsta
3. Osteoporoza secundara excesului de glucocorticoizi
5. Factori de risc pentru fractura osteoporotica. Evaluarea riscului de fractura -FRAX
6. Diagnosticul pozitiv al osteoporozei
1. Indicatiile si metodele utilizate pentru evaluarea masei si a calitatii
osoase
2. Markerii biochimici ai turnoverului osos
7. Diagnosticul diferential
8. Evolutie naturala si complicatii
9. Tratament
1. Masuri igieno-dietetice; profilaxia traumatismelor prin cadere
2. Indicatiile tratamentului antiosteoporotic
3. Tipuri de medicatie utilizata, indicatii si contraindicatii; reactii adverse
4. Tratamentul fracturii osteoporotice
5. Preventia si tratamentul osteoporzei cortizonice
10. Monitorizarea pacientului cu osteoporoza
11. Alte boli metabolice osoase:

1. Osteomalacia si rahitismul
2. Osteogenesis imperfecta
3. Boala Paget osoasa
VII. SUPRARENALELE
1. Corticosuprarenalele
1. Anatomia macro si microscopica si embriologia corticosuprarenalelor
2. Reglarea secretiei hormonilor steroizi suprarenali
3. Steroidogeneza
4. Metabolizarea cortizolului si a hormonilor androgeni suprarenali
5. Actiunile hormonilor corticosuprarenali
6. Sindromul Cushing
1. Etiopatogenie si incidenta diverselor forme etiologice
2. Fiziopatologia excesului de glucocorticoizi
3. Manifestarile clinice in sindromul Cushing
4. Investigatiile paraclinice in sindromul Cushing
5. Diagnosticul pozitiv al sindromului Cushing
6. Diagnosticul diferential al sindromului Cushing
7. Evolutie si complicatii
8. Tratamentul sindromului Cushing
9. Tratamentul bolii Cushing
10. Tratamentul celorlate forme de sindrom Cushing ACTH
dependent
11. Tratamentul sindromului Cushing ACTH independent
7. Hiperaldosteronismul primar (sindromul Conn)
1. Epidemiologia hiperaldosteronismului primar
2. Etiopatogenia hiperaldosteronismului primar
3. Fiziopatologia excesului de aldosteron
4. Manifestarile clinice ale excesului de mineralocorticoizi
5. Investigatii paraclinice in hiperaldosteronismul primar
6. Diagnosticul pozitiv al hiperaldosteronismului primar
7. Testul de screening si indicatii
8. Teste de confirmare a hiperaldosteronismului primar
9. Diagnosticul diferential al hiperaldosteronismului primar
10. Evolutie si complicatii ale hiperaldosteronismului
11. Tratamentul hiperaldosteronismului primar
8. Incidentalomul suprarenal

1. Definitia incidentalomului suprarenal
2. Etiologia incidentalomului suprarenal
3. Investigatii hormonale in incidentalomul suprarenal
4. Imagistica in incidentalomul suprarenal
5. Tratamentul incidentalomului suprarenal
9. Carcinomul suprarenal
1. Epidemiologia si etiopatogenia carcinomului suprarenal
2. Histopatologia si imunohistochimia carcinomului suprarenal
3. Stadializarea carcinomului suprarenal
4. Diagnosticul pozitiv al carcinomului suprarenal
5. Tratamentul carcinomului suprarenal
10. Insuficienta corticosuprarenala primara
1. Epidemiologia si etiopatogenia bolii Addison
2. Fiziopatologia insuficientei corticosuprarenale primare
3. Tabloul clinic al insuficientei corticosuprarenale primare
4. Investigatii paraclinice in boala Addison
5. Diagnosticul pozitiv si diferential al bolii Addison
6. Tratamentul insuficientei corticosuprarenale primare
7. Insuficienta corticosuprarenala acuta
a) Factori determinanti
b) Tratamentul insuficientei corticosuprarenale acute
11. Hiperplazia adrenala congenitala
1. Epidemiologie si etiopatogenia hiperplaziei adrenale congenitale
2. Clasificarea si fiziopatologia hiperplaziei adrenale congenitale
3. Manifestarile clinice ale hiperplaziei adrenale congenitale
4. Investigatii paraclinice in hiperplazia adrenala congenitala
5. Deficitul de 21 hidroxilaza
a) Clasificare, manifestari clinice
b) Investigatii paraclinice
c) Diagnostic pozitiv si diferential
d) Screeningul neonatal
6. Tratamentul hiperplaziei adrenale congenitale
7. Evolutie si complicatii
12. Corticoterapia
1. Indicatiile corticoterapiei
2. Reacţii adverse ale corticoterapiei
3. Clasificarea preparatelor cortizonice (dupa durata efectului,
potenta antiinflamatoare si supresia axului hipotalamo-hipofizocorticosuprarenalian, echivalenta dozelor)
4. Reguli ale corticoterapiei pentru prevenirea efectelor adverse
5. Intreruperea corticoterapiei prelungite
2. Medulosuprarenalele
1. Anatomia medulosuprarenalelor
2. Fiziologia medulosuprarenalelor
1. Biosinteza catecolaminelor
2. Receptorii adrenergici si actiunile catecolaminelor
3. Metabolizarea catecolaminelor
3. Feocromocitomul
1. Nomenclatura- feocromocitom/paragangliom
2. Epidemiologia, etiopatogenia feocromocitomului
3. Tabloul clinic al feocromocitomului
4. Diagnosticul biochimic al feocromocitomului
5. Imagistica feocromocitomului
6. Diagnosticul genetic al feocromocitomului
7. Tratamentul feocromocitomului
3. Hipertensiunea arteriala secundara endocrina
1. Etiologia hipertensiunii arteriale secundare endocrine
1. Feocromocitomul
2. Sindromul Cushing
3. Hiperaldosteromismul primar
4. Hiperplazia adrenala congenitala
5. Excesul aparent de mineralocorticoizi, sindromul Liddle
6. Rezistenta la glucocorticoizi
7. Acromegalia
8. Hiperparatiroidismul
9. Patologia tiroidiana
10. Hipertensiunea arteriala medicamentoasaVIII. OVARUL
1. Anatomia si dezvoltarea ovarului
2. Hormonologia ovariana
1. Steroidogeneza ovariana
2. Efectele steroizilor ovarieni
3. Hormonii peptidici ovarieni
3. Fiziologia ciclului menstrual normal
1. Definitie
2. Axa hipotalamo-hipofizaro-ovariana
3. Fazele ciclului ovarian; modificarile ovariene in cursul ciclului
menstrual normal
4. Modificarile uterine in cursul ciclului menstrual normal
4. Tulburarile ciclului menstrual
1. Nomenclatura tulburarilor ciclului menstrual
2. Amenoreea
1. Clasificarea etiologica a amenoreei
2. Evaluarea clinica a unei femei cu amenoree
3. Algoritm de investigatii in amenoreea primara/secundara
4. Complicatiile deficitului de estrogeni
5. Tratamentul amenoreei
6. Amenoreea hipotalamica
7. Amenoreea datorata unor anomalii anatomice
3. Sangerarile uterine disfunctionale
1. Definitie, etiopatogenie
2. Tratament
4. Sindromul ovarelor polichistice
1. Definitie, etiopatogenie
2. Anatomopatologie, fiziopatologia sindromului ovarelor
polichistice
3. Tabloul clinic in sindromul ovarelor polichistice
4. Investigatii paraclinice in sindromul ovarelor polichistice
5. Diagnosticul pozitiv si diferential in sindromul ovarelor
polichistice
6. Evolutie, complicatii ale sindromului ovarelor polichistice
7. Tratamentul sindromului ovarelor polichistice
5. Hirsutismul si virilizarea
1. Definitii, fiziopatologia excesului de androgeni
2. Diagnosticul hirsutismului si virilizarii
3. Etiologia hirsutismului
4. Investigatii paraclinice la pacientele cu hirsutism
5. Tratamentul hirsutismului
6. Insuficienta ovariana prematura
1. Definitie, etiopatogenie
2. Tabloul clinic in insuficienta ovariana prematura
3. Investigatii paraclinice in insuficienta ovariana prematura
4. Diagnosticul pozitiv si diferential in insuficienta ovariana
prematura
5. Tratamentul insuficientei ovariene premature
7. Menopauza
1. Definitie, epidemiologie
2. Modificari hormonale caracteristice menopauzei
3. Modificari clinice imediate asociate menopauzei
4. Riscuri de boala pe termen lung ale menopauzei
5. Osteoporoza postmenopauza
6. Bolile cardiovasculare
7. Tratamentul hormonal al menopauzei
8. Cai si regimuri de administrare ale tratamentului hormonal al
menopauzei
9. Indicatiile tratamentului hormonal al menopauzei
10. Contraindicatiile tratamentului hormonal al menopauzei
11. Riscurile legate de tratamentul hormonal al menopauzei conform
studiilor epidemiologice

IX. CONTRACEPTIA HORMONALA
1. Metode contraceptive la femei
2. Eficacitatea metodelor contraceptive feminine
3. Contraceptivele estroprogestative
1. Notiuni de farmacologie
2. Mecanismul de actiune al contraceptivelor orale
3. Efectele benefice non-contraceptive al contraceptiveor orale combinate
4. Efectele secundare ale anticonceptionalelor orale
5. Riscurile potentiale ale contraceptivelor orale estroprogestative
6. Contraindicatiile contraceptivelor orale estroprogestative
4. Contraceptivele progestative
5. Contraceptia de urgenta
6. Contraceptia masculina
X. INFERTILITATEA CUPLULUI
1. Definitie, nomenclatura
2. Etiologia infertilitatii cuplului
3. Investigarea cuplului infertil
4. Infertilitatea masculina
1. Cauzele infertilitatii masculine
2. Evaluarea infertilitatii masculine
3. Tratamentul infertilitatii masculine
5. Infertilitatea feminina
1. Etiologie
2. Clasificarea OMS a anovulatiei
3. Evaluarea infertilitatii feminine
4. Tratamentul infertilitatii feminine
XI. TESTICULUL
1. Anatomia si dezvoltarea testiculului
2. Hormonologia testiculului
1. Steroidogeneza testiculului
2. Efectele steroizilor testiculari
3. Hormonii peptidici testiculari
3. Fiziologia spermatogenezei; spermograma normala
4. Axa hipotalamo-hipofizo-testiculara
5. Clasificarea etiologica a insuficientei testiculare
6. Tabloul clinic al insuficientei testiculare
7. Metode de investigatie in insuficienta testiculara
8. Complicatiile deficitului de testosteron;
9. Tratamentul deficitului de testosteron: metode, indicatii, contraindicatii, riscuri;monitorizare
10. Deficitul de testosteron la barbatul varstnic: tablou clinic, investigatii, tratament
11. Tumorile testiculare: etiopatogenie, tablou clinic, investigatii, tratament
12. Ginecomastia: etiologie, investigatii; diagnostic diferential, tratament
XII. MODULAREA HORMONALA IN CANCERELE HORMONODEPENDENTE:
1. Modularea hormonala in cancerul de san
2. Modularea hormonala in cancerul de prostata

XIII. DIFERENTIEREA SEXUALA
1. Determinismul si diferentierea sexuala normala
2. Tulburari de dezvoltare sexuala
1. Cromozomopatii sexuale
a) Sindromul Klinefelter: Definitie, etiopatogenie, tablou clinic,
diagnosticul pozitiv si diferential, evolutie, complicatii, tratament
b) Sindromul Turner : Definitie, etiopatogenie, tablou clinic,
diagnosticul pozitiv si diferential, evolutie, complicatii, tratament
c) Disgeneziile gonadale mixte, hermafroditismul adevarat:
Definitie, etiopatogenie, tablou clinic, diagnosticul pozitiv si
diferential, evolutie, complicatii, tratament
2. Tulburari de dezvoltare sexuala 46XY
a) Tulburari de dezvoltare testiculara (disgeneziile testiculare):
Definitie, etiopatogenie, tablou clinic, diagnosticul pozitiv si
diferential, evolutie, complicatii, tratament
b) Tulburari de sinteza si actiune androgenica : etiopatogenie,
tablou clinic, diagnosticul pozitiv si diferential, evolutie,
complicatii, tratament
c) Alte forme izolate : Micropenisul, hipospadiasul , criptorhidism
etc. – etiologie; investigatii; diagnostic, tratament
3. Tulburari de dezvoltare sexuala 46 XX: tulburari de dezvoltare ovariana;exces androgenic intrauterin – etiopatogenie, tablou clinic, diagnosticul
pozitiv si diferential, evolutie, complicatii, tratament
3. Managementul tulburarilor de dezvoltare sexuala: algoritm de investigare,principii de tratament
XIV. PUBERTATEA
1. Pubertatea normala
1. Genetica si reglarea neuroendocrina a debutului pubertar
2. Pubertatea normala- biometrie, stadializare, variante geografice, trend
secular
3. Adrenarha si telarha precoce
2. Pubertatea precoce
1. Pubertatea precoce centrala, GnRH dependenta: etiologie, investigatii,
diagnostic pozitiv si diferential; tratament
2. Pubertatea precoce periferica (izo- si contrasexuala) la fete: etiologie,
investigatii, diagnostic pozitiv si diferential; tratament
3. Pubertatea precoce periferica (izo- si contrasexuala) la baieti: etiologie,
investigatii, diagnostic pozitiv si diferential; tratament
3. Pubertatea intarziata- etiologie, algoritm de diagnostic, tratament
XV. COMPORTAMENTUL SEXUAL
1. Motivaţia sexuală
2. Fiziologia actului sexual
3. Disfuncţiile sexuale feminine: clasificare, diagnostic, tratament
4. Disfuncţiile sexuale masculine. Disfunctia erectila: clasificare, diagnostic,tratament
5. Tulburari de identitate sexuala
6. Managementul pacientului cu disfunctie sexuala
XVI. OBEZITATE SI TULBURARI DE COMPORTAMENT ALIMENTAR
1. Reglarea apetitului
2. Compozitia corporala si rolul metabolic al tesutului adipos
3. Forme genetice de obezitate
4. Obezitatea de cauza endocrina si cea iatrogena: diagnostic, etiopatogenie,complicatii, tratament
5. Obezitatea de aport : definitie, diagnostic, etiopatogenie, complicatii, tratament
6. Sindromul metabolic: definitie, etiopatogenie, diagnostic, complicatii, tratament
7. Anorexia nervosa si bulimia: definitie, etiopatogenie, diagnostic, complicatii,tratament
XVII. PARTICULARITATI ALE DIABETULUI ZAHARAT SECUNDAR ENDOCRIN(ETIOPATOGENIE, DIAGNOSTIC, TRATAMENT):

1. Acromegalia
2. Sindromul Cushing
3. Hipertiroidia
4. Feocromocitomul
5. Analogii de somatostatin – pasireotid
XVIII. MEN – NEOPLAZIILE ENDOCRINE MULTIPLE
1. Definitie
2. Clasificare
3. MEN1
1. Definitie
2. Etiopatogenie. Gena Meninei. Indicatii de screening genetic.
3. Manifestari clinice, evolutie naturala
4. Diagnostic pozitiv (clinic, biochimic, imagistic si genetic)
5. Tratament si monitorizare pacienti
6. Particularitati ale hiperparatiroidismului in MEN1
7. Particularitati ale adenoamelor hipofizare in MEN1
8. Tumori adrenale in MEN1
9. Tumori neuroendocrine din MEN1
4. MEN2
1. Definitie si clasificare
2. Etiopatogenie. Gena RET. Indicatii de screening genetic.
3. Manifestari clinice, evolutia naturala
4. Diagnostic pozitiv (clinic, biochimic, imagistic si genetic)
5. Tratament si monitorizare pacienti.
6. MEN2A
7. MEN2B
8. Carcinomul Medular Tiroidian Familial Izolat
9. Particularitati ale Carcinomului Medular Tiroidian in MEN2. Indicatiile
tiroidectomiei profilactice
10. Particularitati ale hiperparatiroidismului in MEN2
11. Particularitati al feocromocitomului in MEN2
5. MEN4
6. FIPA – adenoamele hipofizare familiale izolate
7. Sindromul Von-Hippel Lindau
8. Neurofibromatoza
9. Complexul Carney
XIX. SINDROAMELESDR POLIGLANDULARE AUTOIMUNE
1. Definitie
2. Clasificare
3. Sindrom poliglandular de tip I
1. Definitie, epidemiologie
2. Etiopatogenie. Gena AIRE.
3. Manifestari clinice
4. Diagnostic pozitiv si diferential. Screening-ul familial.
5. Tratament si monitorizare
6. Candidoza muco-cutanata
7. Hipoparatiroidismul
8. Insuficienta adrenala
9. Alte elemente ale sindromului poliglandular autoimun de tip I
4. Sindromul poliglandular de tip II
1. Definitie, epidemiologie.
2. Etiopatogenie.
3. Manifestari clinice
4. Diagnostic pozitiv si diferential. Screening-ul familial.
5. Tratament si monitorizare
6. Insuficienta adrenala
7. Tiroidita cronica autoimuna
8. Hipofizita limfocitara
9. Insuficienta gonadala
10. Alte elemente ale sindromului poliglandular autoimun de tip II

XX. TUMORI NEUROENDOCRINE (NET):
1. Definitie, clasificarea NET
2. Clinica NET. Sindromul carcinoid
3. Biomarkerii NET
4. Diagnosticul imagistic in NET
5. Etiopatogenia si fiziopatologia NET. Sindroame genetice asociate cu NET.
6. Diagnosticul histopatologic si imunohistochimia.
7. Diagnosticul pozitiv si diferential
8. Evolutia si complicatiile NET. Boala carcinoida cardiaca
9. Tratamentul NET
1. Chirurgia NET
2. Tratamentul medicamentos (analogii de somatostatin, interferon,
chimioterapia, terapii biologice)
3. Radioterapia (externa si cea cu analogi radioactivi de somatostatin)
4. Tratamentul metastazelor (hepatice)
5. Tratamentul bolii carcinoide cardiace
10. Prognostic NET
11. Particularitati ale tumorilor neuroendocrine pancreatice secretante si
nesecretante.
XXI. URGENTE ENDOCRINE -PARTICULARITATI
1. Criza adrenala
1. Definitie
2. Etiologie si factori precipitanti, fiziopatologie
3. Manifestari clinice
4. Diagnostic pozitiv si diferential
5. Tratamentul crizei addisoniene
6. Preventia aparitiei crizei adrenale
2. Hipocalcemia acuta

1. Definitie
2. Etiologie si factori precipitanti, fiziopatologie
3. Manifestari clinice
4. Diagnostic pozitiv si diferential
5. Tratamentul hipocalcemiei acute
6. Preventia aparitiei hipocalcemiei acute
7. Tinte terapeutice
3. Hipercalcemia acuta
1. Definitie
2. Etiologie si factori precipitanti, fiziopatologie
3. Manifestari clinice
4. Diagnostic pozitiv si diferential
5. Tratamentul hipercalcemiei acute
4. Criza tireotoxica
1. Definitie
2. Etiologie si factori precipitanti, fiziopatologie
3. Manifestari clinice
4. Diagnostic pozitiv si diferential
5. Tratamentul crizei tireotoxice
6. Preventia aparitiei crizei tireotoxice
5. Coma mixedematoasa
1. Definitie
2. Etiologie si factori precipitanti, fiziopatologie
3. Manifestari clinice
4. Diagnostic pozitiv si diferential
5. Tratamentul comei mixedematoase
6. Preventia aparitiei comei mixedematoase
6. Apoplexia hipofizara
1. Definitie
2. Etiologie si factori precipitanti, fiziopatologie
3. Manifestari clinice
4. Diagnostic pozitiv si diferential
5. Tratamentul si profilaxia aparitiei crizei
7. Hipoglicemia
1. Definitie
2. Cauze si factori precipitanti
3. Manifestari clinie ale hipoglicemiei
4. Diagnostic pozitiv si etiologic
5. Coma hipoglicemica
6. Tratament
XXII. CHIRURGIA ENDOCRINA:
1. Principiile si tehnica chirurgiei endocrine, inclusiv chirurgia laparoscopica si
minim invaziva
2. Tipuri de interventii chirurgicale (ex. hemitiroidectomie vs. tiroidectomie totala,
chirurgia suprarenala selectiva): indicatii, tehnica, complicatii, evaluare si
monitorizare postoperatorie
3. Neurochirurgia tumorilor hipotalamo-hipofizare: indicatii, tehnica, complicatii,
evaluare si monitorizare postoperatorie
XXIII. TESTE DE LABORATOR:
1. Imunodozare: principiul metodei, tehnica, raportare, interpretare
(Chemiluminiscenta, RIA, IRMA, ELISA).
2. Aplicatiile imunodozarii pentru GH, IGF-I, ACTH, FSH/ LH, PRL (si
macroprolactina).
3. Testul hiperglicemiei provocate cu determinarea glicemiei, GH, insulina.
4. Glicemia determinata cu glucometrul si glicemia venoasa.
5. Hemoglobina glicozilată.
6. Glicozuria si corpii cetonici urinari (principiu, metoda, interpretare).
7. Teste de hipoglicemie provocată cu insulină i.v. (ITT) cu determinarea GH si cortizol şi glicemiei. Alte teste de stimulare a GH: testul la clonidina, glucagon,arginina clorhidrat-GHRH
8. Masurarea hormonilor prin spectrometrie de masa (principiul metodei, tehnica,raportare, interpretare).

9. Teste functionale tiroidiene: TSH, T3 si T4 liberi şi legaţi, testul la TRH,
ATPO, ac. anti-TG, TRAb, ioduria.
10. Explorarea functionala ovariana: Estradiol seric, progesteron seric, testosteron seric, AMH, beta-hCG, inhibina B.
11. Parametrii serici cu utilitate in tumori endocrine: calcitonina, metanefrine si normetanefrine serice si urinare, Cromogranina A, Enolaza neuron-specifica,Serotonina, 5-HIAA, tireoglobulina, AFP, CEA, betaHCG.
12. Teste functionale suprarenale: cortizol plasmatic, cortizol liber urinar, cortizol salivar, ACTH, DHEA, DHEA-S, androstendion, 17 OH progesteron.
13. Testul de stimulare la ACTH sintetic cu dozarea cortizolului sau/si 17 OHprogesteron.
14. Testele de inhibiţie la dexametazonă 1mg overnight, standard-cu doză mică(2×2 mg) si doza mare (2×8 mg – limitarile acestui test).
15. Cateterismul bilateral al sinusurilor pietroase inferioare, cu recoltarea de ACTH si test la CRH (IPSS cu test la CRH).
16. Explorarea hiperaldosteronismului primar: aldosteron, activitatea reninei plasmatice, dozarea directa a reninei plasmatice.
17. Teste de confirmare si diagnostic diferential in hiperaldosteronismul primar:incarcarea orala cu sare, incarcarea volemica, testul la captopril.
18. Cateterismul venelor suprarenale in diagnosticul hiperaldosteronismului primar
(principiu, tehnica, raportare, interpretare).
19. Lipidograma, colesterolemie, trigliceridemie, dozarea apolipoproteinelor.
20. Ionograma sanguină, echilibru acido-bazic (Astrup).
21. Insulina, peptidul C.
22. PTH, 25-OH vitamina D, markerii ososi, biopsia osoasa.
23. Spermograma: principiul metodei, tehnica, raportare, interpretare.
24. Antropometrie
25. Proba de deshidratare cu determinarea osmolalitatii urinare si serice si testul la desmopresina.

XXIV. IMAGISTICA IN ENDOCRINOLOGIE:
1. Rolul explorarii echografice, inclusiv punctia biopsie tiroidiana ghidata
echografic: principiul metodei, tehnica, raportare, interpretare
2. Radiologia conventionala (radiografia toracica si scheletala, inclusiv
morfometrie vertebrala – evaluarea fracturilor vertebrale). Varsta osoasa si examinarea cartilajelor de crestere. Pasajul baritat esofagian in tumorile
tiroidiene invazive / compresive.
3. Tomografia computerizata: principiul metodei, tehnica, raportare, interpretare
4. Rezonanta magnetica nucleara: principiul metodei, tehnica, raportare,
interpretare
5. Imagistica radio-izotopica: scintigrama tiroidiana cu 131I si radioiodocaptarea,
scintigrama whole-body cu 131I, scintigrama osoasa, scintigrama paratiroidiana
cu 99Tc-SESTAMIBI, scintigrama medulo-suprarenala cu MIBG, octreoscan,
PET-CT cu 18FDG, imagistica functionala PET-CT cu analogi de somatostatin
(68Ga-DOTATOC si 68Ga-DOTATATE)
6. Osteodensitometria: absorbtiometria duala cu raze X – DXA: principiul metodei,tehnica, raportare, interpretare. Trabecular bone score (TBS). VFA (evaluarea fracturilor vertebrale)

Baremul activitatilor practice:
1. Activitatea de asistenta medicala a pacientilor (toate tipurile majore de patologie
endocrina), cu responsabilitate directa, sub supravegherea medicului indrumator /
coordonator (zilnic);
2. Program de consultatii in ambulatoriu – 1 zi pe saptamana, sub supravegherea
medicului indrumator /coordonator.
3. Garzi 1/luna –facultativ, in clinicile in care acestea sunt posibile
4. Prezentari de cazuri clinice (saptamanal).
5. Intalniri multidisciplinare – lunar.
6. Prezentare de articol sau ghid (saptamanal).
7. Prescriere si intepretare analize laborator (zilnic).
8. Interpretare imagistica endocrina – evaluarea directa a imaginilor (zilnic).
9. Echografii (de asistat si interpretat – zilnic; de efectuat – zilnic in stagiul de echografie
endocrina).
10. Punctii biopsie tiroidiene (de asistat si eventual de efectuat sub indrumare).
11. Osteodensitometrie: interpretare, evaluare risc de fractura (FRAX) (saptamanal)
12. Radiologie – varsta osoasa (interpretare – zilnic in stagiul de endocrino-pediatrie).
13. Evaluare periodica la inceputul si sfarsitul fiecarui stagiu (oral si scris).

CARDIOLOGIE
Nr. ore curs.50
1. Tematică.
1. Tulburările de conducere.
2. Tulburările de ritm.
3. Cardiopatia ischemică.
4. Indicaţii şi tratament chirurgical al cardiopatiei ischemice
5. Edemul pulmonar acut cardiogen şi noncardiogen.
6. Şocul cardiogen.
7. Pericarditele.
8. Insuficienţa cardiacă congestivă.
9. Tromboembolismul pulmonar.
10. Hipertensiunea arterială.
11. Tromboflebitele.
12. Bolile aortei şi arterelor periferice.
13. Explorarea ecocardiografică modernă şi locul sau în diagnosticul şi evaluarea
patologiei cardiace.
14. Explorarea Holter şi explorări electrofiziologice în aritmii.
15. Sindromul de preexcitaţie.
16. Şocul cardiogen.
17. Cardiopatii hipertrofice, restrictive: Tipurile principale de cardiomiopatii secundare
(specifice).
18. Aterogeneza.
19. Sincopa. Moartea subită.
20. Cardiopatiile congenitale ale adultului.
21. Hipertensiune pulmonară primitivă.
22. Tumorile cardiace.
23. Sarcina şi bolile cardiovasculare.
24. Determinările cardiace în bolile endocrine.
25. Tratamentul anticoagulant şi fibrinolitic în cardiologie.
2. Barem activitati practice
a. Diagnosticul si tratamentul afectiunilor cardiace enumerate in tematica
b. Interpretarea unei electrocardiograme: 100 ecg
c. Stabilirea axului electric şi modificările patologice ale axului,
d. Hipertrofiiie atriale şi ventriculare,
e. Modificările electrocardiogramei în cardiopatia ischemică, cardiomiopatii,
f. Diagnosticul electrocardiografic în cordul pulmonar acut şi cronic,
g. Tulburări de ritm cardiac.
h. Tulburări de conducere.
i. Indicaţiile, tehnica şi interpretarea probei de efort: 10 probe
j. Interpretarea principalelor date ecocardiografice pentru patologia prevazută
în tematică: 50 ecografii

GASTROENTEROLOGIE
Nr. ore curs. 50
1. Tematică.
1. Ulcerul gastric şi duodenal; esofagita de reflux
2. Suferinţele stomacului operat
3. Hemoragiile digestive superioare
4. Hepatita cronică
5. Cirozele hepatice
6. Icterele
7. Pancreatite acute şi cronice
8. Sindromul carcinoid
9. Polipoza recto-colica şi cancerul colonului
10. Sindromul de malabsorbţie
11. Tumori neuroendocrine gastro-entero-pancreatice
12. Boala Crohn
13. Noţiuni de endoscopie digestivă
2. Barem activitati practice
a. Endoscopia digestiva superioara (asistare): 10
b. Colonoscopie (asistare): 10
c. Test Adler: 5
d. Puncţie biopsie hepatică (asistat şi interpretare): 5
e. Paracenteza: 10 paracenteze (efectuare sub supraveghere atenta)
f. Ecografie abdominală (interpretare): 100

PEDIATRIE
Nr. ore curs. 50
1. Tematică.
1. Creşterea şi dezvoltarea somatică. Etapele dezvoltării neuropsihice. Abordarea
interdisciplinară a tulburărilor de creştere şi dezvoltare.
2. ”Falimentul” creşterii (”failure to thrive”)
3. Alimentaţia sugarului şi copilului sănătos (necesităţi nutriţionale, raţia dietetică
recomandată, alimentaţia naturală şi mixtă, diversificarea alimentaţiei sugarului,
alimentaţia copilului şi adolescentului normal). Criteriile de apreciere a stării de
nutriţie.Formulele de lapte adaptate.
4. Malnutriţia protein-energetică şi proteică
5. Deficienţele vitaminice (hipovitaminozele) și anemiile carenţiale
6. Hipocalcemiile şi hipercalcemiile. Rahitismul carențial, rahitismul hipofosfatemic,
rahitismele vitamino-D rezistente
7. Anomaliile hidroelectrolitice şi ale echilibrului acido-bazic la copil
8. Obezitatea la copil
9. Boli respiratorii cronice cu impact asupra creșterii si dezvoltării psihosomatice
10. Afecțiuni cardiovasculare cronice cu impact asupra creșterii și dezvoltării somatice;
malformații cardiace în sindroamele care asociază statură mică
11. Hipertensiunea arterială la copil și adolescent
12. Diareea cronică şi sindroamele de malabsorbţie (include F/C, celiachia). Boala
inflamatorie cronică intestinală (ileita terminală şi colita ulcero-hemoragică)
13. Anomaliile congenitale ale tractului urinar la copil (anomalii de forma, poziție rinichi, displaziile chistice, refluxul vezico-uretral, anomaliile obstructive aletractului urinar)
14. Artritele cronice juvenile. Colagenozele majore: Lupusul eritematos sistemic,dermatomiozita, sclerodermia, boala Kawasaki.
15. Sindromul anemic la copil și adolescent. Sindroamele hemoragice, stările de hipercoagulare şi trombozele la copil
16. Bolile congenitale de metabolism (bolile ereditare ale metabolismului
aminoacizilor, bolile ereditare ale metabolismului glucidelor, oligozaharidoze,mucopolizaharidoze, lipidoze şi gangliozidoze; bolile ereditare ale metabolismului
purinelor şi pirimidinelor, bolile ereditare ale metabolismului metalelor; porfiriile ereditare; boli peroxizomaleDiagnosticul bolilor metabolice congenitale în perioada neonatală şi îngrijirea nou-născutului suspect de boala metabolică congenitală)
17. Urgenţele pediatrice majore (abordarea copilului în stare gravă, stopul
cardiorespirator – resuscitarea cardiorespiratorie, şocul caloric şi hipotermia,intoxicaţiile acute, inclusiv cele medicamentoase, insuficienţa respiratorie acută,insuficienţa cardiacă, insuficienţa hepatică acută, sindroamele hemoragice,
sindroamele de deshidratare acută, insuficienţa renală acută, hipertensiunea intracraniană şi edemul cerebral acut, stările comatoase, convulsiile)
18. Probleme medicale ale adolescentului: creşterea şi dezvoltarea pubertară. Aspecte de patologie specifică adolescentului (variante ale pubertăţii, amenoreea,dismenoreea şi sângerarile genitale, sarcina la adolescente, contracepţia, violul,bolile cu transmisie sexuală, acneea).
19. Neoplaziile pediatrice sindromice (tumora Wilms, neuroblastoame etc)
20. Malformaţii ale SNC. Sindromul hipoton la sugar şi copil
21. Tumori ale SNC. Hipertensiunea intracraniană şi edemul cerebral acut
22. Convulsiile ocazionale şi epilepsia
23. Cefaleea şi migrena. Comele
24. Sindroame neurocutanate – (Recklinghausen, scleroza tuberoasă, Sturge Weber)
25. Tulburările de creştere şi dezvoltare intauterina. Stabilirea vârstei gestaţionale.
Curbele de creştere intrauterină.
26. Prematuritatea si copilul mic pentru vârsta gestațională (dismaturitatea). Definiţie,
factorii care pot influenţa producerea naşterii premature. Particularităţi morfofuncţionale ale nou-născutului prematur/SGA. Complicaţiile prematurităţii și dimaturității, profilaxia şi tratamentul acestora. Criterii de externare din maternitate.
Prognosticul si cauzele de deces la dismaturi/prematuri.
27. Copilul mare pentru vârsta gestaţională şi postmatur. Etiologie, particularităţi
morfofuncţionale. Complicaţiile şi profilaxia acestora. Tratamentul pre- si postnatal.
Nou-născutul din mama diabetică. Diagnostic, complicaţii specifice. Profilaxia
complicaţiilor şi tratamentul nou-născutului din mama diabetică.
28. Ambiguitatea genitală la nou-nascut.
29. Tulburările glucostatului și electrolitice în perioada neonatală (Hipo/
hiperglicemiile neonatale, hipocalcemiile neonatale, hiponatremiile şi
hipernatremiile, hipo- şi hiperkaliemia, hipomagneziemia)
30. Afecțiuni ale OGE (Fimoza şi hipospadiasul.Criptorhidia şi torsiunile testiculare.
Hidrocelul. Coalescenţa labiilor)
31. Chisturile ovariene. Tumorile ovariene. Tumorile testiculare.Torsiunea anexială la
copil
32. Deformări ale craniului, ale trunchiului și ale membrelor
33. Displaziile scheletale (Displazia spondilo-epifizară, Displazia epifizară multiplă,
Achondroplazia, Disostoza cleidocraniană)
34. Sindroame cu manifestări ortopedice (Sindromul Marfan, sindromul Apert,
sindromul Down, neurofibromatoza, maladia Gaucher, artrogripoza, maladia
amniotică, sindromul Proteus, sindromul Klippel-Trenaunay)
35. Afecțiuni osoase metabolice (Osteoporoza idiopatică juvenilă, Osteogeneza
imperfecta)
2. Barem activitati practice
a. Examinarea clinică a copilului: 50
b. Măsurători antroprometrice şi interpretarea lor la copilul de diferite vârste: 50
c. Aprecierea creşterii şi dezvoltării copilului: 50
d. Puncţii şi recoltări venoase la sugar şi copil: 10
e. Instalarea unui cateter venos: 5
f. Interpretarea examenului de sânge periferic şi LCR: 20
g. Interpretarea EKG-ului la sugar şi copilul mare: 20
h. Interpretarea probelor funcţionale respiratorii: 10
i. Interpretarea probelor hepatice: 30
j. Interpretarea probelor renale: 30
k. Interpretarea probelor de digestie: 30
l. Interpretarea radiografiei toracice: 20
m. Interpretarea radiografiei schelet: 20
n. Interpretarea radiografiei craniene: 10
o. Interpretarea radiografiei gastro-intestinale: 5
p. Interpretarea urografiei: 5
q. Efectuarea bilanţului stării de sănătate a copilului 0-18 ani pe etape: 50
r. Prescrierea medicamentelor în funcţie de vârsta: 50
s. Stabilirea necesitaţilor nutriţionale la copii între 0-1 an, 1-3 ani, 4-7 ani, 7-14
ani şi adolescenţi:50
t. Alimentaţia nou-născutului, sugarului şi copilului pe etape de vârsta
(alimentaţia naturală,preparate dietetice): 50
34
MEDICINA INTERNA
Nr. ore curs. 70

1. Tematică.
1. Pneumoniile
2. Bronşita cronică
3. Emfizemul pulmonar
4. Astmul bronşic
5. Supuraţiile bronho –pulmonare
6. Cancerul bronho -pulmonar
7. Sindromul mediastinal
8. Tuberculoza pulmonară
9. Hipertensiunea arterială (esenţială şi secundară )
10. Sindromul de ischemie periferică acută şi cronică
11. Ulcerul gastric şi duodenal
12. Cancerul gastric
13. Diareea şi constipaţia
14. Cancerul de colon şi rectosigmoidian
15. Rectocolita ulcero -hemoragică
16. Litiaza biliară
17. Colecistita acută
18. Hepatitele virale acute
19. Hepatita cronică
20. Ciroza hepatică
21. Pancreatitele acute şi cronice
22. Pielonefritele acute şi cronice
23. Litiaza urinară
24. Anemiile
25. Leucemiile acute şi cronice
26. Sindroamele mieloproliferative
2. Barem activitati practice
a. Interpretarea examenului radiologic în afecţiunile prevăzute în tematica, pe
aparate şi sisteme: 100 cazuri
b. Interpretarea rezultatelor de la explorările respiratorii (spirometrie şi
determinarea gazelor sanguine): 50 buletine
c. Interpretarea datelor de ecografie abdominală: 100 ecografii
d. Toracocenteza: 5 toracocenteze
e. Paracenteza: 5 paracenteze
f. Tehnici de explorare a secreţiei gastrice şi interpretarea rezultatelor: 5
buletine
g. Interpretarea rezultatelor de sânge periferic şi măduvă pentru principalele
afecţiuni hematologice prevăzute în tematica: 20 buletine de sânge periferic,
5 buletine de măduvă osoasă
h. Interpretarea datelor de explorare funcţionala renală, hepatică, pancreatică:
100 buletine
35
NEFROLOGIE
Nr. ore curs. 70
1. Tematică.
1. Insuficienţa renală acută
2. Insuficienţa renală cronică
3. Nefropatiile glomerulare
4. Nefropatiile tubulare
5. Nefropatiile interstiţiale
6. Determinări renale în boli endocrine.
a. Hiperparatiroidismul primar şi secundar.
b. Nefropatia diabetica
7. Noţiuni de dializă şi transplant renal:
a. indicaţii,
b. metode,
c. patologia endocrină a bolnavului hemodializat.
8. Rinichiul în sarcină
2. Barem activitati practice
a. Interpretarea testelor renale uzuale (sumar urină, test Addis, etc.): 100
buletine
b. Teste funcţionale glomerulare (clearance-uri): 30 buletine
c. Teste funcţionale tubulare (proba concentraţie/diluţie, de acidifiere a urinii,
etc.): 20 cazuri
d. Evaluarea pacientului dializabil şi bilanţ al dializei: 30 cazuri
e. Imagistica renală (interpretare): 20 teste
f. Puncţie renală (interpretare): 20 buletine
PSIHIATRIE
Nr. ore curs. 70
Tematică.
1. Noţiuni de semiologie.Sindroamele psihiatrice
2. Psihozele majore
3. Tulburări psihiatrice organice
4. Dezvoltări psihogene şi nevroze
5. Psihopatii şi stări psihopatoide
6. Tulburări de dezvoltare psihică
7. Terapia psihotropă
36
1. Barem activitati practice
a. Examinarea unor bolnavi psihiatrici-50
b. Aplicarea unor probe şi teste de evaluare a organicităţii -15
c. Aplicarea unor teste de evaluare a QI-15
d. Examinarea unor cazuri acute de la camera de gardă psihiatrie-50
GENETICA MEDICALA
Nr. ore curs. 20

1. Tematică.
1. Rolul factorilor genetici în producerea bolilor:
a. Interacţiunea ereditate-mediu în etiologia bolilor;
b. Ecogenetica, nutrigenetica şi farmacogenetica;
c. Mutaţiile: cauza majoră de boală;
d. Bolile genetice (clasificare, caractere generale, impact şi consecinţe);
e. Abordarea genetică în relaţia medic-pacient.
2. Bolile cromozomiale. Tipurile şi mecanismele de producere a anomaliilor
cromosomiale, sindroamele cromosomiale – consecinţe fenotipice ale anomaliilor
cromosomiale, frecvenţa şi cauzele anomaliilor cromozomiale, tulburări de
reproducere de cauză cromosomială, sterilitatea feminină, sterilitatea masculină,
avorturi spontane şi nou născuţi morţi.
3. Bolile monogenice. Corelaţii genotip-fenotip în boli metabolice.
4. Genetica dezvoltării şi defectele de sexualizare.
5. Retardul mental.
6. Cele mai frecvente boli genetice pe sisteme şi aparate.
7. Profilaxia şi tratamentul bolilor genetice.
8. Probleme şi dileme etice în genetica medicală.
2. Barem activitati practice
a. Consultul genetic.
b. Explorările genetice – indicaţii, interpretare şi valoare diagnostică:
i. Cromozomiale – cariotipul cu marcaj în benzi, FISH interfazic, FISH
metafazic şi CGH;
ii. Moleculare – amplificarea ADN; hibridizarea acizilor nucleici,
fragmentarea acizilor nucleici cu enzime de restricţie, polimorfismul
lungimii fragmentelor de restricţie, secvenţierea ADN;
iii. Biochimice.
c. Sfatul genetic;
d. Screeningul genetic:
i. Neonatal (fenilcetonuria, hipotiroidismul congenital);
ii. Screening-ul populaţional (familial) al heterozigoţilor.

BIOETICA
Nr. ore curs. 20
1. Tematică.
1. Introducere în Bioetică- 2 ore
a. Morala, etica, etica medicală- definire, delimitarea obiectului de studiu
b. Contextul apariţiei bioeticii
c. Definirea bioeticii
d. Delimitarea domeniului de studiu al bioeticii
e. Teorii şi metode în bioetică
2. Conceptele de sănătate, boală, suferinţă prin prisma bioeticii- 2 ore
a. Definirea conceptelor de sănătate, boală, suferinţă
b. Conceptele de sănătate, boală şi suferinţă în contextul evoluţiei medicinii şi
ştiinţelor vieţii
c. Rolul credinţelor şi valorilor personale sau de grup în conturarea
conceptelor de sănătate, boală şi suferinţă (percepţii particulare funcţie de
credinţă religioasă, etnie,etc.
3. Relaţia medic-pacient I- 2 ore
a. Valori ale relaţiei medic-pacient
b. Paternalism versus autonomie
c. Modele ale relaţiei medic-pacient
d. Dreptatea, echitatea şi accesul pacienţilor la îngrijirile de sănătate
4. Relaţia medic-pacient II- 2 ore
a. Consimţământul informat
b. Confidenţialitatea în relaţia medic-pacient
c. Relaţia medic-pacient minor
d. Acte normative care reglementează relaţia medic – pacient
5. Greşeli şi erori în practica medicală – 2 ore
a. Definirea noţiunilor de greşeală şi eroare
b. Culpa medicală- definire, forme, implicaţii juridice şi deontologice
c. Managementul greşelii şi erorii medicale în practica medicală
6. Probleme etice la începutul vieţii – 2 ore
a. Libertatea procreaţiei
b. Dileme etice în avort
c. Etica reproducerii umane asistate medical
d. Probleme etice în clonarea reproductivă
7. Probleme etice la finalul vieţii- 2 ore
a. Definirea morţii în era noilor tehnologii în medicină
b. Probleme etice în stările terminale
c. Tratamente inutile în practica medicală
d. Eutanasia şi suicidul asistat
e. Îngrijirile paliative
8. Probleme etice în transplantul de ţesuturi şi organe umane- 2 ore
a. Donarea de organe de la cadavru
b. Donarea de organe de la persoana vie
c. Etica alocării de resurse în transplant
9. Probleme etice în genetică şi genomică- 2 ore
38
a. Eugenia şi discriminarea pe baza geneticii
b. Proiectul genomului uman- probleme etice, redefinirea noţiunii de boală
prin prisma cunoaşterii genomului uman
c. Etică şi testarea genetică prenatală, neonatală şi postnatală
d. Statutul moral al embrionului uman; cercetarea pe embrioni
e. Terapia genică
f. Posibilitatea îmbunătăţirii rasei umane prin intervenţii genetice
10. Etica cercetării pe subiecţi umani- 2 ore
a. Principii etice în cercetarea pe subiecţi umani
b. Protecţia participanţilor într-o cercetare biomedicală- discutarea
principalelor coduri de etică şi convenţii internaţionale în cercetare, a
cadrului legislativ în care se derulează cercetarea pe subiecţi umani
c. Populaţii vulnerabile în contextul cercetării pe subiecţi umani
d. Aspecte etice în cercetările multicentrice, multinaţionale
e. Comitetele de etică a cercetării
f. Comportamentul ştiinţific neadecvat, conflictul de interese în cercetarea
ştiinţifică
2. Barem activitati practice
a. Ilustrarea prin cazuri particulare a teoriilor şi principiilor în bioetică – 2 ore
b. Reglementarea practicii medicale prin coduri de etică – 2 ore
i. Jurământul lui Hipocrate – comentarea formei iniţiale a jurământului lui
Hipocrate şi evaluarea gradului de aplicabilitate a perceptelor acestuia în
condiţiile medicinii actuale
ii. Alternative ale jurământului lui Hipocrate
iii. Alte coduri de etică şi deontologie medicală folosite în prezent
c. Ilustrarea valorilor etice ale relaţiei medic-pacient prin cazuri practice – 2
ore
i. Valoarea şi limitele consimţământului informat în practica medicală
curentă
ii. Valoarea şi limitele confidenţialităţii în practica medicală curentă
iii. Rolul comunicării în relaţia medic-pacient
d. Ilustrarea valorilor etice ale relaţiei medic-pacient prin cazuri practice – 2
ore
i. Accesul la îngrijirile de sănătate discutare de cazuri
ii. Drepturile pacienţilor – reglementare legislativă
iii. Rolul comitetelor de etică din spitale
e. Exemplificarea noţiunilor de greşeală şi eroare în medicină prin cazuri
concrete – 2 ore
i. Delimitarea cadrului noţiunii de malpraxis
ii. Greşeala medicală din perspectiva sistemului de malpraxis
iii. Perspectiva deontologică asupra greşelilor medicale
f. Discutarea problemelor etice la începutului vieţii pe baza unor cazuri
concrete – 2 ore
g. Discutarea problemelor etice la finalul vieţii pe baza unor cazuri concrete –
2 ore
39
h. Discutarea problemelor etice în transplantul de ţesuturi şi organe pe baza
unor cazuri concrete – 2 ore
i. Discutarea problemelor etice în genetică şi genomică pe baza unor cazuri
concrete – 2 ore
j. Discutarea problemelor etice în cercetarea pe subiecţi umani prin prisma
unor cazuri concrete – 2 ore.
DIABET ZAHARAT SI BOLI DE NUTRITIE
Nr. ore curs. 200
1. Tematică.
I. DIABETUL ZAHARAT
1. Pancreasul endocrin
a. anatomie, embriologie, imunocitochimie, genetică, imunologie,
b. insulina: structură, biosinteză şi biogenetică, secreţie, efecte şi rol fiziologic,
mod de acţiune, receptorul pentru insulină, reglarea producţiei de insulină,
c. hormonii hiperglicemiaţi pancreatici.
2. Metabolismul intermediar şi energetic al glucidelor, lipidelor şi proteinelor.
3. Definirea şi epidemiologia diabetului zaharat.
4. Clasificarea diabetului zaharat.
5. Etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1.
6. Etiopatogenia diabetului zaharat de tip 2.
7. Rezistenţa la insulină.
8. Metode de investigaţie şi diagnostic ale diabetului zaharat de tip 1si 2 şi a rezistenţei
la insulină.
9. Diabetul zaharat secundar.
10. Forme particulare de diabet zaharat.
11. Complicaţiile cronice ale diabetului zaharat de tip 2 – etiopatogenie, morfopatologie,
fiziopatologie, evoluţie.
12. Nefropatia diabetică.
13. Retinopatia diabetică.
14. Neuropatia diabetică.
15. Piciorul diabetic.
16. Riscul cardiovascular în diabetul zaharat şi sindromul metabolic.
17. Complicaţiile acute ale diabetului zaharat – patogenie, diagnostic şi tratament
a. coma diabetică cetoacidotică
b. acidoza lactică
c. coma hiperosmolară
d. coma hipoglicemică
18. Tratamentul diabetului zaharat (dieta, antidiabetice orale, insulinoterapie).

19. Educaţia în diabetul zaharat.
II. HIPOGLICEMIILE
1. Etiologia, fiziopatogenia şi clasificarea hipoglicemiilor.
2. Metode de investigare şi diagnostic al hipoglicemiilor.
3. Insulinomul.
III. ALTE AFECŢIUNI METABOLICE
1. Sindroamele dislipidemice – etiopatogenie, clasificare, diagnostic şi tratament.
2. Hiperuricemii –diagnostic, tratament.
3. Hemocromatoza – diagnostic, tratament.
4. Boala Wilson – diagnostic, tratament.
5. Porfirii – diagnostic, tratament.
6. Erorile înnăscute ale metabolismului intermediar – diagnostic, tratament.
7. Tulburările electrolitice şi ale echilibrului acidobazic.
IV. NUTRIŢIE
1. Principiile alimentaţiei sănătoase.
2. Noţiuni despre macro şi micronutrienţi.
3. Principii de alimentaţie în diverse afecţiuni.
4. Principii de gastrotehnie.
5. Comportamentul alimentar sănătos.
6. Tulburări de nutriţie şi comportament alimentar.
7. Alimentaţia parenterală (principii, indicaţii, contraindicaţii, reacţii adverse).
V. DIABETOLOGIE ŞI NUTRITIE PEDIATRICA:
1. Explorarea metabolismului hidrocarbonatelor la copil
2. Explorarea metabolismului lipidic la copil
3. Hiperglicemiile nou-născutului, sugarului şi copilului
4. Hipoglicemiile nou-născutului, sugarului şi copilului
5. Diabet zaharat insulino-depedent tipul I
6. Acidocetoza şi coma diabetică
7. Hiperlipemiile familiale
8. Hiperuricemiile
9. Obezitatea sugarului şi copilului
10. Tratamentul dietetic în diabetul zaharat şi alte boli nutriţionale ale copilului
2. Barem activitati practice
a. Efectuarea tehnicilor de explorare a metabolismului glucidelor (10)
b. Efectuarea tehnicilor de explorare a metabolismului lipidic (10)
c. Tehnicile de reechilibrare hidroelectrolitică şi acidobazică (10)
d. Efectuarea manevrelor urgente de tratament în coma şi acido-cetoza diabetică
(10)
e. Interpretarea testelor funcţionale hepatice (10)
41
f. Interpretarea testelor funcţionale metabolice (20)
ENDOCRINOLOGIE PEDIATRICA
Nr. ore curs. 120
1. Tematică.
1. Cresterea celulara. Diferentierea si formarea cartilajului de crestere si a osului.
Cresterea embrio-fetala. Cresterea postnatala .Originea fetala a bolilor adulte
2. Cresterea in tarile in curs de dezvoltare /tranzitie. Sporul secular de crestere.
Controlul genetic al cresterii. Controlul hormonal al cresterii. Factorii de mediu si
cresterea
3. Evaluarea cresterii- tehnici de somatometrie. Tehnici de determinare a maturizarii
scheletale. Ghiduri pentru selectarea copiilor cu statura mica pentru referare spre
diagnostic in practica clinica pediatrica
4. Statura mica de etiologie cunoscuta : statura mica de cauza primara : displaziile
scheletice, boli cromozomiale, sindroame genetice, nanisme primordiale
5. Nanismul SGA
6. Statura mica de cauza secundara – boli nonendocrine
7. Statura mica de cauza secundara – boli endocrine non GH-IGF1 dependente
8. Statura mica datorata tulburarii axei GH-IGF1: etiologie, diagnostic
9. Statura mica de etiologie necunoscuta (ISS): bazele moleculare ale ISS. Axul GHIGF1 in ISS. Variantele de normal ale staturii mici .Diagnosticul si managementul
ISS
10. Tratamentul staturii mici cu rhGH si rh IGF1
11. Deficitul de hormon de crestere in perioada de tranzitie copilarie-adult –management
12. Statura inalta – etiologie, management
13. Obezitatea la copil – factori conditionali genetici, epigenetici si programele de
dezvoltare, factorii de mediu,factorii alimentari
14. Obezitatea la copil: obezitatea nonsindromica, obezitatea sindromica; impactul
metabolic al obezitatii in copilarie;
15. Tulburarile metabolismului apei : Diabetul insipid, tulburarile setei, SIADH.
Enurezisul primar
16. Boli tiroidiene ale nou-nasutului si sugarului
17. Hipotiroidismul si tireomegalia in copilarie si adolescenta
18. Hipertiroidismul in copilarie si adolescenta
19. Tumorile tiroidiene in copilarie si adolescenta
20. Steroidogeneza normala : sinteza, reglare, evaluare clinica si de laborator
21. Hiperplazia adrenala congenitala
22. Hiperadrenocorticismul-endogen si exogen in copilarie.Tumori adrenale in copilarie
23. Hipoadrenocorticismul in copilarie
24. Patologia medulosuprarenala in copilarie
25. Managementul tulburarilor de dezvoltare sexuala in copilarie
26. Genetica si reglarea neuroendocrina a debutului pubertar
27. Pubertatea normala- biometrie, stadializare, variante geografice, trend secular
28. Adrenarha si telarha precoce
29. Pubertatea precoce- etiologie; diagnostic ; tratament
30. Pubertatea intarziata- etiologie, algoritm de diagnostic, tratament
42
31. Micropenisul, hipospadiasul , criptorhidism, ginecomastia- la baieti
32. Anomalii menstruale la pubertate
33. Hirsutismul si SOPC la adolescente
34. Tulburari ale homeostaziei minerale : hipocalcemia la nou nascut, sugar, copil si
adolescent
35. Tulburari ale homeostaziei minerale : hipercalcemia la nou nascut, sugar, copil si
adolescent
36. Hipertensiunea arterial la copil si adolescent– consideratii endocrine
37. Urgente endocrino-pediatrice la copil
38. Neoplazii Endocrine multiple. Sindroame poliautoimune- particularitati la varsta
copilariei
2. Barem activitati practice
1. Competente in diagnosticul si tratamentul afectiunilor endocrine la copil
2. Activitatea de asistenta medicala a pacientilor (toate tipurile majore de patologie
endocrina), cu responsabilitate directa, sub supravegherea medicului indrumator
/ coordonator (zilnic);
3. Program de consultatii in ambulatoriu – 1 zi pe saptamana, sub supravegherea
medicului indrumator /coordonator.
4. Garzi 1/luna –facultativ, in clinicile in care acestea sunt posibile
5. Prezentari de cazuri clinice (saptamanal).
6. Intalniri multidisciplinare – lunar.
7. Prezentare de articol sau ghid (saptamanal).
8. Prescriere si intepretare analize laborator (zilnic).
9. Anamneza si evaluarea copilului cu probleme de crestere – 50 cazuri
10. Anamneza si evaluarea copilului cu probleme de dezvoltare si diferentiere
sexuala – 10 cazuri
11. Biometria clinica – 50 cazuri
12. Varsta osoasa, metode multiple – 30 radiografii
13. Prognosticul de crestere, talia asteptata – 50 cazuri
14. Counseling in gonozomopatii – 10 cazuri
15. Counseling in anomaliile de diferentiere sexuala – 5 cazuri
43
TEMATICA pentru examenul de medic specialist –specialitatea ENDOCRINOLOGIE
I. PROBA SCRISA
II. PROBA CLINICA
III. PROBA CLINICA
IV. PROBA PRACTICA
I. PROBA SCRISA
1. Adenohipofiza si neurohipofiza.
2. Adenoame hipofizare functionale.
3. Adenoame hipofizare nefunctionale.
4. Insuficienta hipofizara a adultului
5. Statura mica
6. Neurohipofiza si hipotalamusul.
7. Diabetul insipid, SIADH
8. Craniofaringiomul
9. Tiroida – morfologie, fiziologie, explorare morfofunctionala.
10. Tireotoxicoze –clasificare.
11. Gusa polinodulara toxica, nodulul autonom
12. Boala Graves – Basedow.
13. Criza tireotoxica.
14. Tiroidite.
15. Insuficienta tiroidiana a adultului.
16. Insuficienta tiroidiana a copilului.
17. Coma mixedematoasa.
18. Patologia deficitului de iod – gusa endemica.
19. Nodulul tiroidian.
20. Cancerul tiroidian.
21. Sindroamele de scădere a sensibilitații hormonilor tiroidieni (include si rezistenta la
hormoni tiroidieni).
22. Paratiroida – morfologie, fiziologie, explorare morfofunctionala.
23. Hiperparatiroidism primar si secundar.
24. Hipercalcemia acuta.
25. Hipoparatiroidismul. Hipocalcemia acuta.
44
26. Corticosuprarenala – morfologie, fiziologie, explorare morfofunctionala.
27. Insuficienta corticosuprarenala cronica primara.
28. Sindroamele poliglandulare autoimune
29. Insuficienta suprarenala acuta.
30. Tumorile suprarenalei.
31. Sindromul Cushing – toate formele.
32. Corticoterapia.
33. Hiperplazia adrenala congenitala
34. Hiperaldosteronismul primar.
35. Medulosuprarenala – morfologie, fiziologie, explorare morfofunctionala.
36. Feocromocitomul si paragangliomul.
37. Neoplazii endocrine multiple.
38. Diferentierea sexuala normala.
39. Pubertatea fiziologica.
40. Pubertatea precoce si intarziata.
41. Cromozopatiile sexuale – Sdr Klinefelter si Turner
42. Pricipalele tulburari de dezvolare si diferentiere sexuala (46,XX,DSD; 46,XY,DSD)
43. Ginecomastia.
44. Ovarul – morfologie, fiziologie, explorare morfofunctionala.
45. Amenoreea primara si secundara
46. Sindromul ovarului polichistic.
47. Hirsutismul.
48. Contraceptia hormonala.
49. Menopauza.
50. Testiculul – morfologie, fiziologie, explorare morfofunctionala
51. Insuficienta testiculara
52. Disfunctia erectila
53. Investigarea si tratamentul infertilitatii de cuplu.
54. Pancreasul endocrin – morfologie, fiziologie.
55. Metode de investigatii si diagnostic ale diabetului zaharat si rezistentei la insulina.
56. Clasificarea diabetului zaharat.
57. Diabetul zaharat tip 1.
45
58. Diabetul zaharat tip 2.
59. Diabet zaharat secundar endocrin.
60. Coma diabetica cetoacidozica si hiperosmolara.
61. Hipoglicemiile.
62. Coma hipoglicemica.
63. Obezitatea.
64. Sindroame lipodistrofice
65. Tulburari de comportament alimentar – anorexia nervoasa, bulimia.
66. Rolul hormonilor in metabolismul intermediar al glucidelor.
67. Rolul hormonilor in metabolismul intermediar al lipidelor.
68. Rolul hormonilor in metabolismul intermediar al proteinelor.
69. Tulburari electrolitice
70. Osteoporoza
71. Defecte de mineralizare osoasa
72. HTA secundara endocrina.
73. Tumori neuroendocrine.
74. Receptorul endocrin si patologia de receptor.
75. Hormoni/preparate hormonale folosite pentru cresterea performantei sportive.
II si III. DOUA PROBE CLINICE (2,3,4)
1. Acromegalie/gigantism.
2. Prolactinom.
3. Boala Cushing si sindroamele Cushing.
4. Adenoame hipofizare clinic nefunctionale.
5. Insuficienta hipofizara a adultului.
6. Nanism hipofizar.
7. Craniofaringiom.
8. Diabet insipid.
9. Tireotoxicoze .
10. Oftalmopatie Graves.
11. Insuficienta tiroidiana (adult,copil).
12. Mixedem congenital.
13. Tiroidite.
14. Gusa endemica.
15. Nodul tiroidian.
16. Cancer tiroidian.
17. Sindroamele de scădere a sensibilitații hormonilor tiroidieni
18. Hiperparatiroidism.
19. Hipoparatiroidism.
20. Insuficienta cortico-suprarenala cronica primara.
21. Insuficienta corticosuprarenala acuta.
22. Tumora suprarenala nefunctionala
23. Hiperplazia adrenala congenitala
24. Hiperaldosteronism.
25. Feocromocitom/paragangliom.
26. Sindrom Klinefelter.
27. Sindrom Turner.
28. Sindromul de rezistenta la androgeni.
29. Amenoree
30. Sindromul ovarului polichistic.
31. Hirsutism.
32. Infertilitate de cuplu.
33. Pubertate precoce.
34. Pubertate tardiva.
35. Tulburari de menopauza.
36. Sindrom hipoglicemic
37. Diabet zaharat.
38. Patologie endocrina iatrogena.
39. Ginecomastie.
40. Insuficienta testiculara.
41. Obezitate.
42. Osteoporoza.
43. Tumori neuroendocrine.
III. PROBA PRACTICA de laborator
1. Imunodozarea hormonilor:
– GH
– IGF-1
– ACTH
– FSH/LH
– PRL
– TSH
– T4/T3 liberi si totali
– Calcitonina
– PTH
– Cortizol plasmatic / cortizol liber urinar
– Aldosteron, renina
– Insulina – peptidul C
– Estrogeni plasmatici
– Progesteron plasmatic, 17 OH-progesteron,
– Testosteron plasmatic total si liber, DHEA (dehidroepiandrosteron)
– SHBG
– AMH
– betaHCG (hormon gonadotrop corionic uman)
– Cromogranina
– Serotonina
– Enolaza neuronspecifica
– 5HIIA urinar
2. Dozare metanefrine si normetanefrine sange si urina.
3. Colesterolemie, trigliceridemie si lipidograma.
4. Hemoglobina glicozilata.
5. Ionograma sanguina si urinara.
6. Testul hiperglicemiei provocate cu determinarea de glicemie si GH.
7. Teste de hipoglicemie provocata cu insulina i.v.
8. Testul de simulare cu ACTH 1-24.
9. Testele de inhibitie la dexametazona.
10. Proba de deshidratare.
11. Scintigrama de tiroida, suprarenale, paratiroide.
12. Echografie tiroida, suprarenale, paratiroide, ovare.
13. Radiografii pentru stabilirea varstei osoase.
14. Radiografii de oase in patologia endocrina.
15. Tomografie computerizata.
16. RMN
17. Punctie biopsie cu ac fin a tiroidei.
18. Imunohistochimie
19. Spermograma.
20. Testul Barr, cariotip.
21. Auxologie, curbe de crestere
22. DXA – (densitometria osoasa prin absorbtie duala cu raze X).
23. FRAX
24. Densitometria osoasa cu ultrasunete.
25. Octreoscan

BIBLIOGRAFIE
1. „Endocrinologie pentru studenti si rezidenti”, sub redactia Catalina Poiana,Simona Fica, Editura Universitara „Carol Davila”, 2015
2. „Indreptar practic de endocrinologie”, Georgescu CE, Editura Medicala Universitara Iuliu Hatieganu, Cluj-Napoca, 2013
3. „Endocrinologie. Ghid de diagnostic si tratament in bolile endocrine” sub redactia Eusebie Zbranca, Editura Polirom, 2008
4. „Note de curs in Endocrinologie” coordonator Ionela Pascanu, Editura University Press Tg Mures, 2015
5. Harrison’s Endocrinology, 4th Edition, Edited by J. Larry Jameson McGraw-Hill Education
6. Greenspan’s Basic and Clinical Endocrinology, Ninth Edition, David G. Gardner,Dolores Shoback, (McGraw-Hill, 2011)
7. http://www.endotext.org/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *