A fost semnat astăzi documentația necesară pentru scoaterea la licitație a 63 de cabinete medicale, cu o valoare de piață totală estimată la 5,2 milioane de euro. Proiectul de hotărâre a obținut toate avizele necesare și urmează să fie introdus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu.
Primele cabinete medicale ale primăriei au ajuns în proprietatea medicilor, după ce am deblocat această procedură în anul 2022. Am venit astfel în sprijinul celor care au nevoie de spații pentru desfășurarea activității medicale. În același timp, am oferit utilitate unor spații neutilizate și am generat venituri la bugetul local de peste 550 de mii de euro.
Cele 63 de cabinete se află în prezent în proprietatea Municipiului București, în policlinici din toate sectoarele Capitalei și au suprafețe cuprinse între 10 și 171 mp.
Vânzarea cabinetelor se va face etapizat, prin proceduri publice transparente, la care pot participa toți cei care se încadrează în cerințele prevăzute de OUG nr. 68/2008.
Lista spațiilor care vor fi scoase la licitație poate fi consultată în fotografiile din postare
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .