Doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală au fost reținuți miercuri de procurorii Parchetului Tribunalului București

Stiri

Doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală au fost reținuți miercuri de procurorii Parchetului Tribunalului București. Ei sunt acuzați că „au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină” pentru pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care „apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață”. Corpul de Control al Ministerului Sănătății și Colegiul Medicilor București au făcut propriile anchete în acest caz, în urma cărora anunțaseră, în aprilie, că nu au fost găsite nereguli.

Amintim că ancheta a fost deschisă de Parchet după ce directorul de îngrijiri al unității medicale a acuzat că în perioada 4-7 aprilie la Secția de Anestezie-Terapie Intensivă au decedat 17 pacienți după ce le-a fost redusă doza de Noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați. 

Parchetul Tribunalului București a anunțat reținerea a două doctorițe (M.M.A. și P.M.), medici specialiști Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, ele urmând să fie duse în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Unul dintre medici (M.M.A.) este cercetat pentru tentativă de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) și omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de către o persoană care a săvârșit anterior o tentativă de omor). Celălalt medic, P.M., este cercetată pentru omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei).

Acuzațiile aduse de procurori:

. „Având ca scop provocarea decesului unor pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață, acestea au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanță esențială în terapie intensivă, cu rol în menținerea tensiunii arteriale), cu consecința scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

. La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00”.

În același dosar, a fost reținută și o asistentă medicală (C.M) de la Secția ATI a Spitalului, acuzată de mărturie mincinoasă în formă continuată.

„În sarcina acesteia s-a reținut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 și 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declarații mincinoase și nu a spus tot ce știe cu privire la aspecte esențiale ale cauzei”, spun procurorii.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .