Noi reglementări privind modul de acordare a serviciilor medicale pentru pacienții cu COVID-19

Stiri

Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care se asigură accesul la îngrijiri și concedii medicale pentru persoanele asigurate care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19 și  infectate cu COVID-19, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale.

Actul normativ aprobat de Guvern modifică și completează Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, precum și OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

Astfel, a fost reglementat cadrul legal pentru posibilitatea instituirii măsurii izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia, prin decizii ale direcțiilor de sănătate publică, până la confirmarea bolii infectocontagioase prin investigații paraclinice specifice, a persoanelor cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigații paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiției de caz, persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare.

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus.

Persoanele respective au obligația informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate, în situația în care acceptă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată.

Medicii de familie vor asigura monitorizarea stării de sănătate a pacienților până la confirmarea infecției cu o boală infectocontagioasă, precum și după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigații paraclinice specifice, în cazul în care persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive definiției de caz.

Plata medicilor de familie se face prin tarif pe caz, de 105 lei, pe baza unui contract distinct, de natură civilă, care va fi încheiat de casa de asigurări de sănătate cu reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie își desfășoară activitatea.

Finanțarea serviciilor de monitorizare se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de medicii de familie care au luat în evidenţă și au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii și durata monitorizării.  Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigațiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcția de sănătate publică și pentru perioada înscrisă în acesta. De asemenea, pentru persoanele pentru care direcțiile de sănătate publică au emis documente prin care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locație declarată, certificatele de concediu medical se acordă de către medicul de familie, pe baza acestor documente, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.

Prin ordin al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS urmează să se stabilească modelul de contract, drepturile și obligațiile părților, condițiile de raportare, validare și modalitatea de plată, precum și sancțiunile aplicabile pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns