Guvernul României a aprobat Hotărârea privind aprobarea Listei bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora, precum și a Listei unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave

Stiri
La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind aprobarea Listei bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora, precum și a Listei unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave.
Documentul stabilește lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora. În această listă a fost introdus si6 SARS-CoV-2.
Același act normativ stabilește și unitățile sanitare de bază în care se pot trata persoanele bolnave cu afecțiunile prevăzute în lista bolilor infectocontagioase.
 
Lista aprobată cuprinde 24 boli infectocontagioase și a fost propusă de Institutul Național de Sănătate Publică. Sunt acele tipuri de boli determinate de agenți patogeni care determină un impact rapid și major asupra stării de sănătate a persoanei bolnave și poate determina rapid apariția de focare de boli transmisibile sau declanșarea de epidemii extinse la nivel național sau internațional. Aceste boli infectocontagioase necesită identificare rapidă, declarare și insituire de măsuri imediate în scopul limitării extinderii bolii în populația generală.
Având în vedere faptul că bolile infectocontagioase sunt tratate în primul rând în spitalele și secțiile de boli infecțioase de pe teritoriul țării, lista unităților sanitare de bază în care persoanele bolnave vor fi izolate în scopul evaluării clinico-biologice și acordării serviciilor medicale necesare, cuprinde în primul rând aceste tipuri de unități sanitare.
Unitățile sanitare de bază sunt reprezentate de unități spitalicești ce au capacitatea tehnică, logistică și dispun de resursa umană calificată spre a putea trata bolile infectocontagioase ce impun izolarea persoanelor pentru tratament de specialitate și pentru prevenirea contagiunii. În funcție de capabilitățile acestor unități spitalicești, de fazele evolutive și de extinderea unei epidemii sau pandemii, sunt spitale de Faza I și de Faza II. Unitățile sanitare de bază vor interna pacienţii suspecți sau confirmați pentru una din afecțiunile prevăzute în anexa 1 şi vor asigura tratamentul formelor de boală medii, severe şi critice. Spitalele de faza I sunt reprezentate de spitalele clinice de boli infecţioase.
 
În situația în care spitalele clinice de boli infecţioase de Faza I sunt depăşite din punctul de vedere al numărului de pacienţi internaţi, precum și în funcție de specificul afecțiunii, pacienţi cu forme uşoare, medii, severe şi critice se vor trata în unități sanitare care deţin compartiment/secţie ATI, cu capacitate de ventilaţie mecanica și care se bazează pe sistemul pavilionar disponibil în majoritatea spitalelor/sectiilor judetene de boli infecţioase sau spitalelor/sectiilor judetene de pneumoftiziologie, care reprezintă Spitalele de Faza II.
Reţeaua de spitale şi unităţi sanitare ce asigura suportul pentru spitalele de Faza I şi Faza II, numite și spitale suport, precum și nominalizarea acestora, se stabileste la nivel local, printr-un protocol de colaborare sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, si cuprinde următoarele tipuri de unități sanitare:
a) spitalele judetene sau municipale de urgenţă, care pot asigura asistenţa medicală pentru celelalte urgenţe medico-chirurgicale.
b) spitalele municipale sau orăşeneşti, preponderent cele cu secţii de boli infecţioase sau pneumologie, precum şi spitalele din alte reţele decât ale Ministerului Sănătăţii (Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Apărării Naţionale, unităţi sanitare private).
În funcţie de evoluţia numărului de cazuri, în categoria spitalelor de Faza I, Faza II sau suport, pot fi incluse şi alte spitale, prin hotărâre de guvern.
 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns