Evaluarea managerilor de spitale publice, prelungită oficial până la 31 decembrie

Stiri

Managerii de spitale publice vor fi evaluați pentru activitatea din 2019 pâna la 31 decembrie 2020, cu 8 luni întârziere față de data prevăzută în legislația actuală, decizia fiind motivată de pandemia de coronavirus.

Măsura este cuprinsă într-un ordin (nr. 1.667/2020) elaborat de Ministerul Sănătății, care completează ordinul ministrului Sănătății nr. 112/2007 privind criteriile de performanță în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen. Ordinul, al cărui proiect a fost prezentat acum 2 săptămâni de 360medical.ro, a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial, intrând în vigoare.

Este a doua amânare a evaluării managerilor de spitale publice, după cea decisă în iunie – când evaluarea a fost amânată până la 30 septembrie.

Ordinul nr. 112/2007 prevede, la alineatul (2), că evaluarea activității managerului spitalului public pentru anul calendaristic precedent se face până la data de 30 aprilie a anului următor. Sunt evaluați managerii care au contractul de management în perioada de valabilitate și au condus spitalul public respectiv pe o perioadă de cel puțin 6 luni în anul evaluat.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns