Executivul a aprobat Hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Interconectarea clădirilor existente și construcție nouă în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brânzeu» Timișoara în vederea reorganizării circuitelor medicale pentru departamentele: Unitate Primiri Urgențe (UPU), Chirurgie, Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Centru de Mari Arși”

Stiri

La propunerea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat în ședința de astăzi Hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Interconectarea clădirilor existente și construcție nouă în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brânzeu» Timișoara în vederea reorganizării circuitelor medicale pentru departamentele: Unitate Primiri Urgențe (UPU), Chirurgie, Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Centru de Mari Arși”

Proiectul de investiție urmărește obiective care vor duce la îmbunătățirea tratamentului acordat pacientului cu arsuri mari, dar și la eficientizarea serviciilor medicale de urgență și terapie intesivă prin integrarea acestora într-o singură construcție în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brânzeu» Timișoara.

Astfel, va fi construit un corp nou de clădire, care să cuprindă platformele de diagnostic (din cadrul UPU-SMURD și al serviciului de radiologie-imagistică) și platformele de intervenție (din cadrul UPU-SMURD, al Blocului Operator, al Unităților de anestezie si terapie intensivă și din Centrul de Mari Arși) ce funcționează în prezent în mai multe clădiri ale Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brânzeu» Timișoara, și va fi realizată conectarea construcției noi cu clădirile existente, realizându-se astfel și interconectarea clădirilor existente ale unității sanitare între ele, prin intermediul unui sistem de pasarele.

Vor mai fi realizate lucrări de reabilitare ulterioară a unora din corpurile existente ale spitalului, în care se vor reamenaja spațiile de cazare sau alte secții medicale ce vor deservi serviciile preconizate a se desfășura în noul corp de clădire și se va moderniza și îmbunătăți dotarea și echipamentele.

Noua clădire care va fi destinată îngrijirilor și acordării asistenței medicale pentru marii arși se va construi pe o suprafață de peste 19 000 mp și va avea:

– UPU-SMURD cu 58 de posturi;

– Centrul de Arși, având 6 boxe pentru mari arși, 6 rezerve pentru arși intermediari și post-critici și 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă;

– A.T.I. cu 27 posturi;

– Blocul Operator cu 25 de Săli de Operație;

– Spațiile conexe (Sterilizare, Farmacie, spații administrative și logistice, spații tehnice, etc.)

– Heliport.

Proiectul de investiție va avea o valoare de 250.782.000 lei cu TVA care va este eșalonată pe 3 ani, iar finanțarea se va realiza din Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare destinat Proiectului privind reforma sectorului sanitar – îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar

“După ce astăzi am aprobat indicatorii tehnico-economici, în luna august vom lansa licitația de execuție a lucrărilor. Specialiștii implicați în proiect estimează demararea efectivă a construcției în 2021”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Construcția centrului de mari arși de la Timișoara va dura 3 ani.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns