Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, organizează concurs, în conformitate cu
prevederile O.M.S. nr.166/2023, pentru ocuparea urmatoarelor posturi contractual vacante:
- doua posturi vacante cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea
medicină de urgență, în cadrul UPU- perioadă nedeterminată; - doua posturi vacante cu normă întreagă de medic rezident anul V confirmat în
specialitatea medicină de urgență, în cadrul UPU- perioadă nedeterminată;
Condițiile generale de participare la concurs:
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de
Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele
specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la
Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza
adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice
potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra
autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra
înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post
incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a
intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa
funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru
săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei
funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul
naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor
persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi
funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru
domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea
Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul
bugetar plătit din fonduri publice.
2
Condiţiile specifice de participare la concurs:
a) Pentru medic specialist confirmat în specialitatea medicină de urgență - diplomă de licență în medicină;
- certificat de medic specialist în specialitatea medicină de urgență;
- vechime în specialitate: stagiu de rezidențiat terminat.
b) Pentru medic rezident anul V confirmat în specialitatea medicină de urgență - diplomă de licență în medicină;
- promovarea examenului de verificare a cunoștințelor prevăzute de curriculum de pregătire
aferent anului de formare; - adeverință de confirmare ca medic rezident aflat în ultimul an de pregătire, confirmat în
specialitatea medicină de urgență
Cerințe specifice de participare la concurs, prevăzute la art.542 alin. (1) și (2) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare:
(1) Contractul individual de muncă se încheie între persoana care îndeplineşte condiţiile pentru
a fi angajată pe o funcţie contractuală şi autoritatea sau instituţia publică, prin reprezentantul său legal,
în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu
respectarea următoarelor cerinţe specifice:
a) persoana să aibă cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a
statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) persoana să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) persoana să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) persoana să îndeplinească condiţiile de studii necesare ocupării postului;
e) persoana să îndeplinească condiţiile de vechime, respectiv de experienţă necesare ocupării
postului, după caz;
f) persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii
naţionale, contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra
înfăptuirii justiţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de
a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit
pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării
unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) contractul să nu conţină clauze de confidenţialitate sau, după caz, clauze de neconcurenţă.
(2) Prin excepţie de la condiţia prevăzută la alin. (1) lit. a) pot fi angajaţi şi cetăţeni străini, cu
respectarea regimului stabilit pentru aceştia prin legislaţia specifică şi legislaţia muncii.
Pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele
documente:
a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr.1, atașat la anunț;
b) copia de pe diploma de licenţă şi certificatul de specialist/ adeverință de la unitatea angajatoare
prin care se confirmă anul și specialitatea ca medic rezident;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art.
455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea
profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului
Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România;
3
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni
prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la
persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor,
precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional
de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din
cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau
privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi
sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea
psihologică a unei persoane;
h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul
de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării
concursului;
i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în
termen de valabilitate;
j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume,
după caz;
k) curriculum vitae, model comun European;
l) taxa de participare la concurs în cuantum de 150 RON, plătită la casieria unității.
Documentele prevăzute la lit. d) şi f) sunt valabile 3 luni şi se depun la dosar în termen de
valabilitate.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și
calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sanatatii. Pentru candidaţii cu
dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie
însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b), c), i) şi j), precum şi copia certificatului de încadrare
într-un grad de handicap, vor fi prezentate însoţite de actele originale, care vor fi verificate pentru
conformitate de către persoana desemnată pentru înscrierea candidaților.
Concursul va avea loc la sediul Spitalului Judetean de Urgenta Alba Iulia, B-dul Revolutiei
1989, nr.23, Alba Iulia, și va consta în următoarele etape:
- selecţia dosarelor pentru înscriere (A) şi pentru stabilirea punctajului rezultat din analiza şi
evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice pentru proba suplimentară de departajare (proba
D), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin; - proba scrisă (proba B);
- proba clinică sau practică în funcţie de specificul postului publicat la concurs (proba C).
Calendarul desfășurării concursului/examenului
- Perioada depunere dosare concurs: 15.05.2025-28.05.2025
- Selecţia dosarelor pentru înscriere (A) şi pentru stabilirea punctajului rezultat din analiza şi
evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice pentru proba suplimentară de departajare (proba
D), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin: 29.05.2025-30.05.2025 - Afișare rezultat la selecţia dosarelor pentru înscriere (A) şi pentru stabilirea punctajului rezultat
din analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice pentru proba suplimentară de
departajare (proba D), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin depuse de candidați: 30.05.2025 - Depunerea contestaţiilor privind rezultatul la selecţia dosarelor pentru înscriere (A) şi pentru
stabilirea punctajului rezultat din analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice pentru
4
proba suplimentară de departajare (proba D), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin depuse de
candidați: 02.06.2025 - Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor la selecţia dosarelor pentru înscriere (A) şi pentru
stabilirea punctajului rezultat din analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice pentru
proba suplimentară de departajare (proba D), prevăzută în anexa nr. 3 la ordin depuse de
candidați: 03.06.2025 - Desfășurare probă scrisă: 23.06.2025
- Afisare rezultate probă scrisă: 23.06.2025
- Depunerea contestaţiilor privind rezultatele la proba scrisă: 24.06.2025
- Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor la proba scrisă: 25.06.2025
- Desfășurare probă clinică/practică: 26.06.2025
- Afisare rezultate probă clinică/practică: 26.06.2025
- Depunerea contestaţiilor privind rezultatele la proba clinică/ practică: 27.06.2025
- Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor la proba clinică/ practică: 30.06.2025
- Afişarea rezultatului final al concursului: 01.07.2025
Inscrierile la concurs ( locul de depunere a dosarelor deconcurs) se fac la sediul Spitalului
Judetean de Urgenta Alba Iulia, B-dul Revolutiei 1989, nr.23, Alba Iulia in termen de 10 zile
lucratoare de la data publicarii anuntului de concurs, respectiv in perioada 15.05.2025-
28.05.2025, in intervalul orar 8-15 .
Înscrierile se fac în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului.
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere, cu mențiunea „admis” sau „respins”, se vor afişa la
avizierul şi pe site-ul spitalului în data de 30.05.2025.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se va face prin specificarea punctajului
final al fiecărui candidat și a mențiunii ”admis” sau ”respins”, prin afișarea la sediul spitalului și pe
pagina de internet, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidaţii declaraţi admişi la etapa precedentă.
Rezultatele finale se afișează la sediul spitalului precum și pe pagina de internet, în termen de o
zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor pentru ultima probă, prin
specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii ”admis” sau ”respins”.
Tematica si bibliografie:
I. PROBA SCRISĂ
II. PROBA CLINICĂ – URGENȚE MEDICALE / URGENȚE CHIRURGICALE
III. PROBA PRACTICĂ
I. PROBA SCRISĂ DIN URMĂTOARELE SUBIECTE:
ANESTEZIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ
- Fiziopatologia durerii.
- Anestezice locale.
- Analgetice majore (morfinice).
- Analgetice non morfinice.
- Anestezicele volatile.
- Substanțe sedative, hipnotice, psihotrope.
- Sistemul nervos vegetativ (anatomie, fiziologie). Farmacologia drogurilor cu acțiune
vegetativă (colinergice, parasimpatolitice, catecolamine, simpatolitice). - Substanțe cu acțiune miorelaxantă.
- Tehnici de anestezie loco-regională.
- Tehnici de anestezie generală.
- Tehnici de analgezie .
5 - Analgezie-sedare în condiții prespitalicesti.
- Menținerea libertății căilor respiratorii; masca laringiană, intubatia traheală, traheostomia.
- Grupele sanguine. Transfuzia de sânge și fracțiuni; autotransfuzia.
- Accidente și incidente ale transfuziei sanguine.
- Fiziopatologia generală a stării de șoc.
- Șocul hipovolemic.
- Șocul cardiogen.
- Infecție. Sepsis. Șoc septic.
- Soluții înlocuitoare de volum sanguin.
- Droguri cu acțiune cardiotonică și vasoactivă utilizate în stările de șoc.
- Oprirea cardio-circulatorie. Măsuri de resuscitare. (ACLS, ATLS, PALS, Neo-natal
ALS) - Insuficientă respiratorie acută și cronică.
- Injuria pulmonară acută (ALI). Sindromul de detresă respiratorie acută (ARDS).
- Tehnici de suport ventilator artificial.
- Stările de comă (metabolice, traumatice, infecțioase, vasculare-anoxice, toxice exogene).
- Moartea cerebrală (aspecte medicale și legale).
- Evaluarea primară a unui bolnav critic în afara spitalului.
- Supravegherea și monitorizarea unui bolnav în condiții prespitalicesti și în timpul
transportului. - Particularități ale transportului aerian la bolnavii critici.
CARDIOLOGIE ȘI PATOLOGIE VASCULARĂ
31.Durerea toracică. Criza anginoasă. - Tulburări paroxistice de ritm cardiac și de conducere.
33.Sincopa și lipotimia. - Infarctul acut de miocard.
- Edemul pulmonar acut cardiogen.
- Pericarditele. Tamponadă cardiacă.
- Endocardită acută.
- Criza hipertensivă.
- Disecția acută de aortă.
- Ischemia acută a membrelor inferioare.
- Boală tromboembolică.
- Accidentele legate de tratamentul anticoagulant.
- Urgențe la bolnavii purtători de proteze valvulare.
- Tromboliză: indicații,contraindicații, tehnică.
PNEUMOLOGIE - Dispneea.
- Cianoza.
- Hemoptizia.
- Criza de astm. Starea de rău astmatic.
- Insuficiența respiratorie acută la bolnavul cu insuficiență respiratorie cronică.
- Pneumopatii infecțioase.
- Pleurezii.
- Pneumotoraxul.
- Pneumonia de aspirație.
PATOLOGIE ABDOMINALĂ - Durerea abdominală.
- Icterul.
- Apendicita acută.
6 - Peritonitele acute generalizate.
- Pancreatita acută.
- Colecistita acută.
- Ocluzia intestinală
- Complicații ale bolii ulceroase gastro-duodenale.
- Hernia strangulată.
- Ischemia intestinală acută.
- Insuficiență hepatică acută fulminantă.
- Hemoragia digestivă.
- Diareea acută.
- Urgențe proctologice.
NEUROLOGIE - Cefaleea.
- Algiile faciale.
- Sindromul meningeal.
- Hipertensiunea intracraniană.
- Crizele convulsive. Epilepsia.
- Paralizii extensive.
- Hemoragia cerebro-meningee.
- Accidentele vasculare ischemice.
- Sciatalgia.
- Compresia medulară.
URGENȚE METABOLICE - Dezechilibre acido-bazice.
- Tulburări hidroelectrolitice.
- Hipoglicemia.
- Acido-cetoză diabetică.
- Coma hiperosmolară.
- Insuficență suprarenaliană acută.
- Tireotoxicoză.
- Comă mixedematoasă.
- Tetania. Spasmofilia.
PSIHIATRIE - Agitația . Anxietatea.Evaluarea și atitudinea față de pacientul violent.
- Depresia.
- Tentativa de suicid.
- Isteria.
- Tulburați psihiatrice de origine organică.
OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE - Nașterea la domiciliu inopinată.
- Sarcina extrauterină.
- Sângerarea uterină în primul trimestru de sarcină.
- Sângerarea uterină în ultimul trimestru de sarcină.
- Hipertensinea arterială și sarcina. Eclampsia.
- Febra post-partum.
- Infecții genitale.
- Metroragiile.
100.Violul și abuzurile sexuale. - Apendicită acută în timpul sarcinii.
TRAUMATOLOGIE
7
102.Conduită prespitalicească în față unui politraumatizat (evaluare primară și resuscitare).
103.Preluarea unui politraumatizat la spital; Evaluarea secundară.
104.Sindroame de compresie traumatică.
105.Traumatisme cranio-cerebrale.
106.Traumatisme rahidiene.
107.Traumatisme toracice.
108.Traumatisme abdominale.
109.Traumatisme ale cailor urinare.
110.Hematoame retroperitoneale.
111.Traumatisme ale membrelor.
112.Secțiuni traumatice ale membrelor.
113.Traumatisme maxilofaciale.
114.Traumatisme la femeia gravidă.
115.Politraumatisme, suportul avansat pentru traumatologie; preluarea unui politraumatizat
la spital (evaluarea primară, secundară, resuscitare și investigații)
TOXICOLOGIE - Terapia de urgență a unei intoxicații.
- Intoxicația cu psihotrope (benzodiazepine, barbiturice, neuroleptice).
- Intoxicația cu antidepresoare triciclice.
- Intoxicația cu opiacee.
- Intoxicația cu teofilină.
- Intoxicația cu beta blocante.
- Intoxicația cu analgetice non morfinice.
- Intoxicația cu digitalice.
- Intoxicația cu pesticide.
- Intoxicația cu ciuperci.
- Intoxicația cu monoxid de carbon și alte gaze hipoxemiante.
- Toxicomania: supradozare; dependență; sevrajul.
- Intoxicația cu alcool.
- Înțepăturile de himenoptere.
- Mușcăturile de șerpi și alte animale.
- Ingestia de substanțe caustice, hidrocarburi și solvenți organici.
URGENȚE INFECȚIOASE - Orientare diagnostica în față unui sindrom febril.
- Gripă.
- Tetanos.
- Botulism.
- Turbare.
- Gangrena gazoasă.
- Encefalită virală.
- Meningită bacteriană.
- Infecția cu salmonele (febra tifoidă și paratifoidă).
- Urgențe la bolnavii cu SIDA.
- Infecțiile părților moi.
UROLOGIE - Colica nefretica.
- Retenția acută de urină.
- Hematuria.
- Priapismul.
- Insuficientă renală acută.
8 - Pielonefrita acută.
- Prostatita acută. Uretrită acută.
- Torsiunea de testicul.
- Urgențe la bolnavul cu insuficientă renală dializat cronic.
HEMATOLOGIE - Sindroame hemoragice.
- Tratamentul de urgență al hemofilicului.
- Methemoglobinemii dobândite.
OFTALMOLOGIE
155.Durerea oculară.
156.Glaucomul acut.
157.Tulburări acute ale vederii.
158.Traumatisme și arsuri oculare.
O.R.L.
159.Corp străin laringo-traheo-bronșic
160.Vertijul.
161.Surditatea de apariție brutală.
162.Dispneea laringiană.
163.Epistaxis.
164.Angină.
165.Sinuzite acute.
166.Otite acute.
DERMATOLOGIE
167.Erupție febrilă.
168.Urticarie și edem Quincke.
169.Leziuni cutanate buloase.
170.Sindromul Lyell.
171.Necroză cutanată.
172.Celulite infecțioase.
PEDIATRIE - Resuscitarea nounascutului și copilului.
- Durerea abdominală la copil.
- Criză de astm la copil.
- Corp străin traheo-bronșic la copil.
- Dispneea sugarului.
- Convulsiile la copil.
- Deshidratarea sugarului.
- Diareea acută la copil.
- Varsăturile la copil.
- Moartea subită a sugarului
- Meningită acută la copil.
GERIATRIE
184.Febra la vârstnic. - Deshidratarea la vârstnic.
- Anemia vârstnicului.
- Confuzia mentală și depresia vârstnicului.
AFECȚIUNI DATORATE MEDIULUI
188.Arsurile.Degeraturile.
189.Accidente prin electrocutare.
190.Accidente de submersie.
9
191.Accidente prin spânzurare.
192.Hipotermii accidentale.
193.Hipertemii accidentale .
MEDICINA ÎN SITUAȚII DE CATASTROFĂ
194.Leziuni prin gaze de luptă.
195.Leziuni prin arme de foc.
196.Leziuni în caz de cutremur.
197.Accidente nucleare.
ASPECTE ADMINISTRATIVE ÎN MEDICINA DE URGENȚĂ - Medicină de urgență academică (învățământ, cercetare).
- Etică profesională (relația cu pacientul, relația cu ceilalți doctori).
- Aspectele medico-legale (legile, responsabilitatea, consimțământul).
- Organizarea serviciilor de medicină de urgență (sisteme de comunicare, vehicule de
transport, protocoale medicale, administrarea sistemului de urgență).
202 .Accidentele colective și catastrofe: aspecte tactice și logistice.
II. PROBA CLINICĂ
Cazurile clinice se vor alege din tematică probei scrise.
III. PROBA PRACTICĂ
Constă din următoarele proceduri/tehici: - Protezarea cailor aeriene
- Cricotirotomia – Cunoașterea tehnicii și aplicarea practică pe manechin cadavru;
- Menevra Heimlich – Cunoașterea tehnicii și aplicarea practică;
- Intubarea
Obturatorul esofagian – Tehnică, indicații, complicații și aplicarea
practică pe manechin/pacient
Nasotraheală – Tehnică, indicații, contraindicații,complicații , avantaje,
dezavantaje și aplicarea practică pe manechin/pacient;
Orotraheală – Tehnică, indicații, contraindicații,complicații , avantaje,
dezavantaje și aplicarea practică pe manechin/pacient;
Inducția anestezică – Tehnică, indicații, contraindicații,complicații ,
avantaje, dezavantaje și aplicarea practică pe manechin/pacient;
Fibrooptică – Tehnică, indicații, contraindicații,complicații , avantaje,
dezavantaje și aplicarea practică pe manechin/pacient; - Ventilația mecanică – Tipuri (balon mască, balon tub endotraheal, balon tub
traheostomie, ventilator mecanic pulmomat pe bază de presiune, ventilator mecanic
pe bază de volum). - Ventilația transtraheală percutanată;
- Adjuvantii căilor aeriene.
- Anestezia:
- Locală;
- Regională, intravenoasă;
- Generală de scurtă durata;
- Blocajul de nerv periferic;
- Proceduri de diagnostic:
- Puncția lombară;
- Introducerea sondei nazogastrice;
- Pericardiocenteza;
- Lavajul;
- Anuoscopia;
- Toracocenteza;
10 - Tonometria;
- Interpretarea electrocardiogramei;
- Interpretarea unei radiografii pulmonare, cervicale, abdominale cu contrast, de
coloană, de membre, craniene, pelviene.
- Genital urinar:
- Cateterizarea vezicii urinare:
Cateterul Foley, indicații, contraindicații, complicații;
Punctia suprapubiana – Practică pe cadavru sau pacient. - Nașterea:
Nașterea dificilă – sub supravegherea specialistior
Nașterea normală – sub supravegherea specialiștilor
Cezariană perimortem/în timpul resuscitării – Tehnică, indicații,contraindicații,complicații
- Cap și gât:
- Controlul epistaxisului:
Tamponament anterior;
Tamponament posterior;
Cauterizare – Tehnică, indicații, contraindicații,complicații. - Laringoscopia – tehnică, indicațiile, contraindicațiile, complicațiile, etc.
- Endoscopia nasofaringeană – sub supraveghere: indicații contraindicații,complicații, etc.
- Tehnici hemodinamice:
- Inserția cateterelor arteriale –tehnică, indicații, contraindicații, complicații etc.
- Proceduri legate de vase:
- Accesul venos central –tehnici, indicații contraindicații, complicații, etc.:
Femural;
Jugular;
Subclavicular;
Ombilical;
Prepararea de venă;
Linia intraosoasă. - Pantalonul antisoc, aplicare și scoatere – tehnică, indicații, contraindicatii,complicații, etc.;
- Introducerea cateterului de aorta și pulmonară – tehnică, indicații, contraindicații,
complicații, etc.
- Ortopedie:
- Imobilizarea fracturilor și luxațiilor;
- Reducerea fracturilor și luxațiilor;
- Coloana:
Tehnici de tracțiune cervicală;
Tehnici de imoblizare:
Tehnici de punere a splinturilor.
9.Torace: - Pacingul cardiac:
Cutanat – tehnică, indicații, contraindicații, complicații, etc.;
Transvenos –tehnică, indicații, contraindicații, complicații, etc.; - Defibrilarea – Cardioversia – defibrilarea automată/automatizată (defibrilarea,cardioversia pe
manechin); - Electrocardiografia;
- Pericardiotomia – tehnică, indicații, contraindicații, complicații, etc.și aplicarea practică la cadavru;
- Toracotomia – tehnică, indicații, contraindicații, complicații, etc.;
11 - Toracotomia de urgență – tehnică, indicații, contraindicații, complicații, etc.și aplicarea practică pe
cadavru - Pleurostomia.
10.Alte tehnici: - Monitorizarea End-tidal CO2;
- Monitorizarea invazivă;
- Lavajul gastric;
- Incizia-drenajul;
- Inserția tubului intestinal;
- Pulsoximetria;
- Sutură plăgilor, tehnică;
- Trepanația – tehnică, indicații, contraindicații, complicații, etc.și aplicarea pe
cadavru; - Măsurarea fluxului maxim expirator;
- Tromboză hemoroidala – tehnică, indicații, contraindicații, complicații, etc.și
aplicarea pe cadavru, în sală sau pe pacient; - Îndepărtarea corpilor străini din căile respiratorii sau globul ocular – cunoașterea
tehnicii; - Sedarea pacientului conștient;
- Descarcerarea pacientului blocat – cunoașterea materialelor, a tehnicii, indicațiile
contraindicațiile, complicațiile, etc.
- Conduită în caz de pacienți multipli.
- Precauții universale.
Formularul de înscriere, tematica și bibliografia, se pot ridica și de la Serviciul resurse
umane și relații cu publicul al spitalului și pot fi descărcate și de pe site-ul spitalului
www.spitalalba.ro – secțiunea Anunțuri concursuri resurse.
Relații suplimentare se pot obține de la Serviciul resurse umane și relații cu publicul al
spitalului – telefon 0258/820825, interior 146.
MANAGER, DIRECTOR MEDICAL,
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .