Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct de organizarea sa, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila

„Acest proces de descentralizare a rezidenţiatului, care a început în urmă cu un an, va continua, astfel încât universităţile să aibă principala prerogativă nu numai în pregătirea efectivă a rezidenţilor, prin cadrele didactice sau îndrumătorii de rezidenţiat, ci să se ocupe în mod direct de organizarea rezidenţiatului, (…) urmărirea rezidenţilor şi am făcut un pas […]

Continue Reading

Ministerul Sănătății anunță primele avize de oportunitate din programul de 13 miliarde de lei pentru dezvoltarea infrastructurii medicale

Astăzi au fost emise primele avize de oportunitate în vederea implementării proiectelor deinvestiții din cadrul Programului Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti care se derulează în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. ”Mă bucur că punem în linie dreaptă un proiect interministerial care produce efecte concrete pentru sistemul public de sănătate, pentru spitale, […]

Continue Reading

Briefing de presă susținut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila la finalul ședinței de Guvern de miercuri legat de deciziile ce vin în sprijinul persoanelor care suferă de afecțiuni oncologice, al tinerilor care au nevoie de îngrijiri medicale și al pacienților care au nevoie de medicamente inovative

O să încerc să trec repede în revistă câteva dintre măsurile cuprinse în ordonanța de urgență aprobată astăzi de Guvernul României. O parte din ele sunt lucrate împreună cu – vreau să precizez acest lucru de la bun început – cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și le mulțumesc colegilor de la CNAS pentru […]

Continue Reading

Pași concreți pentru realizarea primului Centru de Excelență pentru Diagnosticare și Tratament cu Protonoterapie

În cadrul unui workshop organizat de Ministerul Sănătății, împreună cu Comisia Europeană (DG Reform) și cu participarea experților în protonoterapie (ingineri radiologi, medici, organizații profesionale specializate), ministrul Sănătății Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila și secretarul de stat Alexandru Rogobete au declarat că licitația pentru primul Centru de Excelență pentru Diagnosticarea și Tratamentul cu Protonoterapie ar […]

Continue Reading

Briefing susținut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila la finalul ședinței de guvern : a fost alocat către bugetul Ministerului Sănătății suma de 1,9 miliarde de lei

Alexandru Rafila: Da, bună ziua. Mulțumesc frumos pentru oportunitatea de a vă transmite câteva mesaje după ședința de guvern de astăzi. Pentru Ministerul Sănătății și, de fapt, pentru sistemul de sănătate din România, o veste extrem de importantă: e vorba de alocarea, către bugetul Ministerului Sănătății, a unei sume de 1,9 miliarde de lei. Colegul […]

Continue Reading

Colegiul Medicilor din România : ”Afirmația ministrului Sănătății, conform căreia proiectul CMR ar crește costul poliței de asigurare la 1000 de Euro pe lună, nu are o bază reală.”

„Legea malpraxisului trebuie modificată şi trebuie adaptată. Există două elemente aici: unul care se referă la protejarea personalului medical, nu numai a medicilor, pentru că şi asistenţii medicali trebuie să beneficieze de acest lucru, dar trebuie să existe totuşi un sistem de asigurări pe care îl încheie personalul medical care pe de o parte să […]

Continue Reading

Ministerul Sănătății sprijină dezvoltarea continuă a serviciilor medicale din ambulatoriile de specialitate

În cursul zilei de astăzi, 30 aprilie 2024, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut o întâlnire de lucru cu președintele Asociației Profesionale a Medicilor din Ambulator (APMA), dr. Cosmin Alexandrescu și delegația APMA formată din dr. Cristina Dragnea, dr. Raluca Alexe, Flaviu Petrica, dr. Simona Frasie și dr. Cristina Bogdan. În cadrul […]

Continue Reading

Guvernul a aprobat Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești

Mihai Constantin : Vreau să continui sesiunea de informare publică prin a vă atrage atenția asupra investițiilor în sănătate, care s-au aflat și astăzi în atenția Guvernului, pentru a asigura oamenilor condiții mai bune de îngrijire în unitățile medicale. După evenimentul recent de lansare a caravanelor medicale pentru zone defavorizate la care ați fost invitat […]

Continue Reading

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că Ordonanţa de Urgenţă adoptată joi de Guvern prevede venituri mai mari pentru asistenţii medicali cu 30% şi pentru medici cu 8%, acordate în două tranşe, din lunile martie şi iunie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că Ordonanţa de Urgenţă adoptată joi de Guvern privind majorarea salariilor de bază ale personalului medical prevede venituri mai mari pentru asistenţii medicali cu 30% şi pentru medici cu 8%, acordate în două tranşe, din lunile martie şi iunie. „Pentru asistenţii medicali, cumulativ cu cei 5% acordaţi la începutul […]

Continue Reading

Briefing de presă la finalul ședinței de guvern susținut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, medicii Patriciu Achimaș Cadariu și Michael Schenker, și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin

Mihai Constantin: Bună ziua și mulțumesc că ne urmăriți la informarea pentru public prin intermediul presei acreditate la Palatul Victoria după ședința săptămânală de guvern. Vreau să încep prin a puncta și a repeta un angajament pe care premierul Marcel Ciolacu l-a anunțat la începutul ședinței, și anume că a cerut tuturor instituțiilor implicate să […]

Continue Reading