Șeful CNAS a fost demis de premier. Vasile Ciurchea este propunerea pentru șefia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Stiri

A fost demis președintele interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, în urma scandalului legat de sistemul informatic al Cardului de Sănătate. În locul lui, e propus unul dintre foștii șefi ai Casei. Vasile Ciurchea este însă anchetat de DNA pentru corupție într-un dosar cu prejudiciu de 16 milioane de euro, legat tot de cardul de Sănătate.

Blocarea pentru trei săptămâni a întregului sistem informatic și reacția întârziată a conducerii instituției au dus la demiterea șefului intermiar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Răzvan Vulcănescu a fost retrogradat vicepreședinte, iar Vasile Ciurchea, unul dintre foștii șefi ai instituției, revine pe post. Surse din minister susțin că acest nume nu a fost opțiunea ministrului Sănătății.

Sub conducerea lui Vasile Ciurchea la CNAS a fost implementat sistemul cardului naţional de sănătate, după mai mulți ani de amânări. În 2016, Ciurchea a demisionat, iar la scurt timp DNA a început urmărirea penală pe numele său.

Vasile Ciurchea este cercetat, alături de alți șefi din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, de DNA într-un dosar de corupție în care prejudiciul este estimat la peste 16 milioane de euro. Faptele cercetate de procurori vizează contractele încheiate privind sistemul informatic.

Viorica Dăncilă a anunțat că marți îl va demite pe președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, dacă acesta nu își va da demisia. Premierul a afirmat că a cerut Ministerului Sănătății o nouă propunere pentru conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

„Astăzi am trimis corpul de control al primului ministru la Casa Asigurărilor de Sănătate. După cum știți am cerut demisia domnului Vulcănescu. Mâine dacă nu își va prezenta demisia îl demit și am cerut o propunere ministrului Sănătății. Mâine vom cere o nouă nominalizare”, a anunțat Viorica Dăncilă, la Antena 3.

Sistemul informatic al Cardului de sănătate a avut probleme încă de la început. Situația de acum, cea mai gravă, a generat multe reacții în spațiul public.

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a demisionat din funcție la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui în urma declaraţiilor potrivit cărora „oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”.

Declarațiile au fost lansate în contextul blocajului de peste două săptămâni al sistemului informatic al cardurilor de sănătate.

Oficialii Serviciului de Telecomunicații Speciale, care se ocupă de găzduirea serverelor cardului de Sănătate, au declarat pentru TVR că CNAS este exclusiv răspunzătoare de această defecțiune.

Baza de date a platformei informatice din sănătate nu mai are mentenanţă din luna ianuarie. CNAS a lansat o licitaţie, dar a fost contestată.

Ministrul Sănătăţii a hotărât achiziţia în regim de urgenţă a acestor servicii, iar până la sfârșitul săptămânii sistemul ar urma să fie repornit.

Corpul de Control al Ministerului Sănătății urmează să finalizeze raportul după controlul la CNAS și va sesiza DNA.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns