Spitalul Militar Central – excelență și interdisciplinaritate în medicina militară

Congrese

Marți, 1 noiembrie a.c., începând cu ora 17.00, la Sala de marmură a Cercului Militar Naţional va avea loc ceremonia de deschidere a lucrărilor celei de-a XI-a ediţiea Conferinţei Naţionale a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” – excelență și interdisciplinaritate în medicina militară.

În acest an, instituția își propune să organizeze un eveniment de înaltă ținută științifică, într-un nou format integrativ, cu abordări tematice pe tipuri de specialități și patologii. Vor fi transmisiuni live, sesiuni ale medicilor rezidenți, cursuri, simpozioane la care și-au anunțat prezența invitați de renume din țară și din străinătate.

Suita de manifestări ştiinţifice, derulată în perioada 1 – 5 noiembrie sub înaltul patronaj al Președintelui Camerei deputaților, este organizată de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Asociaţia Cadrelor Medicale din SUUMC şi Revista de Medicină Militară.

La ceremonia de deschidere vor participa reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Guvernului României, ai instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, precum şi membri marcanţi ai mediului academic din România.

În acest cadru festiv, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” îşi va onora creatorii de şcoală şi formatorii de generaţii prin conferirea Premiilor Medicinei Militare din România, respectiv, Premiul General Dr. Carol DAVILA, pentru contribuția de excelență în medicina militară, Premiul General Profesor dr. Zaharia PETRESCU, pentru întreaga activitate în domeniul specialității medicale şi Premiul General Profesor dr. Athanase Demosthen, pentru întreaga activitate în domeniul specialității chirurgicale. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok .