Un spital de oncologie nou a fost inaugurat de autorităţile judeţene din Arad

Stiri

Un spital de oncologie nou a fost inaugurat de autorităţile judeţene din Arad, după ce o clădire istorică din centrul oraşului a fost modernizată şi modificată cu 16 milioane de lei, la eveniment fiind prezenţi reprezentanţi ai Parlamentului şi Guvernului.

Noul spital a fost construit cu o finanţare de 13 milioane de lei oferită prin PNDL, diferenţa de trei milioane de lei fiind asigurată de Consiliul Judeţean (CJ) Arad.

Spitalul, care are o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 3.500 de metri pătraţi, 50 de paturi pentru spitalizare continuă şi trei paturi pentru spitalizare de zi, va funcţiona ca secţie oncologică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU).

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a precizat că este al treilea spital construit de instituţie în ultimii ani, iar investiţiile în sistemul de sănătate au loc pentru a-i ajuta pe bolnavi să se trateze mai aproape de casă şi în cazul afecţiunilor grave.

„Arădenii obişnuiau să se trateze în străinătate sau în alte judeţe, vrem să îi aducem mai aproape de casă, să credibilizăm sistemul de sănătate arădean”, a spus Cionca, care a precizat că, în ultimii ani, proiecte de 220 de milioane de euro ale autorităţilor judeţene au obţinut finanţări nerambursabile pentru sectorul sanitar. În şapte ani, aproape 1.000 de echipamente de ultimă generaţie au fost achiziţionate pentru SCJU.

Reprezentanţii spitalului au spus că noua unitate de tratament era absolut necesară, în condiţiile în care vechea clădire în care funcţionează încă Secţia Oncologie este retrocedată. Totodată, în judeţ sunt în evidenţă aproximativ 14.500 de pacienţi oncologici, astfel că Aradul este unul dintre judeţele cu cea mai mare rată de îmbolnăvire din ţară.

Prezent la inaugurare, vicepremierul Cătălin Predoiu a declarat că pentru orice comunitate „este foarte important modul în care îşi tratează semenii aflaţi în suferinţă, aflaţi într-o luptă cu maladiile mici sau mari, felul în care acordă atenţie acestora nu doar prin vorbe, ci şi prin fapte”.

„Acest eveniment de inaugurare a unui spital, fără îndoială de nivel european sub aspectul organizării şi dotării imobiliare, fără îndoială la acelaşi nivel şi în perspectiva echipamentelor care vor utila spitalul, acest eveniment este plin de semnificaţie. (…) În trecut, foarte mulţi pacienţi erau nevoiţi să caute alte stabilimente medicale pentru a se trata, ceea ce nu este nimic rău în sine, dar e mult mai dificil. A oferi acest spital arădenilor şi judeţelor limitrofe e un act de patriotism şi europenism”, a spus ministrul.

Acesta este al treilea spital construit de CJ Arad. În urmă cu şase ani a fost inaugurat un spital TBC în cartierul Grădişte din municipiu, iar anul acesta a fost inaugurat un spital de psihiatrie la Căpâlnaş. Ambele au fost ridicate de la zero şi funcţionează ca secţii de specialitate ale SCJU Arad.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .