Lucrările la noul sediu al Spitalului de Urgenţă al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” au demarat marţi, acesta urmând a fi construit din fonduri PNRR, cu termen de finalizare 30 iunie 2026

Stiri

Noua infrastructură medicală va fi dotată cu 490 de paturi, dintre care 400 în secțiile medicale pentru spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi și 50 de paturi pentru anestezie și terapie intensivă, la care se adaugă un corp de clădire independent, ce va deservi spațiile tehnice.

Proiectul va fi realizat la standardele de calitate în conformitate cu ultimele cerințe din domeniul medical, iar amplasarea geografică a acestuia este una strategică, în apropierea celor două Aeroporturi Internaționale, Henry Coandă Otopeni și Aurel Vlaicu Băneasa, asigurând astfel servicii medicale integrate într-una din cele mai aglomerate zone de intrare/ieșire din București, unde nu există la acest moment un spital de urgență.

Prin realizarea unei noi infrastructuri medicale în care va funcționa Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” se urmărește:

>      Îmbunătățirea gradului de satisfacție și al experienței pacienților în îngrijire printr-o nouă facilitate medicală realizată și dotată la standarde moderne;

>      Îmbunătățirea standardelor clinice, a eficienței, a rentabilității, a calității, a siguranței și a durabilității serviciilor oferite în cadrul Spitalului de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”;

>      Îmbunătățirea accesului populației, în special pentru grupurile vulnerabile de pacienți, la serviciile spitalicești de nivel înalt, sporind astfel semnificativ starea de sănătate a populației;

>      Reducerea mortalității și a numărului de decese evitabile în zona deservită;

>      Reducerea poverii dizabilităților în regiunea deservită;

>      Creșterea calității vieții și a bunăstării în regiune;

Proiectul denumit Sediu nou pentru Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” a obținut asistență financiară nerambursabilă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel că la data de 11.01.2023 a fost selecționat și aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului MS-0212, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12: Sănătate, Investiția: 12. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice.

La data de 18.01.2024 a fost semnat contractul de finanțare nr. 1231 pentru proiectul Sediu nou pentru Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, valoarea acestuia fiind de 2.040.142.140,00 lei din care valoarea eligibilă din PNRR este de 1.028.643.096,00, valoarea TVA eligibilă aferentă PNRR 195.442.188,00 lei și valoarea contribuției proprii inclusiv TVA, 816.056.856,00 lei.

La data de 29.01.2024, în prezența ministrului Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, și a Ambasadorului Republicii Turcia la București, Excelența Sa domnul Ozgur Kivanț: Altan, a avut loc ceremonia de semnare a contractului de proiectare, execuție și dotare a obiectivului de investiții Sediu nou pentru Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, contract care are o valoare de 1.240.571.360,24 lei fără TVA, reprezentând o etapă importantă în realizarea proiectului și concretizarea unor eforturi instituționale consistente.

La data de 14.06.2024 a fost obținută autorizația de construire nr. 71 – 359357  pentru execuția lucrărilor la faza Organizare de șantier, iar ordinul de începere a lucrărilor nr. 1041763 a fost emis la data de 18.06.2024.

La data de 20.08.2024 a fost semnat contractul intitulat Servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții aferente obiectivului de investiții: Sediu nou pentru Spitalul de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” în valoare de 7.487.000 lei fără TVA, parcurgându-se astfel o nouă etapă în cadrul proiectului și totodată fiind cu un pas mai aproape de realizarea dezideratului.

Valoarea contractului este de 2.040.142.140,00 lei din care valoarea eligibilă din PNRR este de 1.028.643.096,00, valoare TVA eligibilă aferentă PNRR 195.442.188,00 lei și valoare contribuție proprie inclusiv TVA 816.056.856,00 lei.

Termenul de finalizare a noului Spital de Urgență al M.A.I. „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” este de 30.06.2026.

Beneficiar: Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .