Alexandru Rafila despre posibilitatea apariţiei de coronavirus în România: Nu poate fi exclus riscul, chiar dacă probabilitatea e redusă

Stiri

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat că există şi pentru România riscul apariţiei unor cazuri de coronavirus, chiar dacă probabilitatea este redusă.

“Probabil o să existe alertă la nivel global instituită de OMS şi trebuie şi noi să ne conformăm. (…) Riscul există (pentru România – n. r.), nu poate fi exclus, dar, dacă vedem că în afara Chinei până în momentul de faţă sunt 6-7 cazuri, atunci probabil că discutăm de o probabilitate redusă, dar cu siguranţă nu putem să excludem apariţia şi unui caz şi în România şi în UE în general”, a afirmat Rafila, la Ministerul Sănătăţii.

El a precizat că există un set de măsuri de alertare a unităţilor de sănătate publică şi a tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a medicilor de familie. “Noi am făcut nominalizarea unităţilor sanitare care să primească pacienţi. Este vorba despre spitalele de boli infecţioase ‘Matei Balş’ şi ‘Victor Babeş’ din Bucureşti şi cele de boli infecţioase din Iaşi, Cluj şi Timişoara. S-a stabilit achiziţia de reactivi şi pilotarea diagnosticului de laborator în cazul apariţiei unor cazuri suspecte şi bineînţeles există un set de măsuri de alertarea a unităţilor de sănătate publică şi a tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a medicilor de familie privind definiţia de caz astfel încât să fie informaţi dacă vin în contact cu o persoană care este suspectă”, a susţinut profesorul doctor.

În ceea ce priveşte măsurile de la aeroport, Rafila a arătat că ele sunt similiare cu cele utilizate în timpul pandemiei de gripă. Acesta a arătat că va fi dispoziţia călătorilor un set de informaţii, iar oamenii vor avea posibilitatea să achiziţioneze termoscanere care să evidenţieze eventualele persoane cu febră. De asemenea, vor fi constituite echipe care să asigure permanenţa serviciilor medicale în aeroporturile internaţionale.

Managerul Institutului “Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel, a afirmat că Ministerul Sănătăţii a recomandat Ministerului Transporturilor să ia în calcul achiziţionarea de camere termice pentru determinarea pacienţilor cu febră. “Este vorba despre un nou virus. Acest nou virus are o altă structură genetică şi ca atare primerii sunt puşi la dispoziţie de către OMS printr-o companie din Germania de unde îi şi noi. Există o singură filieră ca să nu spună lumea că am luat din altă parte şi este standardizată. Vom avea un diagnostic cât se poate clar”, a mai afirmat managerul.

Secretarul de stat Nelu Tătaru a amintit că la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a instituit grupul de lucru pentru monitorizarea şi managementul posibilelor infecţii cu coronavirus. Grupul se va întâlni săptămânal sau de câte ori este nevoie. “S-a luat în discuţie şi gripa aviară şi sezonul gripal care a început şi s-a stabilit un set de măsuri pentru prevenire, diagnosticare şi tratament”, a spus Tătaru. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns