Federația „Solidaritatea Sanitară” continuă seria protestelor premergătoare grevei generale

Stiri

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) continuă seria acțiunilor de avertizare, prealabile grevei generale, cu două acțiuni de protest care se vor desfășura mâine, 08.02.2024:

– în intervalul orar 12.00 – 14.00 cel puțin 300 de membri ai Federației „Solidaritatea Sanitară” din toată țara vor picheta Ministerul Sănătății;

– în intervalul orar 14.00 – 15.00 cca. 250 de membri vor protesta în fața Ministerului Muncii și Solidarității Sociale;

Motivul protestelor îl constituie susținerea setului de revendicări comune, convenite de cele două federații reprezentative, așa cum sunt prezentate în anexă.

Nemulțumirea membrilor Federației „Solidaritatea Sanitară” este accentuată de atitudinea de care Guvernul a dat dovadă la negocierea din data de 05.02.2024. În cadrul acelei întâlniri reprezentanții FSSR au constatat că oferta Guvernului nu doar că este insuficientă raportat la așteptările legitime ale angajaților din sănătate (exprimate prin revendicări), ci și lipsită de onestitate. Astfel, deși anterior Guvernul a anunțat public intenția unei creșteri cu 20% (pentru întreg anul 2024) a anvelopei salariale/fondului de salarii (care ar însemna, în medie, o creștere cu 20% a veniturilor salariale), la întâlnirea din 5 februarie ne-au comunicat că „s-au înțeles” să crească doar salariile de bază cu 20% (care înseamnă că angajații din sănătate vor beneficia, în medie, de o creștere cu doar 13,9% a veniturilor salariale), refuzând aplicarea creșterilor asupra tuturor drepturilor salariale.

Un astfel de comportament poate fi explicat fie prin faptul că Guvernul nu înțelege conceptele pe care le utilizează în spațiul public, fie că este de rea credință. După ce reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” le-au explicat reprezentanților Guvernului sensul ofertei publice inițiale, încercând să pornească negocierile salariale de la acest nivel, oficialii guvernamentali și-au menținut intenția de-a legifera o creștere medie a veniturilor salariale de doar 13,9% pentru întregul an 2024.

Acest joc de-a alba-neagra, în care adevăratele intenții sunt ascunse de aparențe menite să genereze angajaților din sănătate iluzia unor creșteri salariale mai mari decât în realitate, va deveni lesne vizibil tuturor angajaților din sănătate în următoarele zile, odată cu aplicarea creșterii salariilor de bază cu 5% (prima tranșă a creșterii din cei 20% pentru anul 2024): aceștia vor constata că, creșterea reală a veniturilor salariale medii este de doar 3,4% în loc de 5%.

Faptul că acest comportament lipsit de onestitate față de angajații din sănătate, care trădează lipsa de respect la adresa lor, a fost dublat de refuzul onorării angajamentelor pe care Guvernul le-a asumat public în cadrul negocierilor din anul 2023 față de membrii Federației „Solidaritatea Sanitară” și de absența dorinței de-a satisface restul revendicărilor, a determinat decizia Federației „Solidaritatea Sanitară” de a continua programul de proteste așa cum a fost stabilit.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .