Zentiva va tripla producţia de Algocalmin, folosit pentru tratarea durerii şi a febrei, în contextul creşterii cererii de la spitale şi farmacii

Stiri

Zentiva România, producător de medicamente generice, va majora producţia de metamizol sodic (Algocalmin), utilizat pentru tratamentul durerii şi ameliorarea febrei, ca răspuns la cererea crescută din partea spitalelor şi farmaciilor din ţară.

Volumul producţiei va fi în aprilie de trei ori mai mare decât în perioada similară din 2019.

Zentiva România a majorat deja producţia pentru alte medicamente, cum ar fi paracetamolul, ca răspuns la pandemia Covid 19.

„Facem tot ce ne stă în putere pentru a ajuta pacienţii, corpul medical şi autorităţile. Zentiva lucrează la o serie de proiecte în Europa pentru a asigura furnizarea de medicamente şi pentru a contribui astfel la protecţia populaţiei. În România am accelerat procesul de producţie şi lucrăm în flux continuu, 24/7, pentru a răspunde nevoilor.  Rămânem în legătură strânsă cu entităţile relevante din sănătate pentru a ajuta pacienţii români şi sistemul de asistenţă medicală să facă faţă pandemiei”, a declarat Margareta Tănase, Director Operaţiuni Industriale Zentiva România.

Zentiva are o prezenţă majoră în domenii terapeutice cheie precum cardiologia, gastroenterologia, urologia, terapia durerii şi sistemul nervos.

În prezent, compania exportă în ţări precum Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Elveţia, Republica Cehă, Rusia, Belarus şi altele.

Zentiva SA are o cotă de piaţă de 16,2% în 2019 pe piaţa mediamentelor generice din România.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns